Sunt în Bucovina, afară ninge, iar în casă lemnele trosnesc, scântei dansând pe ritmurile focului mocnind. Părinţii mei dragi mă privesc cu drag. Sunt acasă doar de-o zi, iar degetele îmi aleargă pe tastatură, scriind cu drag o poezie. După ce am terminat-o de scris, mi-am zis că trebuie să vă transmit şi sentimentele prin care trec atunci când o recit. Prin urmare, iată rezultatul:

Mă lovesc de colţurile ascuţite ale sufletelor stinghere,

Caut, caut… strig şi peste tot e numai tăcere. Tăcere.

Mă împiedic de-un ciot de inimă abandonată.

E goală, neagră şi de-o bună vreme uitată.

Dau cu capul de-o bucată de cer rătăcită.

A căzut şi mă tot întreb de se mai ridică.

O stea pâlpâie din ce în ce mai încet. Se stinge.

Cine s-ar fi gândit? Brusc, cad fluturi albi. Ba nu, ninge.

Oameni cu fruntea-ncruntată caută un adăpost.

Nimeni nu zâmbeşte. Nu găseşte nici-un rost.

Din depărtare se aude-un urlet sfâşiat.

Toţi tresar. A venit sfârşitul. S-a terminat.

Un copil murdar se-agaţă de gâtul mamei înfricoşate,

Un altul strigă. Ţipă. Dă din picioarele-i nespălate.

Un bătrân cu barba albă se-aruncă la pământ.

Cu mâini tremurânde, mângâie al lui mormânt.

Sufletele tremură, pământul se cutremură, demonii plâng,

Îngerii se-nchină. Iadul se-ncălzeşte, afară se răceşte,  inimi se frâng.

A sosit vremea. Cerul se crapă-n două, se pregăteşte de-o lume nouă

Întuneric sau lumină. Rău sau bun. Cer sau iad. Totul se-mparte în două.

Cei nepregătiţi privesc cu groază scena vieţii lor sfârşite,

În contrast, pe-o margine de drum, alţii serbează venirea zilei lor iubite.

Primii plâng, zbiară şi se zbat întinşi pe jos. S-a sfârşit.

Ceilalţi, dansează şi strigă cu chiote de veselie: „a venit”.

Deodată, se face tăcere. O răsuflare fierbinte, şi totuşi rece, străbate tot cerul.

Genunchii se pleacă, demonii tremură şi şoptesc sugrumat: „A venit. E Mielul”.

Înalt, semeţ şi de-o frumuseţe răpitoare, pe-un tron stă Regele.

A venit. Din toate colţurile Pământului răsună aplauzele.

Priviri aruncate pline de disperare, haine sfâşiate, strigăte cutremurătoare

Dintr-o parte în alta aleargă păcătoşii, urmaţi de diavolii cu priviri nerăbdătoare.

Se opresc în dreptul tău şi se uită fix, pe buze au o întrebare chinuitoare:

„Şi tu vii oare?”, „Şi tu vii oare?”

httpv://www.youtube.com/watch?v=bLWPB3pry84&feature=youtu.be