Social / special pentru voi

De când nu mai încăpem în același lift?

Vizite: 24426

maini

Veneam de la cumpărături. O plasă într-o mână, o apă în cealaltă. În fața mea era mama cu fiica ei, care la fel, veneau de la cumpărături. Nu asta e relevant, ci faptul că în aceeași direcție cu noi mai mergea cineva. Direcția fiind scara blocului, desigur. Acel cineva era un muncitor cu blugii plini de var, adidașii un pic terfeliți și mâinile aspre și negre, în care ținea un pahar cu cafea de la tonomat. Multe detalii, știu, însă am darul de a observa totul la un om. Sau blestemul, depinde din ce unghi privești.

Revenind la povestea noastră, eu eram cu vreo 50 de metri în spate, de aceea când am intrat în scara blocului, am apucat să văd următoarea scenă: mama și fiica grăbindu-se să intre în lift și închizându-i muncitorului în față ușa, rămas pe dinafară. A lăsat privirea în jos și s-a dus la ușa celuilalt lift, unde a apăsat butonul. Ajunsă și eu la destinație, zic să-mi încerc norocul și să apăs și eu pe butonul liftului cu care urcaseră cele două. Surpriză, deși l-am chemat mai târziu, al meu lift a venit primul. Coincidență? Eu spun că nu. Eu zic că a fost o șansă de a îndrepta lucrurile. Așadar, intru în lift și observ că domnul nu mă urmează, ba chiar rămâne în casa scării cu privirea în jos, așteptând să-i vină și lui liftul. Țin ușa deschisă și îl întreb dacă nu urcă. Tăcut, dă din cap și mă urmează. Însă privirea nu și-o ridică din pământ. Îl întreb la ce etaj urcă, iar el, ca să nu incomodeze, mă întreabă la ce etaj urc eu, ca să mă lase pe mine prima. Apăs butoul cu etajul respectiv, apoi tăcere. Omul stă și se holbează în paharul lui de cafea, mișcându-se de pe un picior pe altul. Se simte jenat. Incomod. Rușinat. Și nu pricep de ce… Ajung la etaj, îi zâmbesc și îi urez o zi frumoasă. Abia atunci și-a ridicat ochii, m-a privit surprins și mi-a spus un ”la revedere” din toată inima.

În secunda în care s-a închis ușa liftului, ducându-l pe nefericit mai departe, mi-a venit să urlu. Mi-a venit să urlu pentru că am format stereotipuri în societate. Am pus etichete. Am lăsat oamenii să înțeleagă din gesturile și vorbele noastre că noi suntem mai presus. Sau alții ne-au lăsat pe noi să înțelegem că suntem mai prejos. Mi-a venit să urlu pentru că mama aceea, vecina mea, i-a dat fiicei ei un exemplu cât se poate de prost, dându-i de înțeles că nu este loc în lift și pentru un om care nu e ca ele. Un om muncitor, de altfel, pentru că se vedea de la distanță că-și câștigă pâinea prin sudoarea muncii de salahor. Acționăm așa cum ne vine, fără să ne gândim cum îi facem pe ceilalți să se simtă. Nu analizăm consecințele comportamentului nostru, care poate că împinge o persoană într-o depresie sau o viață în care consideră că nu are aceleași drepturi ca alții, numai pentru că are pantalonii un pic murdari de var și mâinile înnegrite de muncă.

Realitatea este că ne-am înăsprit. Inimile, viețile, comportamentul. Și nu acuz pe nimeni, pentru că e posibil ca și eu, uneori, să fi acționat într-un fel nepotrivit față de aproapele meu.

Însă mă doare. Mă doare să văd că s-a ajuns să trăim într-o lume în care nu putem urca cu toții cu același lift, iertați-mi cacofonia.

Imagine preluată de pe: http://thewildandfreelife.tumblr.com/post/44432993080/remember-when-people-made-things-when-people-took

Citeste si:

Diverse / special pentru voi

Experiența primei nașteri

  Acesta este primul articol pe care îl scriu în calitate de mămică. De fapt, acesta este primul articol pe care îl scri...

special pentru voi

Pălăria jos, doamnelor!

Am cunoscut câteva femei în viața mea care m-au făcut să spun ”pălăria jos, doamnelor!”. Când mă gândesc la ele, sunt...

No comments

Leave a Reply