ascuns in suflet

Am crezut că mi se cuvine!

Alone_I_walked_into_the_Light_by_FreeSvea

Am trăit până acum trecând și prin bune, și prin rele. Și cu lacrimi, și cu zâmbete. Am trecut prin toate fără să mă gândesc prea mult la fiecare stare în parte. De multe ori le-am luat așa cum au venit, alteori le-am despicat prea mult firul în patru. Am avut parte de povești frumoase, și de povești mai puțin frumoase. Am fost lângă Dumnezeu, și-am fost departe de Dumnezeu.

Cu toate, prin toate și din toate am crezut că mi se cuvine! Așa am gândit până acum. Că mi se cuvine să o duc bine, că mi se cuvine să fiu fericită, că mi se cuvine să fiu iubită. Da, până la vârsta asta de 25 de ani am crezut că mi se cuvine! Nu m-am întrebat nici o clipă dacă e un har care mi se face, sau poate că m-am întrebat, dar numai pentru câteva fracțiuni de minute, ca mai apoi să încep să trăiesc din nou cu acel ”mi se cuvine”.

Dă-mi voie să-ți spun ceva. După ce-am văzut atâția oameni care mor de foame, după ce-am văzut atâtea inimi zdrobite, după ce-am cunoscut oameni care-au luptat cu cancerul și cu bolile, după ce-am văzut un copil cu papucii rupți în vârf și am citit despre o puștoaică de 15 ani cum e vândută ca sclavă sexuală, am ajuns la concluzia că nu mi se cuvine nimic. Nici bucata aia de pâine pe care o am pe masă, nici hainele din dulap și nici oamenii din jurul meu care mă iubesc cu sinceritate.

Nu mi se cuvine nici sănătatea asta pe care eu o iau de drept, nici iubirea frumoasă pe care mi-a dat-o Dumnezeu, nici chipul acesta pe care-l am și pentru care chiar nu am nici un merit. Nu mi se cuvine nici să mă trezesc dimineața, nici să mă pun noaptea să dorm într-un pat moale. Nu mi se cuvine nici să trăiesc într-o țară care nu e în război și nici să merg liniștită pe stradă fără frică. Nu mi se cuvine nici măcar talentul acesta de a scrie pe care tot de la bunul Dumnezeu îl am.

M-am săturat să trăiesc ca și cum mi se cuvine. Mi s-a luat de mine. De atitudinea asta de normalitate afișată în fiecare zi, de lipsa de mulțumire față de Dumnezeu, de firea asta a mea care are impresia că le merită pe toate!

Nu.

Nu sunt cu nimic mai presus față de cel care s-a născut sub un tanc de război. Nu sunt cu absolut nimic mai presus față de cea care e abuzată zilnic de bărbați. Nu sunt cu nimic mai presus față de cerșetorul acela din colț care stă și-și plânge-amaru. Nu sunt cu nimic mai presus față de cea care consideră că nu a primit un chip atât de plăcut. Nu sunt cu nimic mai presus față de cel care încă nu a cunoscut dragostea adevărată.

Realitatea este că eu, luată separat de Dumnezeu, sunt un nimeni și un nimic. Da, la fel și tu. Ăsta-i adevărul gol-goluț!

Și totuși… iată că nu mi se cuvine, dar am de la El. Îmi dă. Chiar și când sunt nerecunoscătoare. Chiar și când uit să-i mulțumesc. Chiar și când nu apreciez. Îmi dă, că mă iubește mult!

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

ascuns in suflet / Diverse

Mai devreme m-a sunat tata

Mai devreme m-a sunat tata. M-am bucurat. De mult nu m-a mai sunat el... M-a întrebat cum suntem și ce facem. A vorbit și cu Ri...

ascuns in suflet

Viața este imprevizibilă, însă tu poți fi prezent

Viața este imprevizibilă. Nu îți garantează nimeni ziua de mâine, fericirea de astăzi și siguranța clipei. Unora dintre n...

1 Comment

  • Ce crezi ca ti se cuvine? – Cancer si Credinta

    aug. 26, 2016

    Reply

    […] Alina Ilioi […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.