Diverse

Despre menirea de a fi OM!

Vizite: 14075

 

Fiecare om are o poveste de viață spusă sau nespusă. Fiecare om are bagaje mai grele sau mai puțin grele. Are amintiri plăcute sau mai puțin plăcute. Are răni adânci sau doar la suprafață. Are cicatrici vindecate cu greu sau ușor și repede. Fiecare om, în adâncul lui, are nevoie de o ureche care să-l asculte, de o gură care să-i spună o vorbă bună și de-o inimă care să-l iubească. Suntem oameni și asta ne face atât de diferiți, dar în același timp atât de la fel!

Eu sunt unul din acei oameni. Sunt persoana care câteodată sunt atât de ușor de înțeles, iar alteori sunt pur și simplu de neînțeles. Sunt acea persoană care pune prea mult suflet, ca mai apoi să realizeze că a rămas prea puțin pentru ea. Sunt aceea care se uită la Cer și nu vede acolo doar cerul, ci și pe Dumnezeu în el. Care se uită la Ocean și nu vede doar apa, ci și infinitul, mărețul. Sunt acea persoană care și-a dat inima, după ce a păzit-o bine, și a așteptat altceva în schimb. Însă, uităm că de cele mai multe ori, când oferi nu trebuie să mai aștepți nimic înapoi.

Nu am cerut niciodată prea multe de la viață, decât să îmi dea voie să fiu eu. Eu, acea persoană care s-a găsit greu, dar s-a găsit. Eu, aceea care m-am căutat în multe lucruri și în mulți oameni, ca mai apoi să mă găsesc chiar înlăuntrul meu. Pentru că acolo ne aflăm fiecare dintre noi, chiar în interiorul carcasei pe care ne-a împrumutat-o Dumnezeu. Ce mare lucru să putem fi noi! Ce mare lucru să avem liberul arbitru să ne dezvoltăm frumos și neîntrerupt, puțin câte puțin, în persoanele menite să fim pe acest Pământ!

Însă de aici apare haosul. Că mulți nu sunt ei înșiși. Ori s-au pierdut undeva pe drum, ori nu s-au găsit niciodată, ori nu li s-a dat șansa să se descopere. Iar atunci când cineva nu își îndeplinește rolul pe acest Pământ, acel loc rămâne gol. Și ce multe locuri goale avem în jurul nostru. Ce goliciune și risipă!

Am mai cerut de la viață să mă lase să-mi spun povestea. Așa cum este ea, tristă sau mai puțin tristă. Fericită, presărată cu zâmbete împletite cu lacrimi. Poveste care mocnește în interiorul meu și așteaptă să se verbalizeze. Cred că lucrurile nespuse dor la fel de mult ca cele spuse. Cele spuse dor din cauza greutății lor. Cele nespuse dor din cauza înăbușirii lor. Pe termen lung, cele nespuse ajung să explodeze, pe când cele spuse se disipează.

Tragedia lumii acesteia este că am ajuns să avem prea puțin interes pentru omul din interiorul nostru, și mult prea mult interes pentru omul exterior. Am uitat că hainele ne încălzesc trupul, însă dacă sufletul rămâne dezgolit, întreaga ființă îngheață. Am uitat că deși ”împodobim” omul exterior, dacă pe cel interior îl lăsăm gol, așa ne e și întreaga viață! Facem operații estetice ca să arătăm mai frumoși, dar nu prea am auzit de oameni care să spună că merg la Doctor ca să-și facă o operație estetică pe suflet, ca să-l înfrumusețeze!

Da, fiecare om are povestea lui. Însă în loc să o lase să se dezvolte frumos și unic, o forțează să copie povestea altcuiva de viață, în speranța că vor avea același rezultat. Însă cum poți să ai același rezultat, când folosești aceleași ingrediente la o rețetă diferită?

 

Imagine preluată de pe: https://www.deviantart.com/art/Awa-316495808

Citeste si:

ascuns in suflet / Diverse

Puterea iubirii

Se vorbește despre puterea iubirii ca despre o forță specială, supranaturală, peste înțelegerea omenească, care ar trebui ...

ascuns in suflet / Diverse

Dumnezeu, subiect tabu

  Îmi aduc și acum aminte de vremea copilăriei, când încă ni se permitea să fim inocenți, când cea mai mare groză...

No comments

Leave a Reply