Diverse

Când iubești, nu socotești

Vizite: 26798

318d83c03c156784887d643420a2b0bd-d5hdfd0

Când te uiți în jur, de peste tot ești încurajat să îți contorizezi finanțele, sentimentele, oamenii, situațiile. Chiar perioada aceasta mi s-a spus de câteva ori că ”nimic nu e gratis pe pământ”. Drept dovadă că lumea aceasta funcționează după un asemenea sistem este barterul. Adică eu îți dau ceva, ca tu să-mi dai altceva.

Însă dacă ne uităm la sistemul de valori a lui Dumnezeu, acesta spune așa: „Eu îți dau ceva pentru că te iubesc”. Nu pentru că mă aștept de la tine la ceva în schimb, nu pentru că am de câștigat ceva din asta, nu pentru ca tu să-mi dai altceva. Pur și simplu pentru că te iubesc. Oricum nu prea ai nimic ce să-mi oferi în schimb, pentru că tot ce ai, de la Mine ai. Însă Eu continui să-ți dau chiar și atunci când nu apreciezi, pentru că te iubesc.

Dacă trebuie să funcționăm după un sistem propriu, eu cred că acesta ar trebui să fie: „când iubești, nu socotești”. Să uităm de bartere, de schimb pe schimb, de îți dau ca să-mi dai. Pur și simplu când iubești cu adevărat nu socotești.

Nu socotești de câte ori ai iertat. ”Știi, eu te-am iertat de 5 ori, așa că acum e rândul tău să mă ierți tot de atâtea ori”. Iubirea nu cunoaște cifrele. Iubirea, în schimb, cunoaște iertarea.

Nu socotești de câte ori ai oferit. ”Știi, bine că eu ți-am dat ce-ai vrut. Acum și tu trebuie să-mi dai ce vreau eu.” Iubirea nu-l cunoaște pe ”dă-mi”. Iubirea, însă, îl cunoaște pe ”îți ofer”.

Nu socotești câte nopți nedormite ai, câte lacrimi au curs sau câte sacrificii ai făcut. Nu ții socoteală la câte mi-ai dat, ca să-ți dau tot atâtea. Să nu cumva să-ți dau în plus.

Nu socotești câte drumuri ai făcut, pentru că dacă e nevoie, mergi un kilometru în plus. Chiar doi. Sau trei. Atâția cât e nevoie ca celălalt să fie bine.

Până când nu o să înțelegem că în iubire nu socotești, o să iubim egoist. O să așteptăm să ni se ofere mai mult decât să oferim. Să ni se slujească. Să ni se închine.

Iubirea nu numără. Iubirea nu oferă ca să primească înapoi. Iubirea nu spune ”îți dau asta ca să-mi dai aia”.

Iubirea din Dumnezeu oferă și iartă pur și simplu ”pentru că te iubesc”.

P.S. Poți comanda cartea scrisă de mine aici: http://bookzone.ro/produs/te-iubesc-pe-nevazute/

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru rugăciunile nerăspunse.

  Rugăciunile mele... Ce bine că nu mi-a răspuns la ele! De multe ori n-am știut ce cer, am știut doar că vreau. Ca o...

Diverse

Omul neîncercat e pregătit să judece, cel încercat e pregătit să înțeleagă

  Omul neîncercat e pregătit să judece, omul încercat e pregătit să înțeleagă. Însă nu e neapărat mereu o regul...

No comments

Lasă un răspuns