Diverse

Am transformat anormalul în normal şi ne mănâncă

Vizite: 9487

    Noi oamenii avem nevoie de o siguranţă. Avem nevoie să ştim că dacă ni se va întâmpla ceva, dacă piciorul nostru începe să calce în direcţia greşită, cineva e acolo să ne prindă şi să ne îndrepte. Avem pretenţia sau cel puţin ne place să credem că atâta timp cât am luptat pentru celălalt, că atâta timp am stat de multe ori în bătaia puştii ca nu cumva glonţul îndreptat spre prietena sau prietenul nostru, celălalt va proceda la fel. Nu mică este durerea când observi cum glonţul se apropie de tine, stai faţă în faţă cu el, şi cum cel pe care l-ai protejat acum ceva timp, aleargă în direcţia opusă, fără ca măcar să-ţi strige să te fereşti. Te surprinde. Începi să îţi pui semne de întrebare. Începi să simţi că ceva nu e în regulă, când îţi aminteşti că indiferent de cât de ocupat ei, de cât de multă muncă aveai sau de respingerile pe care le primeai necontenit, tu stăteai acolo, neclintit. Nu ai plecat. Ai stat şi ai luptat chiar şi când nu ai fost dorit. Ai stat acolo. Da, ţi-a fost frică, ai simţit că poate e în zadar ce faci, dar măcar ai stat lângă, pregătit să înduri orice s-ar fi îndreptat spre cel pe care îl apărai. Şi nu e prima oară când ţi se întâmplă asta. Nu e prima experienţă, deşi mereu ai trăit cu speranţa că va fi ultima.

 ” Ei, îţi spui, asta e. Se întâmplă, mergi înainte”. Tu de fapt nu realizezi că aceste lucruri te schimbă, te fac un alt om. Te fac să nu mai aştepţi un telefon de la fratele sau sora pe care nu i-ai mai auzit de mult şi ţi se pare normal să nu sune, deşi nu e. Astfel de experienţe te aduc până la punctul în care ori de câte ori eşti rănit, să ridici din umeri şi să zâmbeşti amar. Şi asta ţi se pare o normalitate acum. Ciudat este că dacă am fi uniţi, dacă ne-am uita la cel de lângă noi ca la cel mai de preţ om, am arunca din mână cuţitele şi am renunţa la vorbele tăioase. Dar nu putem să facem asta. Nu putem. Suntem egoişti. Vrem ca cel de lângă noi să sufere la fel, dacă nu chiar mai mult. Asta ne-ar mai alina suferinţa. Asta parcă ne-ar scoate din mizerie. Am făcut din anormal, normal. Ne-am obişnuit cu oamenii care merg desculţi pe stradă, ni se pare normal când vedem pe cineva că mănâncă dintr-un coş de gunoi şi nu ne mai doare chiar deloc când vedem câte o lacrimă curgând pe obraz. „Aşa-i trebuie” murmurăm, văzându-ne mai departe de drum. Ne-am făcut judecători iscusiţi şi ştim să acordăm pedepsele cele mai mari, neluând în calcul graţierea. Dacă Dumnezeu ar fi ca noi, cum suntem acum, în mai puţin de o lună totul ar fi ars de pe faţa pământului.

Nu ne mai doare. Ne bem liniştiţi cafeaua şi savurăm bucăţica de ciocolată, uitându-ne cum în celălalt colţ al lumii alţii mor de foame sau sunt persecutaţi. „E normal aşa ceva. Aşa e viaţa” ne minţim sau poate că ne spunem adevărul. Am uitat să mai strângem strâns în braţe. Acum ne ducem mâinile pe după celălalt, într-o mişcare formală şi inertă. Nu transmitem nimic. În priviri nu mai avem dragoste de ceilalţi… în priviri avem dragoste de noi, de bani şi de faimă. Nu mai luptăm. E mai simplu ca dacă o relaţie nu merge, să cauţi alta. Cine suntem noi să peticim? E mai simplu că dacă într-o prietenie apar complicaţii, să le ignori şi să speri că se vor rezolva de la sine. E mai simplu să mănânci şi să mesteci bucăţica ta de pâine, fără să te uiţi spre cei ce nu au. Ca să mai domoleşti vina pe care o simţi pâlpâind în pieptul tău, priveşti în sus, spre cei care fură şi mint mai mult. Nicicând nu ai privi în jos, spre cel care a rămas onest şi cinstit. Nu poţi. Nu-ţi ies calculele. Dacă eşti un spin, normal că preferi să te compari cu o buruiană şi nu cu un trandafir. Aşa măcar ieşi şi tu în câştig. Ce-ai vrea? Să-ţi spun că e normal aşa ceva? Nu e. Nu e deloc. Noi, nenorociţii de noi, am transformat totul din anormal în normal şi invers.

Imagine preluată de pe : www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

El nu este aici!

”El nu este aici!”. Acesta este exemplul cel mai potrivit în care ni se arată că îl poți căuta pe Hristos și să nu-L g...

Diverse

Diavolul urlă, Dumnezeu șoptește

Diavolul urlă ca să se facă auzit, Dumnezeu șoptește ca să se facă iubit. Când diavolul îți urlă în urechi că eșt...

7 Comments

  • avatar image

    Alex

    nov. 26, 2012

    Reply

    Gresesc daca zic ca treaba asta vine de la educatie?

    • avatar image

      Alina

      dec. 08, 2012

      Reply

      Hm... nu neapărat. De fapt... depinde pe cine lăsăm să ne educe...

  • avatar image

    Sanyi

    nov. 26, 2012

    Reply

    Problema este ca nu mai avem un standard cu care ne putem compara. De mult s-a pierdut prototipul dupa care ne puteam regla invatatura, mintea si comportamentul de om. Sa fi un om in zilele nostre este un lucru foarte mare. Parca toata lumea merge pe sens invers pe o strada unde indicatorul arata ca esti obligat sa mergi inainte, cu toate aceastea parca toti merg pe sens invers cu mici exceptii. Este foarte greu ca sa inaintezi printre oameni care vin din fata. Oare cat mai rezista acei putini sa mearga contra curentului? Se vor da baturi? Se vor ameste cu ceilalti care merg in sens invers? Cred ca in realitatea de zi cu zi, este foarte greu sa ramai drept si nepatat, intr-o lume atat de murdara atat fizic cat si spiritual.

  • avatar image

    Alexandru

    nov. 28, 2012

    Reply

    Imi place foarte mult ceea ce ai scris Alina...dar in general ceea ce scrii este minunat.Ma intreb de unde pot veni atatea cuvinte.Ma intreb daca inima ta este ca un "filtru" la ceea ce scrii?Chiar spui tot ce ai pe suflet?Chiar mi-ar placea sa am pe cineva ca tine asa,langa mine.Poate ca nu vei publica acest mesaj...si poate ar fi mai bine....dar am citit multe articole de la tine si am vrut sa-mi exprim parerea aici,la acest articol.Sper sa nu de deranjeze ca am scris,ceea cea am scris aici.Dar,poate lumea nu ii chiar atat de mare.Totul prinde o nuanta faina in ceea ce scri.Si eu am un fel de a-mi exprima ce am pe suflet,la fel ca tine,tot in scris,dar putin diferit.Toti suntem in cautarea cuiva sau in cautarea unui lucru care sa ne faca sa ne simtim mai bine si care sa ne faca sa transmitem bucurie in jurul nostru.

    • avatar image

      Sanyi

      nov. 29, 2012

      Reply

      Alexandru, mi-a venit sa zambesc cand am vazut ca la articolul de mai sus au comentat trei barbati pe care le cheama Alex-andru, numai ca eu sunt ungur cand sunt singur. Si eu sunt unul dintre cei multi care aprecieaza ceea ce scrie Alina. Imi place cum candeste. Ma rog lui Dumnezeu ca sa o tina in harul Sau pana'n vesnicii. Am citit un articol recent care seamana putin cu ceea ce ai scris tu in coment, uneori si scrisul poate fi un bun intermediar intre doua persoane. Aceasta este articolul:http://barzilaiendan.wordpress.com/2012/10/16/un-trandafir-de-povestire/

      • avatar image

        Alexandru

        nov. 30, 2012

        Reply

        Foarte frumoasa ,intr-adevar,intamplarea din link-ul postat.Acum ce sa spun,eu cand am spus ca imi exprim putin diferit,fata de Alina ,sentimantele...ma refeream exact prin versuri.Oricum ,Alina merita toate laudele.Brovo Alina si tine-o tot asa.

      • avatar image

        Alina

        dec. 08, 2012

        Reply

        Îţi mulţumesc pentru aprecieri:) Chiar mulţumesc

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.