afla despre..

Caută-l pe cel care îţi seamănă.

Vizite: 31904

thumb

Recent am auzit o teorie cum că în lume există câte 4 persoane care seamănă identic. Mai exact, pe  Pământ mai există încă 3 persoane care arată exact ca mine. Aşadar, sunt 4 de mine, 4 de tine, 4 de vecinu’, 4 de băiatul ăla de care te-ai îndrăgostit în adolescenţă, 4 de fata aia de la care nu-ţi poţi lua gândul. Bineînţeles, asemănările sunt doar fizice, nu şi sufleteşti sau de caracter.

Pe lângă această teorie, mai cunosc una pe care am analizat-o şi eu, şi o pot confirma în proporţie de 90%. Sufletul pereche îţi seamănă. Dar îţi seamănă atât de bine, încât de multe ori te vei trezi cu întrebarea dacă sunteţi rude. Şi nu o dată, vei fi întrebat/întrebată dacă e sora/fratele tău. Acelaşi zâmbet, aceleaşi expresii ale feţei, aproape aceeaşi ochi. Ce e drept, persoanele care stau mult împreună, ajung să preia una de la alta expresiile faciale, ceea ce creează o asemănare destul de mare între ele. Aviz persoanelor care nu au grijă cu cine-şi petrec timpul! Întorcându-ne la ale noastre, persoanele menite să fie împreună, de cele mai multe ori, seamănă izbitor de bine.

Cum spuneam mai devreme, eu mai am 3 sosii pe acest Pământ, dar pe lângă aceste sosii, probabil că mai sunt şi în jur de 20 de femei care seamănă extrem de bine cu mine. Aşadar, ar fi un total de 23, cu tot cu mine, 24 de femei aproape identice pe acest Glob. Cu aproximaţie, preconizez că există 24 de şanse de a nu-mi rata sufletul pereche. Pentru că, la fel cum sunt 24 de femei ca mine, există şi 24 de bărbaţi ca el. Cu înfăţişarea lui.

În lume trăiesc peste 7,2 miliarde de oameni, iar România are o populaţie de peste 22 de milioane de persoane, cu o medie de 95 de bărbaţi la 100 de femei. Aş putea să fac un calcul şi să aflu şi câte persoane se află cu o vârstă apropiată de a mea. Însă nu are relevanţă, pentru că dragostea nu ţine cont de ani. Când vine vorba de iubire, anii sunt relativi. Poate fi cu 10-15 ani mai mare, sau cu 5 ani mai mic. Cine garantează că el sau ea s-a născut în aceeaşi perioadă/an în care ne-am născut şi noi.

Aşadar, am 24 de “şanse” de a-mi întâlni sufletul pereche, din 7,2 miliarde de oameni, şi probabil că 4 dintre ei se găsesc în România, aşadar am un raport de 4 la 22 de milioane. Din care:

– cel mai probabil 2-3 nu mai cred în iubire, din cauza decepţiilor.

– 2-3 au făcut o alegere greşită.

– 2-3 deja şi-au întâlnit sufletul pereche, din cele 24 de posibilităţi ale lor.

– 2-3 nu au curaj să iubească.

– poate că 1 sau 2 nici nu mai există.

Trăgând linie, rămân cu o aproximaţie de 15 oportunităţi din 7,2 miliarde de oameni. Aceasta e o idee. Poate fi reală, eronată sau aproximativ adevărată. Însă tind să cred în veridicitatea ei.

De ce v-am spus asta? Pentru că atunci când o să-mi ţin de mână sufletul pereche şi-am să mă uit în ochii lui, am să ştiu că puterea iubirii este atât de mare, încât a escaladat 7,2 miliarde de oameni, cine ştie câte mii de întâmplări, variabile şi complotări, doar pentru ca el să fie aici, lângă mine.

Concluzia este aceasta: caută-l pe cel care-ţi seamănă, da?

Citeste si:

afla despre.. / Diverse

Dacă alergi unde și cum trebuie, salvezi destine!

  De multe ori alergăm dintr-o parte în alta, însă fără nici o destinație. Uneori obosim înainte de a ajunge la mij...

afla despre.. / Diverse

Am decis să fiu fidelă!

A fi fidel cuiva înseamnă a-ți place atât de mult persoana sau brandul, încât să nu vrei nici să-l schimbi și nici să îl a...

No comments

Leave a Reply