Diverse

Câteva cugetări

Vizite: 8060

       Simt că parcă v-am trădat, că parcă timp de o săptămână v-am întors spatele şi am mers într-o direcţie ştiută doar de mine. Asta nu e din cauză că nu am ştiut ce să scriu, nu. Din contră: e din cauză că am avut prea multe de scris şi mi-a fost şi mi-e frică să-mi văd cuvintele aşternute pe foaie. Faptul că am lucrat dublu săptămâna ce a fost nu a avut nimic de-a face cu starea mea de spirit.

    Mi-a tot venit în minte următoarea scenă: în una, un om stă întins pe o targă şi este resuscitat de către un medic. Pe de o parte, de fiecare dată când aparatele reci îi ating pieptul pentru a-l resuscita din nou, i se aprinde dorinţa de a reveni la viaţă. Pe de cealaltă parte, ar dori să strige la medic să-l lase în pace, să nu-l mai tortureze cu acele aparate, că a obosit. Oare care sentiment va triumfa? Ce dorinţă?  Cam aşa e cu oamenii, de câte ori ajungi să-ţi pierzi încrederea în ei. Se luptă în tine două stări diferite: una este aceea de a crede din nou în ei, de a „uita” ce s-a întâmplat. În cealaltă stare, eşti obosit… nu mai ai putere să crezi din nou, pentru a fi dezamăgit. Şi acum este doar alegerea ta ce stare alegi. De tine depinde, şi parcă asta e cel mai rău, că depinde de tine. De asta, mulţi oameni ajung să se închidă în propriul lor bol de cristal. Ajung să-şi formeze lumea lor. Nu îi condamn… nu îi condamn deloc pentru că ştiu ce înseamnă să-ţi doreşti să fugi cât mai departe, să evadezi.

   Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, mereu am crezut în oameni. Da, tocmai aici e problema. Am crezut mereu în ei şi… uneori am crezut degeaba. Am crezut că şi unii din ei se gândesc la binele celuilalt, mai apoi am aflat că din contră. Am descoperit că ţi-ar smulge pielea de pe tine dacă ai permite să se întâmple asta. Din nou, am crezut în alte persoane, în puterea prieteniei… probabil şi acolo am crezut degeaba. Prin urmare, nu v-am trădat. Nu am scris pentru că mi-a fost frică de faptul că o dată ce voi atinge cu degetele această tastatură, nu mă voi mai putea opri. Dar iată că… m-am oprit. Şi nu doar din tastat.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Nu mai suntem de-ai casei

Străin printre oameni. Străin cu mine, străin cu lumea... Senzația că nu aparții acestei lumi, că ești doar un călător c...

Diverse / special pentru voi

Nu ar fi momentul să ne trezim?

Cred că dacă în trecut oamenii se luptau cu greutățile fizice ale vieții, precum prea puțină mâncare, muncă grea, trai m...

7 Comments

  • avatar image

    Mirela

    apr. 16, 2012

    Reply

    Alina, sper ca e doar o mica pauza pe care ai luat-o nu ca te vei si opri din scris :(( Nu cred ca ne vei priva de gandurile tale frumoase! Sa ai in continuare Sarbatori Binecuvantate!

    • avatar image

      Alina

      apr. 21, 2012

      Reply

      Mirela, din când în când mai iau câte o scurtă pauză dar de scris nu ştiu dacă mă voi lăsa vreodată:d

  • avatar image

    Oana

    apr. 16, 2012

    Reply

    Asa e.. fa-o pentru cei cativa, putini care merita..:)

  • avatar image

    gabi

    apr. 18, 2012

    Reply

    You cannot walk straight When the Road Bends....

    • avatar image

      Alina

      apr. 21, 2012

      Reply

      Poate că printr-o minune, poţi:)

  • avatar image

    Ionuț

    apr. 18, 2012

    Reply

    Poate că este greu câteodată să mergi mai departe dar să știi că de cele mai multe ori merită, măcar pentru acei puțini poate care încă mai apreciază frumosul...

    • avatar image

      Alina

      apr. 21, 2012

      Reply

      Aşa este Ionuţ... şi mereu e bine să mergi mai departe, în primul rând pentru tine:)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.