Reviews

Din ON în OFF: Ioi, sunt moderator!

Vizite: 9289

      crivat În sfârşit am avut timp şi eu să merg pentru prima oară la o conferinţă adresată bloggerilor. Normal că m-am îndreptat către Casinoul din Parcul Central cu două-trei emoţii, gândindu-mă la oamenii pe care îi voi descoperi acolo, dar şi informaţiile pe care le voi primi.  Mai mult decât atât, niciodată nu m-am considerat un blogger care face parte din elită, mai ales că de dimineaţă, când a început să vorbească chinezu la conferinţă, m-am distrat copios pe faptul că eu reprezentam un fel de “aşa nu” în domeniul bloggingului: fundal negru, blog cât de cât generalist, prezentă extrem de puţin la evenimente destinate bloggerilor, şi cireaşa de pe tort, scriu mai degrabă artistic, decât ca un blogger.

     Aşadar, iată-mă deja de la 10:00 dimineaţa, la un eveniment prezentat de Andrei Crivăţ şi organizat de cei de la TV DECE, desfiinţată aproape definitiv de chinez, care a avut o prezentare atât de faină şi eficientă, încât îmi venea să mă ridic de pe scaun, să vin acasă şi să-mi modific designul, apoi să-mi nişez blogul. Om fain, nu am ce zice, cu un simţ al umorului dezvoltat şi cu logică în tot ce a spus. Să nu uit să vă spun că înainte de el a vorbit Dragoş Alexa, specialist în marketing şi branding, care l-a făcut “popular” pe Seth Godin (cei care au fost prezenţi, ştiu despre ce vorbesc) şi de asemenea şi-a anunţat lansarea următoarei lui cărţi, dar sinceră să fiu, nu-i mai ştiu titlul.

 După cei doi “moguli”, Anca Şerban, consultant în bune maniere, a încercat să ne explice cât de importante sunt bunele maniere şi în domeniul online, iar la un moment dat, un domn din sală a pus o întrebare tare logică, din punctul meu de vedere: “Dacă postezi în domeniul online un lucru (că te-ai bronzat în dungi, spre exemplu), ai spune acelaşi lucru şi în Piaţa Unirii? Până la urma urmei, ambele sunt locuri pubice”. Am descoperit că modul în care te comporţi online este până la urma urmei o reflecţie de-a ta din offline, şi apoi, după o scurtă pauză, am ascultat-o pe carismatica Teo, de la Teo’s Kitchen, o femeie adorabilă care a transpus prin cuvinte, pasiunea ei deosebită pentru gătit. După domeniul culinar, Ioana Bora, de la Stilistele, cu care am şi devenit prietenă pe facebook la îndemnul lui Călin Biriş, ne-a spus câteva tipsuri despre atragere a cititorilor. Şi apropo, este proaspătă mămică şi are un copil adorabil!

    Horaţiu Popescu ne-a vorbit de Jolidon, care o să-şi facă şi un blog, Radu Neag de fotografie, iar Aminda ne-a spus cum stă treaba în domeniul muzical. De la Radu Băzăvan, alias groparu, am aflat în premieră că băieţelul lui a avut prima bătaie la creşă şi l-a învins pe celălalt, iar de Călin, deja v-am spus mai sus că ne-a îndemnat să ne facem noi prieteni în cadrul conferinţei. Oltea Zambori ne-a dus pe tărâmul cultural, iar Liviu Alexa ne-a transmis ce înseamnă un jurnalist de calitate. Andrei Aroneţ, ultimul, dar nu cel din urmă, datorită prezentării lui, ne-a determinat, pe mine şi pe Teo, să mergem săptămâna viitoare şi să vizităm Muzeul Farmaciei.

   Aşa că, iată că mi s-a confirmat că voi sunteţi nişte oameni minunaţi, care mă citiţi pentru că aşa vreţi, nu pentru că trebuie, şi că, chiar dacă nu am respectat eu normele şi regulile bloggingului (care nu cred că-s tare fixe), ceva tot am făcut. Important este că am petrecut o zi alături de oameni deosebiţi de la care am învăţat câte ceva, şi mai mult decât atât, am învăţat cum să vă ofer vouă articole de-o calitate pe care o meritaţi.

P.S. Tricoul din fotografie este al lui Andrei Crivăţ, tre să-l împrumut şi eu o dată!

Citeste si:

Reviews / special pentru voi

Momentul în care mi-am luat zborul!

   Au fost câteva zile intense. Faptul că acum stau şi scriu dedicaţii pe prima pagină a cărţii pentru oameni dragi mie, în...

Reviews / Social

Frumuseţea Atipică a defilat în inimile noastre!

 Curajul în sine este un act al inimilor frumoase! Curajul de a te ridica şi de a continua să fii tu, chiar şi când societatea ...

7 Comments

  • avatar image

    Alex

    Apr 26, 2013

    Reply

    Hmm, nu prea imi place ideea de a schimba modul de a scrie. Imi place modul tau artistic... :)

    • avatar image

      Alina

      Apr 27, 2013

      Reply

      Mulţumesc tare frumos. Nu am să schimb modul de a scrie, ci poate doar un pic designul:d

  • avatar image

    Daniel

    Apr 26, 2013

    Reply

    Te-as putea ajuta eu cu design-ul pentru blog, dar momentan sunt ocupat cu alte proiecte. Daca esti dispusa sa astepti cateva luni, te ajut cu cea mai mare placere. :)

    • avatar image

      Alina

      Apr 27, 2013

      Reply

      Mulţumesc, dacă nu-mi rezolv în câteva luni, cu toată plăcerea:D

  • avatar image

    Alex

    Apr 26, 2013

    Reply

    Wow, cata diversitate! Tare "maniera" prezentata de Anca Serban. Foarte... comerciala prezentarea lui chinezu :D Scrii foarte bine asa cum scrii, Alina! :)

  • avatar image

    lyty

    Apr 27, 2013

    Reply

    Mie imi place mult sincer design-ul blogului tau si acuma si nu l-as schimba neaparat

    • avatar image

      Alina

      Apr 27, 2013

      Reply

      Mulţumesc. Trebuie să mă gândesc bine şi să văd ce decizie iau:)

Leave a Reply