Diverse

Bătrânul din autobuz- exemplul generaţiei mele?

Vizite: 26231

Merg cu autobuzul, un tânăr înjură, un bătrân vociferează nepoliticos, cerându-şi locul care „i se cuvine de drept”. Privesc în jurul meu, spre acele feţe triste care de la un timp nu se mai deosebesc decât prin numărul ridurilor de pe faţă şi cam atât. Nu se mai deosebesc nici prin educaţie, nici prin numărul experienţelor acumulate în timp, de-a lungul anilor. Prin nimic, decât printr-o linie fină care anunţă trecerea anilor.

Obosită, urc în autobuzul supra aglomerat care mă va duce spre casă. Am avut o zi grea, în care am muncit ore întregi stând în picioare sau umblând. Deoarece acest traseu îl fac des, m-am abonat pe această linie. Fericită, zăresc un scaun liber. Mă îndrept nerăbdătoare spre el şi mă aşez. Nu stau nici două minute, că observ un bătrân. Mă ridic politicoasă şi îi cedez locul cu un zâmbet. În schimb primesc o privire suspectă şi încruntată. Bătrânul se aşează ca un paşă, oftând uşor şi uitând să mulţumească. Îl iert de această dată, e bătrân. Ce mai contează că i-am cedat locul meu plătit, în favoarea locului gratis pe care-l primeşte el?

O altă zi, asemenea situaţie. Trezită de la 6 dimineaţa, mă îndrept şi de această dată spre casă, în jurul orei 8 seara. În ciuda oboselii mele şi a picioarelor care mă dor, cedez din nou locul unei bătrâne, pentru că aşa am primit educaţie. Primesc o poşetă în stomac în timp ce se aşează şi cam atât. Nu tu mulţumesc, nu tu nimic. Fie, ridic din umeri şi îmi mut greutatea de pe un picior pe altul, fiind prea obosită pentru a-mi mai menţine echilibrul. Autobuzul opreşte într-o staţie, bătrâna coboară. Fericită îmi ocup locul şi zâmbesc ca un copil. Cu două scaune în faţa mea, doi adolescenţi pleacă spre casele lor, întorcându-se de la şcoala de arte. Îi aud cum povestesc despre orele lor interminabile şi fetele frumoase din clasa lor. Din greşeală, unul din ei îl atinge pe un bătrân cu ghiozdanul. Acesta, exasperat, se ridică şi îi două după cap băiatului strigând cu toată puterea: „Nesimţitule, huliganule”. Copilul derutat se uită stupefiat la omul cu păr alb din faţa lui şi nu ştie pentru ce s-a ales cu două palme gratuite. Îşi cere scuze grăbit şi coboară în staţia următoare. Pun şi acest incident pe seama bătrâneţii, pentru că am un respect considerabil pentru părul alb şi găsesc o scuză acestei scene. Câteva zile mai târziu, o prietenă se plânge de faptul că mereu autobuzul e plin de bătrâni care au pretenţia să stea mereu jos şi care merg şi-şi fac cumpărăturile din capătul celălalt de oraş doar pentru că au abonament gratis şi destul timp. Sau… pur şi simplu se plimbă cu autobuzul. Zâmbesc amuzată la această afirmaţie şi spun plină de simpatie: „Deh, sunt bătrâni săracii, altceva ce să facă ei?” şi îi povestesc cum o bătrânică a murit în tren pentru că se tot plimba cu trenul dintr-un capăt al ţării în celălalt, numai pentru că avea gratis.

Povestea continuă zile întregi, cedând locul meu oamenilor în vârstă şi neprimind altceva în schimb decât o privire de „oricum mi se cuvenea”. Punctul culminant a sosit, în altă zi când autobuzul era din nou mult prea plin. De această dată stăteam la fereastră, deci nu mai aveam cum ceda locul meu nimănui. Două femei în vârstă au urcat, şi-au plimbat privirile prin autobuz şi s-au oprit asupra tânărului de lângă mine şi a mea. Am avut intenţia de a mă ridica şi de a ceda locul meu uneia dintre ele, dar asta ar fi însemnat să deranjez pe puţin cinci oameni, ele fiind la o distanţă considerabilă faţă de mine şi între noi aflându-se mai multe persoane. Deodată, aud pe una din ele spunând plină de ură: „Tineri nemernici, nu mai ştiu ce e educaţia din ziua de azi. Stau toată ziua degeaba, pe scaune şi lasă bătrânii să stea în picioare. Să le fie ruşine!”. În ciuda faptului că eu am fost muncit toată ziua şi ea probabil venea de la piaţă, deci nu ştiu care stă toată ziua degeaba, mă chinui, deranjez vreo cinci oameni din autobuz, mă apropii de ea şi îi spun zâmbind: „Mergeţi şi staţi în locul meu vă rog”. Se uită la mine strâmb, o trimite pe bătrâna de lângă ea să stea acolo şi continuă cu „înjurăturile”. Un alt tânăr se ridică şi îi cedează ei locul, pe care nu-l acceptă pentru că „mi l-ai dat după ce ţi-am atras eu atenţie”. Prin urmare, locul rămâne gol, într-un autobuz plin de oameni care stau ca sardelele. Întâmplarea a făcut ca eu să mă aflu lângă ea în timp ce tot comenta. Am inspirat adânc şi am spus blând „Doamna mea, de ce încă ţipaţi în tot autobuzul dacă deja vi s-au acordat două locuri?”. „Pentru că sunteţi nesimţiţi, de aia. Nu aveţi educaţie. Nu ştiţi ce e acela respectul!”. I-am zâmbit frumos şi i-am spus tare: „Dacă doriţi respect, trebuie să acordaţi respect. M-aş fi aşteptat să ştiţi asta la anii pe care îi aveţi, nu?”. S-a înroşit toată, a dat din coate şi a privit ţâfnoasă pe geam, fără să-mi răspundă.

În schimb, zilele trecute trei tineri au urcat în autobuz, fiind gălăgioşi şi râgâind ca la ei acasă. Un alt tânăr vorbea la telefon zgomotos şi înjura grosolan. Toate acestea în timp ce un bătrân se certa cu un tânăr pentru un loc. Capul a început să mă doară şi să nu mai înţeleg nimic. De tineri, ştiam foarte bine că unora le lipseşte cei 7 ani de acasă. Asta nu e o enigmă. Ceea ce nu ştiam eu, este faptul că oamenii în vârstă pe care eu îi iubesc atât de mult şi mereu le-aş acorda locul meu chiar dacă aş avea picioarele pline de răni, cer ceva ce nici ei nu au măcar: respect. Dezamăgită de tot ce am văzut în această săptămână, mă ridic cu greu de pe scaun şi strig spre un vârstnic dezorientat: „Haideţi aici, staţi în locul meu”. Acesta, se uită în ochi mei, îmi zâmbeşte şi mă strânge de mână respectuos: „Mulţumesc draga mea, mulţumesc”. O lacrimă de fericire a apărut în ochii mei trişti care deplângeau situaţia societăţii actuale.  Un tânăr din celălalt capăt, vede scena şi zâmbeşte şi el emoţionat. Mai e speranţă, da, încă mai avem speranţă.

Imagini preluate de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Dacă fugim de ceea ce suntem, vom fugi de noi o viață întreagă.

Asta ești tu. Ăsta ești tu. Dacă înțelegem și acceptăm asta, ne putem accepta pe noi înșine. Însă dacă fugim de ceea ...

Diverse

El nu este aici!

”El nu este aici!”. Acesta este exemplul cel mai potrivit în care ni se arată că îl poți căuta pe Hristos și să nu-L g...

31 Comments

  • avatar image

    Emm

    nov. 09, 2011

    Reply

    Dear Alina, Cred că nu ar trebui să mai dai atâta importanţă acesto incidente,deşi sunt foarte dureroase.Mai demult şi eu eram tot aşa,puneam mult la suflet şi sufeream enorm pentru oamenii care nu au respect şi cei 7 ani de acasă.Dar acum,în loc să sufăr pentru ei,am învăţat să mă rog să le dea Domnul înţelepciune şi să merg înainte.Să încerc să văd un lucru bun în orice rău.SĂ adopt o atittudine pozitivă.Şi cu Dumnezeu alături chiar am reuşit.Astfel cum aş mai putea spune că viaţa e frumoasă şi cum m-aş mai putea minuna de toate lucrările Sale minunate dacă mereu mi-ar veni în minte aceste mici-mari "incidente". Don't worry,be happy.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 09, 2011

      Reply

      Le dau importanţă pentru că nu aş putea să nu le dau. Nu ştiu...îmi pasă uneori prea mult... dar da, te susţin. Trebuie să abordăm o atitudine pozitivă

  • avatar image

    Brichisala Cristina

    nov. 09, 2011

    Reply

    Foarte frumos ..Doamne ... Mai să-mi de-a lacrimile , ai perfectă dreptate. eXistă persoane care nu realizează că de fapt , nu toti adolescentii aceia ”lipsiti de respect” fac astea , stau jos , cand in picioare există persoane in varstă !

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 09, 2011

      Reply

      :) Aşa este

  • avatar image

    Puski

    nov. 09, 2011

    Reply

    Mulţumesc pentru acest articol, iubesc modul tău de a gândi!

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 09, 2011

      Reply

      Cu toată plăcerea mea:)

  • avatar image

    bogdan

    nov. 10, 2011

    Reply

    Mi se pare ca dai dovada de o naivitate si de o bunatate care nu isi au locul in ziua de azi, crezi ca un golan care se leaga de tine seara cand iesi sa-ti iei o paine va fi cu totul alt om peste 40 de ani, majoritatea batranilor abuzeaza de parul lor alb. It`s a dog eat dog world out there.

  • avatar image

    eldur

    nov. 10, 2011

    Reply

    Păi speranţă mai există, dar să nu ajungi, dragă Alina, să cutreieri coclaurile-n lung şi-n lat în speranţa unui om care să-ţi mulţumească pentru binele pe care vrei să i-l faci... :)) Iar dacă aşa gândesc cei vârstnici, să mai stea şi în picioare. Că nu forma contează ci fondul. Degeaba au trăit 70 de ani dacă au trăit 70 de ani degeaba...

  • avatar image

    ioana

    nov. 10, 2011

    Reply

    Ei nu merg pe gratis, au muncit toata viata pentru abonamentul pe care il au asa cum si tu muncesti pentru a beneficia de el la momentul oportun. Este foarte exagerat articolul. Inteleg ca esti plina de tine, dar da-o-ncolo de treaba, prea te descrii maica Tereza, este total penibil cum incerci tot timpul sa te lauzi, ba ca muncesti toata ziua, ba ca asa mult iubesti batranii, ba ca te-ai sacrifica pentru ei de ti-ar sangera picioarele. Ia numara tu in articolul tau de cate ori te lauzi si apoi spune-mi daca nu am dreptate. Domnul Isus nu s-a laudat niciodata, a fost cel mai smerit. Unde este exemplul lui in tine, draga mea? Gandeste-te la asta.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 10, 2011

      Reply

      Da Ioana, da. Ai dreptate, să-mi fie ruşine

    • avatar image

      Lotus

      nov. 10, 2011

      Reply

      @Ioana Mie nu mi s-a părut că se laudă

    • avatar image

      Andres

      nov. 10, 2011

      Reply

      ...in acelasi timp Domnul Isus n-ar fi judecat, n-ar fi aratat cu degetul, si chiar daca ar fi mustrat pe cineva, ar fi facut-o in cea mai eleganta maniera... nu vad asta in comentariul tau.. sorry!

    • avatar image

      Alex

      nov. 10, 2011

      Reply

      Ioana, cel putin ea e sincera. Si-a expus parerea fara sa ii pese ca o sa para fix asa cum ai vazut-o tu (pentru ca sunt aproape convins ca anticipa comentarii de genul acesta). Articolul nu este exagerat, este realist, vizeaza batranii care au o doza de rautate in ei atunci cand ar fi trebuit sa fi invatat ceva mai mult de la viata, macar pentru numarul suvitelor albe pe care le poarta. Nu este un secret. Daca nu ma insel, motivatia postarii tale este alta. Domnul Isus mustra cu blandete si respecta oamenii. Vad mai mult respect in reaspunsul ei decat in comentariul tau. In plus, nu cred ca niciodata in viata nu ti s-a intamplat sa te lauzi. Poate chiar nu e gresit punctul tau de vedere, dar exprimarea putea fi mult imbunatatita. :)

    • avatar image

      Lenuta si Mihai

      nov. 11, 2011

      Reply

      Ioana,ne-am bucura daca am citi si un articol scris de tine...si atunci am face comparatie.

  • avatar image

    Annie

    nov. 10, 2011

    Reply

    mi-a placut mult articolul...chiar daca e trist uneori,e realitatea...nu doar o data am trecut prin ce-ai trecut si tu,dar ca si sfarsitul mesajului tau..am avut parte de o raza de speranta!Nu-i gresit sa speram ca se poate si mai bine...nu putem schimba lumea...dar putem incepe cu ceea ne ne inconjoara..Ai grija de tine ;)

  • avatar image

    Cata

    nov. 10, 2011

    Reply

    Adevarul este ca in mijloacele publice de transport ai mari sanse sa descoperi cu cine ai de-a face. Eu mergand zilnic cu asa ceva spre facultate, am vazut destule cat sa iti dau dreptate. Pe de alta parte, este o excelenta oportunitate sa fim o lumina, sa aratam oamenilor ca noi suntem copii de Dumnezeu.

  • avatar image

    OvidiusMD

    nov. 10, 2011

    Reply

    In primul rand e de vina mentalitatea comunista care inca a ramas la majoritatea "perilor albi" din Romania...ar trebui sa treaca vreo 2-3 generatii pana sa dispara prejudecatile. Noi nu o sa fim asa. Iti spun 100%!

    • avatar image

      mihai

      nov. 11, 2011

      Reply

      mi-e teamă că și noi suntem de-ăia cărora ”li se cuvine totul”. văd asta zi de zi.. și mă mai tem de faptul că ultimii ”naivi” sau visători sau ”sperători” (zi-le cum vrei :D) or să-nceapă să se înrăiască. sau cel puțin să devină egoiști. sau ignoranți.

  • avatar image

    Dli

    nov. 10, 2011

    Reply

    Acelasi respect aveam si eu fata de batrani pana la un moment dat. Eu am cedat. Bine, ca nu circul cu mijloace de transport decat foarte rar (acum merg pe jos sau cu bicicleta), si eu pateam la fel. Nu mai cedam locul. Am probleme cu piciorul, dupa o zi de lucru abia ca mai pot umbla. Asta e. Unii nu inteleg.

  • avatar image

    Alex

    nov. 10, 2011

    Reply

    Mi s-a intamplat si mie. Am oferit locul meu unor batrani, s-au asezat fara sa zica nimic sau m-au refuzat. Nici nu pretind sa imi multumeasca cumva, sunt multumit daca primesc un zambet a multumire, nu toti oamenii stiu sa multumeasca. Sunt batrani, ce sa le faci. Generatia lor nu se deosebeste cu multe fatza de generatia noastra, domnisoara Alina. Daca acum sunt de la oameni cu un bun simt impresionant, pana la unii care bomban a nemultumire la orice pas. Daca stam bine sa ne gandim, ei sunt cei care ne-au educat parintii care la randul lor ne-au educat pe noi. N-as putea spune ca este ceva caracteristic generatiei noastre lipsa de bun simt. A existat dintotdeauna. Poate ca acum mass-media accentueaza putin asta. Batranii sunt o versiune mai obosita si mai ingreunata de timp a noastra. Da, sunt batrani care n-au ce face toata ziua si se plimba cu autobuzul. Dar asta nu-i nimic. Intr-o luni dimineata, la ora 6 am trecut pe langa 2 batrane care povesteau pe aleea din fatza blocului asa dezinvolte incat ziceai ca este plina zi! Si ca tot suntem la categoria batrani ma gandeam intr-o zi: sunt oameni care au avut toata viata o meserie fara sa se gandeasca ce ar face dupa ce ies la pensie. Sunt unele meserii care pur si simplu nu pot fi practicate cand iesi la pensie. Si atunci e nasol, pentru ca odata iesit la pensie te vezi in imposibilitatea de a putea face ce ai facut toata viata. Asa ca, nu ar strica sa ne uitam la batranii din jur, sa ne intrebam bunicii sau batranii din biserica cum vad ei treaba asta, ce sfaturi ne-ar da cu privire la asta. Ce sa facem ca atunci cand jungem la pensie sa ne putem continua cumva ritmul tinut o viata. :) Interesant subiect. :)

  • avatar image

    yoneko

    nov. 11, 2011

    Reply

    mama mea avea o vorba 'daca acorzi respect celor din jur, te respecti pe tine insuti'. macar atat:D

  • avatar image

    Marius

    nov. 12, 2011

    Reply

    Alina cate de adevarate lucrurile ce le-ai scris,le-am trait si eu insa am schimbat stilul de viata,bineinteles si tara,unde nu mai este atata stres,aglomeratie,lipsuri,etc...probabil ai vazut diferenta.Succes in continuare si multe binecuvantari care sa te tina puternica pe calea ingusta,:)

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 16, 2011

      Reply

      Îţi mulţumesc Marius

  • avatar image

    Vasi

    nov. 14, 2011

    Reply

    Buna , Alina! Mi-a placut articolul tau , ma gandeam daca unii oameni care au ajuns la o oarecare vasta si nu stiu sa spuna un " multumesc frumos" dupa ce li se ofera locul in autobus , ce sa asteptam de la tinerii din societatea noastra care sunt asa cum sunt? Sau ce exemplu bun, pot oferii cei cu perii carunti, pentru noi tinerii de azi? Multe binecuvantari! Ps. Cred ca lipseste ceva aici :" se ridică şi îi două după cap băiatului"...

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 16, 2011

      Reply

      Mă bucur că îţi place Vasi:)

  • avatar image

    serafim

    nov. 18, 2011

    Reply

    E o vorba...respectul, ca si lauda, se acorda, nu se cere. E foarte jenant sa ceri chestia asta. Și eu am multe exemple din ultima vreme în care unii și-au luat-o în cap. Eram în una din zile la cantintă. La școala unde sunt, există puține fete, așa că directorul le-a spus că pot să intre în fața băieților dacă e coadă. Totul bine și frumos, doar că la un moment dat vine una dintre ele din spate și-mi cere să mă dau din calea ei că are voie. Tipul ăsta de comportament m-a deranjat enorm. Nu-s tipul cu obrazul gros și, în mod sigur, dacă stătea cuminte în spate, o observam și o lăsam înaintea mea. N-a făcut-o și a trebuit să aștepte după mine. Mă enervează la maxim chestiile astea.

  • avatar image

    Pizza cuptor cu lemne

    dec. 09, 2011

    Reply

    Sunt doar "in trecere". Imi place ce vad! La mai mare.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      dec. 12, 2011

      Reply

      Te mai aştept:)

  • avatar image

    G.C.M.

    ian. 11, 2012

    Reply

    Tinerii galagiosi de azi care ragaiau sunt exact batranii de maine care vor bombani pentru locul ce "li se cuvine"...

    • avatar image

      Alina Ilioi

      ian. 11, 2012

      Reply

      Aşa este, ai dreptate

  • avatar image

    Sanyi

    oct. 13, 2012

    Reply

    Alina, am gasit mai tarziu acest articol, ma uitam in "Presa Locala" acolo am dat peste ea. Si eu circul cu autobusul sau troleul in oras, sa sti ca si eu am o varsta destul de inaintata in ani, mi s-a intamplat ca tinerii, in general fetele imi cedeze locul, sigur, le-am multumit frumos pentru intentia lor si le-am rugat ca sa se aseze la loc. Sunt si tineri care au cei 7 ani de acasa, dar sa sti ca sunt si oameni in varsta care o au. Nu poti astepta respect de la oamenii care injura si blastama, vorbesc vulgar, fara un pic de rusine, acesti oameni nu-L cunosc pe Dumnezeul dragostei si a-L iertarii. Sunt oameni prin care coboara din cer lumina lui Dumnezeu, acestea sunt copii lui Dumnezeu, ei nu pot raspandi inturecul, rautatea, ura, pentru ca Tatal lor le-a invatat si le invata altfel. Asa cum te deosebesti tu de altele sau de altii, sa nu astepti ca toti sa fie ca tine, sa gandeasca si sa se comporte printre oameni ca si tine. Domnul sa fie cu tine.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.