Diverse

De toate câte-un pic

Vizite: 6577

   Scriu şi şterg. De 10 minute stau în faţa laptopului şi scriu şi iar şterg. Scriu primele rânduri despre iertare, apoi le şterg. Scriu despre ce înseamnă a lăsa de la tine, din nou şterg. Am scris despre ce este un zâmbet. Iar am şters. Par nehotărâtă, nu? De fapt nu e aşa… aş scrie de toate câte un pic. Aş scrie pentru că îmi dau seama mai mult ca niciodată cât de mult avem nevoie de cuvinte care să ni se întipărească în inimă. În minte îmi apar scene din trecut, zâmbetul plin de bunătate al mamei, puterea tatălui meu, strângerea puternică a nepoţelului meu, privirea stinsă de pe patul de moarte al bunicului meu, lacrima din miez de noapte, excesul de bucurie, însemnul tacit şi dragostea care mi-a fost oferită şi pe care am oferit-o de-a lungul timpului.

Se spune că dacă poţi să scrii, nu eşti un bun orator. Eu le fac pe amândouă, numai că uneori am impresia că nu mai pot să o fac ori pe una, ori pe cealaltă. Câteodată mă-mpleticesc între cuvinte şi dispar de pe foaie. Alteori, deschid gura şi pur şi simplu nu ştiu ce să spun. Când se întâmplă asta, ştiu cu siguranţă că mă aflu într-un blocaj emoţional. Dar când am prea multe de scris şi prea multe de spus, ştiu că atunci tumultul de sentimente acumulate în acel blocaj, răbufnesc. Aşa e astăzi. Mi-am adus aminte de gesturile oferite, mi-am adus aminte de cuvintele care mi-au marcat viaţa şi mi-a zburat prin minte fiecare mail primit de la voi. Gândurile voastre, dorinţele voastre, planurile voastre… nu le-am uitat. Nu le pot uita. Niciodată.

  Încă nu e târziu să mai facem gesturi. Gesturile spun totul şi despre iertare, şi despre a lăsa de la sine, şi despre zâmbet. Rămân în timp. Poate că data viitoare voi scrie despre toate acestea. Poate că nu voi mai apuca până data viitoare… poate nu mi-e sortită. Până atunci, mă îndrept zâmbind spre Piaţa Unirii din Cluj unde ştiu că mă aşteaptă Iulian Văcărean, pentru a face limonadă pentru copilaşii bolnavi de cancer. V-am povestit de „limonada lui Iulian”, nu-i aşa? Ei uite, azi a sosit momentul să adaug şi eu puţin zahăr în ea! De ce? Pentru că după cum spune şi el, gesturile mărunte pot face lumea mai bună!

Citeste si:

Diverse

Dacă fugim de ceea ce suntem, vom fugi de noi o viață întreagă.

Asta ești tu. Ăsta ești tu. Dacă înțelegem și acceptăm asta, ne putem accepta pe noi înșine. Însă dacă fugim de ceea ...

Diverse

El nu este aici!

”El nu este aici!”. Acesta este exemplul cel mai potrivit în care ni se arată că îl poți căuta pe Hristos și să nu-L g...

4 Comments

  • avatar image

    Anna

    iun. 05, 2012

    Reply

    Asa este! Si eu ma impleticesc uneori in cuvinte. Nu pentru ca nu as avea vreo idee ce sa spun, ci...fiindca as vrea sa spun atat de multe! Eu astept cu nerabdare urmatorul tau articol si cuvintele care cu siguranta imi vor fi intiparite in inima. Limonada va ajuta multi copii, sunt sigura. De asemenea, cred ca si zambetul tau ii va face fericiti pe altii. Zambesti minunat! E necesar sa invatam sa iertam, sa lasam de la sine si, sa ne bucuram. Dar toate acestea pornesc de la dragoste. Cand avem dragoste de oferit, oferim totul! Si nu ne mai gandim la ceea ce ne ramane noua! Iubind, avem si capacitatea de a ierta, a multumi, a zambi, a impartasi. Sigur ca da, toate au rolul lor! Astept in continuare postarile tale, Alina!:*

  • avatar image

    mimi

    iun. 05, 2012

    Reply

    Draga mea Alinuşa...sincer....eu nu le am nici cu oratoria, şi nici cu darul condeiului...practic...nu ştiu ce dar am în fapt, însă încurajez pe toţi cei care au un dar, şi ştiu sigur că îl au să îl folosească...dragilor, nu descurajaţi chiar dacă veţi primi critici, aduceţi-vă aminte că pomul plin de roade este cel mai adesea lovit, asta înseamnă că aveţi ceva de dat; folosiţi la maxim capacitatea voastră, darul vostru...nu e pentru a-l ţine sub obroc, ci de a-l da, de a-l împărtăşi cu ceilalţi...da...criticii, şi vulpiţele mereu vor sta la pândă să vă atace, însă voi aveţi un dar, un scop, un ţel...ei nu au nimic, au doar...o iluzie, o fata morgana după aleargă....Fiţi puternici, fi puternică Alina...THE SECRET IS: NEVER EVER GIVE UP!

  • avatar image

    mimi

    iun. 05, 2012

    Reply

    după care*

  • avatar image

    Manu

    iun. 07, 2012

    Reply

    Cuvintele sunt lacrimile celor care au vrut sa planga si nu au putut.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.