Diverse

Cum să depăşim frica din viaţa noastră

Vizite: 11647

    Nouă oamenilor ne este greu să recunoaștem că avem frică de ceva. Preferăm să ignorăm acea senzație de furnicături prin piele, de un ghem în stomac sau gura uscată. E mai simplu când ne prefacem că nu sunt acolo. Dar ele sunt. Sunt și până nu le identificăm și nu recunoaștem că le avem, vor continua să fie.

    Statisticile spun că la oameni cea mai mare frică este aceea de a vorbi în public. Chiar mai mare decât frica de moarte, care e pe locul doi! În trecut am identificat și la mine această frică de a mă ridica și a vorbi în fața unei mulțimi. Nu puteam să nu mă întreb ce gândește publicul, cum arăt eu în ochii lor sau câte pauze și bâlbe voi face. Așa că m-am ferit să vorbesc în public. Ba chiar am refuzat să vorbesc până și în fața clasei mele, pe vremea când eram la școală. Nu suportam să văd atâția ochi ațintiți asupra mea, darămite să-i mai văd și șușotind. Asta până într-o zi. Până într-o zi în care am ales să stau faţă în faţă cu această frică şi să îi declar război. Şi am făcut-o. Am înghiţit în sec, mi-am pregătit un discurs şi timp de câteva zile m-am pregătit să stau în faţa unor zeci de persoane. Instinctul meu de conservare şi apărare îmi spunea să anulez totul cu o zi înainte, să le spun că sunt bolnavă sau că nu mai pot să ajung. Când să pun mâna pe telefon, m-am oprit. Am realizat că dacă nu voi face acest pas, nu voi reuşi niciodată să ştiu cum ar fi fost dacă şi mereu voi avea această frică. Prin urmare, am tras aer în piept, m-am ridicat în faţa publicului deşi picioarele îmi tremurau ca două beţe scuturate de vânt şi am înghiţit în sec pentru că aveam senzaţia de gură uscată. Da, simţeam şi acel ghem în stomac de parcă cineva tocmai ar fi murit acolo şi continua să crească. Da, inima îmi bătea de aveam impresia că toată sala o auzea. Da, am simţit că timpul s-a oprit în loc şi că cei din faţa mea au îngheţat şi se uitau la mine cu ochi răutăcioşi. Am avut toate aceste senzaţii. Am simţit cum deschid gura şi dau să spun ceva, dar nu se aude nimic. În acele momente m-am simţit atât de mică şi de neputincioasă, încât dacă aş fi avut posibilitatea aş fi alergat în altă parte şi aş fi plâns. Numai că eu am ales să stau şi mi-am amintit că i-am declarat război fricii. Ori eu, în acel moment mi-am scos armele. Pentru un moment am închis ochii, mi-am imaginat un loc în care sunt numai eu şi am zâmbit. Apoi am ridicat privirea şi mi-am ales o persoană din sală care părea prietenoasă. Văzând o faţă prietenoasă mi-a dat încredere în mine şi am început să vorbesc. Pe măsura ce vorbeam simţeam cum mă relaxez, cum ghemul din stomacul meu se face mic şi dispare, cum inima nu mai bate atât de tare . Spre final deja deţineam controlul. Am luat frica de coarne şi o conduceam eu pe ea, nu invers. Am depăşit un obstacol. Din acele momente am ştiut că dacă îndrăznim să facem acel prim-pas, alţii mult mai rapizi vor urma după el. Am ştiut că voi putea să trec şi peste alte frici de ale mele. Ba chiar am început să mă provoc singură şi să descopăr de ce mai îmi este frică, ca mai apoi să reuşesc să depăşesc acel obstacol.

   Nu spun că dacă treci peste acel impuls de a fugi, totul va deveni perfect după. A depăşi frica ta nu înseamnă a excela în acel domeniu. Până şi în ziua de astăzi încă îmi bate inima înainte de a vorbi în faţa unui public şi încă mai am gânduri care tind să îmi provoace frică. „Mă vor judeca?, Dacă voi spune ceva greşit?, Dacă vor râde?, Poate că mă voi bloca şi acel moment va deveni jenant.” Acestea sunt doar câteva din îngrijorările care apar în mintea mea atunci când am de vorbit în faţa unui mulţimi. Numai că acum am învăţat să le alung, să le zâmbesc şi să le spun: „Ştiţi ce? Eu v-am declarat război şi v-am învins deja. Voi nu faceţi altceva decât să încercaţi să recâştigaţi teritoriu. Ei bine…nu veţi reuşi”. Dacă prin faptul că m-am provocat singură şi am decis să stau faţă în faţă cu duşmanul, dacă am riscat să fiu pusă într-o situaţie proastă sau să mă fac de râs, dacă doar acesta a fost „preţul” pentru ca eu să depăşesc cea mai mare frică a oamenilor, atunci mă declar mulţumită.

 Mă declar mulţumită pentru că discutând aseară cu un prieten, am realizat că toţi avem temerile noastre. Mi-am dat seama că şi mie mai îmi este frică de multe lucruri, dar că primul pas este acela de a le identifica şi de a recunoaşte că le ai. Nu e uşor să devii vulnerabil şi să spui că îţi este frică de ceva. Ar contraveni cu imaginea ta de om stăpân pe sine, aşa e? Dar atunci care ar fi farmecul în viaţă, dacă nu acela de a ne depăşi pe noi înşine, de a descoperi la noi mai multă putere decât ne-am imagina şi am de a obţine victorii asupra războiului împotriva fricii? Singura frică pe care trebuie să o avem în viaţă este cea de Dumnezeu. Restul… la război cu ele!

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

El nu este aici!

”El nu este aici!”. Acesta este exemplul cel mai potrivit în care ni se arată că îl poți căuta pe Hristos și să nu-L g...

Diverse

Diavolul urlă, Dumnezeu șoptește

Diavolul urlă ca să se facă auzit, Dumnezeu șoptește ca să se facă iubit. Când diavolul îți urlă în urechi că eșt...

3 Comments

  • avatar image

    Nicolae Geantă

    nov. 02, 2012

    Reply

    Toţi oamenii sunt curajoşi şi fricoşi, deopotrivă. La curajoşi însă, curajul... se vede. La fricoşi, a rămas încă undeva, ascuns. Curajul este frica ce şi-a făcut rugăciunea. El e ca un zmeu de hârtie: cu cât bat vânturile mai tare, cu atât se înalţă mai sus! Să fi curajoasă în viaţă! Nu uita, fricoşilor nu le face nimeni statuie. Dar nici în Cer nu vor ajunge vreodată! Ai punctat bine: să ne temem doar de Dumnezeu! Căci frica de Domnul, e începutul înţelepciunii!

    • avatar image

      Alina

      nov. 04, 2012

      Reply

      Avem nevoie de curaj... de un mare curaj ca să trăim:)

  • Cum să depăşim frica din viaţa noastră « Presa Locala

    nov. 12, 2012

    Reply

    [...] sursă: Alina Ilioi window.fbAsyncInit = function() { FB.init({appId: "", status: true, cookie: true, xfbml: true}); }; (function() { var e = document.createElement("script"); e.async = true; e.src = document.location.protocol + "//connect.facebook.net/en_US/all.js"; document.getElementById("fb-root").appendChild(e); }()); [...]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.