ascuns in suflet / Diverse

Ai grijă să nu calci pe inimi ca pe borcane!

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face” spune un proverb foarte bine cunoscut de majoritatea românilor. Şi totuşi, în iubire, de multe ori uităm de aceste vorbe, uităm de reguli şi uităm chiar de sentimente. Ironic nu? Să ajungi să uiţi în iubire de sentimente…

Aseară un prieten mi-a spus să am grijă să nu calc pe inimi ca pe borcane. Am zâmbit şi mi-am imaginat cum ar fi acest proces, un proces dureros. Este inevitabil să suferi, din orice motiv ai face-o. Este inevitabil pentru că suntem oameni cu sentimente, mai multe sau mai puţine. Noi nu suntem roboţi. Nu suntem, deşi unii se comportă ca atare. Am creat o imagine falsă a omului popular din societatea zilei de astăzi. Încetul cu încetul, ne-am îndreptat spre aria de „cu cât mai puţine sentimente, cu atât mai bine”. Ne place să credem că omul „popular” din ziua de astăzi este condus doar de raţiune, că sentimentele le-a lăsat undeva într-un colţ, să putrezească şi să se umple de praf. Am format atâtea reguli şi obiceiuri, încât ne pierdem singuri în ele. Trist. Trist că am ajuns să considerăm omul sentimental, un om slab, pe când de fapt ar trebui să-l privim cu admiraţie şi să-l apreciem pentru puterea pe care o are. Dar nu, valorile s-au întors cu susul în jos. Ceea ce ieri era de apreciat, astăzi este dispreţuit. Ceea ce ieri era frumos, astăzi este urât. Şi într-o lume care se mută cu susul în jos atât de repede, cum am putea noi să fim cu picioarele pe pământ? Da, am transformat sentimentele în formule chimice, trăirile în explozie de hormoni şi mai nou, medicii spun că inima frântă se poate trata cu aspirină. Ştiinţific, inima frântă este un sindrom, denumit cardiomiopatia Takotsubo şi se poate trata cu aspirină, dacă este descoperit la timp. Am fugit de sentimente şi ne-am ascuns în spatele durităţii. Am fugit de Dumnezeu şi ne-am ascuns în spatele ştiinţei.

Suntem confuzi. Suntem nişte oameni confuzi cărora li se furnizează informaţii contradictorii, o varietate de „remedii” şi explicaţii. Ajungem ca la sfârşitul zilei să ne numărăm reuşitele în câţi bani am făcut, nu în câte inimi am mângâiat. Ceilalţi nu sunt o prioritate, nu mai sunt nici măcar un punct pe agenda noastră. Omul popular este omul care reuşeşte să rămână indiferent la durerea şi suferinţa din jurul lui. Omul popular nu este cel care crede în Dumnezeu, cel care tânjeşte după o relaţie cu El. timpul trece şi aţi observat că odată cu el, ne ducem şi noi. Chiar ieri am fost la o înmormântare şi cine mă asigură că mâine nu urmez eu? Cine îmi poate da siguranţa zilei de mâine, sau chiar a clipei următoare? Şi trist nu este numai faptul că am ajuns să călcăm pe inimi ca pe borcane, aşa cum spunea prietenul meu, ci că am ajuns să tratăm inimile ca pe nişte borcane, goale, în care tot ce se află este… vid. Întrebarea este: de unde ştim că data viitoare, borcanul nu se va sparge?

 

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Diana Gadola: ”Te obișnuiești cu boala și cu oboseala”

Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...

Diverse

ANDREEA MARIN: Uneori suntem nevoite să fim mai puternice decât o cere definiția feminității

ANDREEA MARIN: Uneori suntem nevoite să fim mai puternice decât o cere definiția feminității. Alina Ilioi Mureșan: Așa...

13 Comments

  • avatar image

    Emm

    dec. 09, 2011

    Reply

    Foarte adevărat ce ai scris :) God bless you

    • avatar image

      Alina Ilioi

      dec. 12, 2011

      Reply

      Thank you. God bless you too:)

  • avatar image

    Brudar Maria

    dec. 09, 2011

    Reply

    Astazi am chemat-o pe mica mea pritesa(Ecaterina ,are 8 anisori) sa-i fac cunostinta cu una dintre putinele fiinte care fac parte din universul meu.Ia-m aratat poza ta,ia-m vorbit despre tine,mi-a zis ca esti foarte frumoasa.In urma cu cateva zile,atunci cand am descoperit una din minuiile lumii--Alina Ilioi--si sa sti ca am invatat sa nu spun vorbe mari,minuniile lumii ar trebui sa insemne m-ai mult. De ce poate piramida lui Keops despre care ne vb., istoricul Herodot si la a carui constructie au fost jerfite atatea suflete sa fie considerata minune,la ce ne foloseste?Iar tu care ai aratat drumul atator suflete ratacite nu poti fi numita minune?

    • avatar image

      Alina Ilioi

      dec. 12, 2011

      Reply

      Maria, eşti mult prea drăguţă. M-ai emoţionat... pup-o din partea mea pe Ecaterina şi sper să o întâlnesc şi eu cândva:)

  • avatar image

    Brudar Maria

    dec. 09, 2011

    Reply

    Cu 16-17 ani in urma(aveam 14-15 ani)...Intr-o vara am cunoscut o fiinta deosebita.Am ajuns sa ne imprietinim.Cand ia-m spus cat de mult i-mi plac cerceii ei m-ia spus in data ca mii da mie.Nu am acceptat.Ma-i tarziu mi-a spus ca frumosii ei cercei(de aur,daca conteza asta)erau de la mama ei care murise...In ziua cand am citit-Ganduri ascunse-,cand am descoperit sufetul nobil-Alina-,am descoperit multe lucruri pe care le credeam pierdute.Am gasit atunci cea ce caut de atata timp.Am gasit-o pe Madalina in tine(asa se numeste prietena pe care nu am m-ai intalnit-o niciodata din vara aceea).Cu drag ,respect,admiratie Maria

  • avatar image

    Brudar Maria

    dec. 09, 2011

    Reply

    Ma uit fermecata la luminitele menite sa intampine sfantul Craciun.M-ai bine as fi si eu o luminita de Craciun(ma gandesc)asa poate as reusii sa aduc m-ai multa bucurie pe chipurile oamenilor.Dar nu sunt o instalatie de craciun,sunt o fiinta, cu parti bune si rele de o potriva.In departare se aude sunetul cristalin si atat de deosebit al clopotelor,chemand discret crestinii la momentul cel m-ai important al zilei,rugaciunea.Mi-ar place sa ies,dar cum am ma-i spus,ma ascund de oameni.Imi vine greu sa ascult acelasi lucruri-Ce sa facem,e greu,TAIM VREMURI GRELE-Sunt o fire care accepta multe lucruri,dar nu si asta.ESTE GREU,asta nu contest dar NU TRAIM VREMURI GRELE.Hai sa aruncam o privire in trecut(apropiat sau departat).Unde altundeva din toata existenta omeniri oamenii au m-ai avut parte de cea ce avem noi azi?Hai sa ne imaginam femeia din toate timpurile,cum era viata ei?Se intorcea seara de la munca campului,cu mainile murdare si batatorite,nu avea ce manca de cele m-ai multe ori,nu putea pastra licarirea de viata din trupul ei ,pentru ca familia,societatea nu accepta asta,sau aducea pe lume suflete nevinovate stiind ca nu are ce sa le ofere...Si acum sa vb., despre femeia zilelor noastre,care in loc de maini murdare are mainile fine,parfumate,care nu m-ai stie nici sa gateasca,mananca la restaurant sau comana acasa sau are oricum ma-i multe oporunitati de cat vrea ia sa recunoasca.Oboseala muncii sa redus considerabil,avem acces la tehnologie,nu m-ai mergem pe jos sau cu caruta,avem m-ai mult decat isi puteau multi imagina pe vremuri.ATUNCI DE CE SE PLANG OAMENII MEREU???( ma refer in general,nu la cazuri extreme).Este si asta un fel de a calca pe inimi,calcam pe inimile noastre,refuzand sa vedem si partea frumoasa a lucrurilor si otravindune inima cu fiecare cuvant,gest,privire,cu felul nostru superficial de a vedea lucrurile.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      dec. 12, 2011

      Reply

      Ce furmos scrii Maria. Ai un talent deosebit. Ai dreptate, ne plângem prea mult. Şi de mult ce ne plângem... uităm să facem ceva ca să schimbăm lucrurile pentru care ne plângem. Din păcate, ca şi naţiune avem multe de învăţat. Atât de multe încât uneori mă îngrozesc pentru că realizez că viitorul stă în mâinile noastre, a oamenilor care văd dincolo de cuvinte şi a oamenilor cu credinţă în Dumnezeu.

  • avatar image

    Mirela

    dec. 09, 2011

    Reply

    Foarte adevarat.... de cele mai multe ori oamenii sunt mai miscati de banii stransi la sfrsitul zilei decat de numarul sufletelor mangaiate in acea zi :( ! Nu stiu daca mie imi reuseste intotdeauna, insa eu una am sufletul impacat ca, ceea ce mie nu imi place, incerc din rasputeri sa nu fac altcuiva! Foarte sensibil si demn de urmat acest indemn al tau de azi!

    • avatar image

      Alina Ilioi

      dec. 12, 2011

      Reply

      Da, este important să avem grijă ce facem şi cui pentru că ştii vorba aceea: roata e rotundă...:)

  • avatar image

    Iosif

    dec. 11, 2011

    Reply

    Si totusi incerc sa ma conving ca mai exista si oameni care simt cu adevarat, ca urmaresc numai binele. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru darul care a pus in tine Alina. Vreau sa recunosc ca de la un timp am ajuns sa nu treaca o zi sa dau un click pe blogul tau sa vad daca nu ai scris un articol nou. Fii binecuvantata. Iosif

    • avatar image

      Alina Ilioi

      dec. 12, 2011

      Reply

      Iosif, mai sunt oameni cu credinţă în Dumnezeu, care doresc să fie mai buni. Da, Dumnezeu este cu adevărat minunat! Mă bucur pentru că îţi faci timp să mai treci din când în când pe aici:)

  • avatar image

    Barsan Ciprian

    apr. 23, 2014

    Reply

    Aveți grija de inimile celor din jur...felicitari!

  • avatar image

    marius

    apr. 23, 2014

    Reply

    Alina, tu ai incercat aspirina? Sau e prea tarziu? ;)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.