ascuns in suflet

Cea de-a şasea zi

Vizite: 7451

6 Oricât te-ai strădui să-ţi spui că nu te afectează, că deja a trecut destul timp şi ar trebui să fii detaşat de situaţie, descoperi că încă eşti mai implicat decât ţi-ai dori. Dar suntem oameni, e normal să trăim cu sufletul… şi uneori să simţim ce nu vrem să simţim. Totuşi e datoria noastră să încercăm, pe cât posibil, să fim împăciuitori cu cei din jurul nostru.

Acesta este un alt gând al meu care mi-a străbătut mintea de-a lungul zilei. A fost o zi plăcută, mai ales când am ieşit afară şi am văzut cât de frumoasă e vremea. Astăzi am ales să mă relaxez şi să iau o pauză din scris. Aveam nevoie ca măcar o zi să nu mai stau în faţa laptopului. Ziua a trecut destul de repede, căci spre amiază deja a trebuit să mă aranjez şi să merg să cumpăr un buchet de flori pentru că a mea colegă de apartament astăzi a făcut un pas foarte important în viaţa ei, şi merita felicitată. Am ales un buchet de primăvară, care m-a binedispus şi m-a făcut să zâmbesc. Am mai citit câteva pagini din cartea pe care am început-o acum câteva zile, „Sursa tăriei mele”, şi apoi am meditat la cât de dependenţi devenim uneori de oameni, ceea ce e total greşit, mai ales că singura noastră dependenţă ar trebui să fie Dumnezeu.

După programul de la Biserică am ales să mergem mai mulţi amici să mâncăm împreună. Am servit o mâncare chinezească delicioasă, deşi gândul tot la Starbucks îmi stătea, fiind conştientă că e doar la câţiva paşi de mine… cred că am devenit puţin dependentă, ceea ce nu e bine.  După ce am mâncat, am mers toţi la un film „Răzbunare cu stil”, film pe care eu l-am mai văzut, dar am zis să nu stric „gaşca”. Nu au trecut nici 20 de minute din film că a trebuit să plecăm şi să venim spre casă. Fericirea mea, pentru că mă tot gândeam să trebuie ca astăzi să vă scriu despre ziua mea. Şi iată-mă ajunsă la 23:00, stând în faţa laptopului şi citind mesajele şi mailurile primite de la voi, în care îmi povestiţi cum v-aţi petrecut ziua.

alina flori

 

 

Morala zilei de astăzi?  Nu fă dintr-o persoană centrul vieţii tale şi nu lăsa cei din jurul tău să devină raportarea ta la propria persoană. În schimb, fă din Dumnezeu centrul vieţii tale:)

Citeste si:

ascuns in suflet

Unde este Dumnezeu?

„Unde este Dumnezeu în toate acestea?”, ”De ce mi-a făcut asta?”, ”De ce nu a oprit tragedia să se întâmple?”, ...

ascuns in suflet

Nu mai ține linia ocupată…

”Alo, România? Sunt bătută și violată.” Lasă-ne. N-avem timp. Trebuie să facem legi pentru protejarea noastră. ...

2 Comments

  • avatar image

    Aurora Tonea

    apr. 01, 2013

    Reply

    Adevarat, foarte adevarat. Si eu muncesc la asta, ca centrul vietii mele a fie numai si numai Dumnezeu. Doar ca simt si cred uneori ca Dumnezeu este in fiecare dintre noi. Poate o a ma contraziceti, dar dupa cateva experiente ca s zic asa am ajuns la aceasta concluzie.

    • avatar image

      Alina

      apr. 17, 2013

      Reply

      Cu siguranţă Dumnezeu este în fiecare dintre noi:)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.