Social

Ce-am făcut la The Woman

DSC_4513

„Femeia care îşi poate crea propriul job este o femeie care va avea faimă şi avere.”  (Amelia Earhart)

Săptămâna trecută am participat la conferinţa The Woman din Cluj-Napoca. Peste 300 de femei au fost prezente în sală, fiecare pregătită să descopere ceva nou, să se întâlnească cu destinul, sau de ce nu, să înveţe cum să clădească mai departe pe fundaţia pe care deja o au. Deja se ştie, conferinţa The Woman este un eveniment de business pentru femeile de carieră, sau femeile independente care îşi doresc mai mult de la viaţă. Din punctul meu de vedere, este evenimentul potrivit pentru socializare şi formare de prietenii noi.

Nu ştiu dacă e din cauză că am participat în ultima perioadă la foarte multe conferinţe, sau pentru că deja am descoperit ce îmi doresc să fac în viaţă, dar la această ediţie am simţit că o parte dintre „vorbitoare” nu au transmis nimic dincolo de cuvinte. Sau au transmis, dar nu ceea ce m-am aşteptat. Dar mă voi concentra pe cele care mi-au plăcut şi care m-au inspirat:

– Amalia Enache: căldură, dezinvoltură, originalitate, naturaleţe. Nu s-a împleticit printre cuvinte pompoase, deşi sunt convinsă că le ştie. A preferat să rămână ea, să transmită ceva dincolo de cuvinte şi să îmi inspire pasiunea ei pentru muncă.

– Patrizia Paglieri: femeia asta m-a surprins cel mai mult. Deşi i s-a creat o imagine de femeie dură, asta dacă o recunoaşteţi de la Master Chef, ea în realitate este genul de femeie cu care râzi până când rămâi fără aer. Are un umor delicios, şi o auto ironie care surprinde şi dezvăluie caracterul unei femei sigure pe ea. Ce mi-a transmis? Poftă de viaţă.

thewoman1

– Doina Costache: munca şi determinarea te pot duce departe. Foarte departe.

– Monica Soare: câteodată e bine să fii vulnerabil, pentru că de acolo ies lucrurile cele mai frumoase.

– Sigina Luca: fizicul unei femei şi puterea de caracter asemănătoare unui bărbat au reuşit să o ducă departe în cariera ei.

Acestea fiind zise, cred că înainte de toate, m-am bucurat enorm de mult să-mi revăd o parte dintre prietene şi să pot să socializez puţin cu ele. Dacă mai pun la socoteală şi prezentarea de modă de la final a Ligiei Mocan şi a celorlalţi doi designeri, mă declar câştigată cu o zi în care m-am simţit deosebit de bine!

Mulţumim echipa Libero Events pentru organizare!

thewoman

Citeste si:

Diverse / Social

Și Suceava mea?!

M-am născut, am crescut și am trăit o mare parte din viață în Rădăuți, județul Suceava. Părinții mei, familia mea, pri...

Social / special pentru voi

Unde este dragostea?

În săptămâna care a trecut, i-am întrebat pe invitații mei din emisiunea pe care o prezint, ce consideră ei că le lipsesc ...

No comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.