ascuns in suflet / Diverse

Dragostea din Dumnezeu

Vizite: 61982

20161014_095545_resized

Multă lume a întrebat cum ne-am cunoscut noi. Simplu. Prin Dumnezeu. Noi suntem dovada vie că atunci când pășești prin credință și îl lași pe Dumnezeu să își facă treaba, trăiești exact ceea ce trebuie, când trebuie. Nu vreau să fac din relația noastră un etalon, pentru că suntem departe de perfecțiune. Ba chiar suntem atât de imperfecți, încât Dumnezeu șlefuiește în fiecare zi în noi. Are mult de lucru.

Încă nu avem jumătate de an de când ne cunoaștem. O să avem 6 luni exact pe 6 noiembrie, luna ce vine. Și tot luna ce vine ne căsătorim. Da, m-a cerut exact la 2 luni după ce ne-am cunoscut și ne căsătorim. Asta pentru că atunci când ceva vine de la Dumnezeu, știi și nu mai ai nevoie de ani întregi pentru a distinge dacă e el sau ea.  Unii numesc nebunie ceea ce facem noi, alții curaj, iar noi numim credință.

A apărut într-o zi în care am simțit că e ceva diferit. Unic. Pur și simplu m-am trezit cu un sentiment mai altfel decât în orice altă zi. Mi-am luat Biblia și o carte și am mers în parc, unde am citit ore întregi. Apoi am venit acasă și m-am rugat. Iar spre seară, iată că s-a întâmplat. Am început să vorbim. Din acea zi totul s-a schimbat în viața noastră!

Nu aș putea să cer altceva de la Dumnezeu. El este exact ceea ce vreau și ce am nevoie. Prietenul meu cel mai bun. Confidentul meu. Cel care mă cunoaște cel mai bine și mă iubește așa cum sunt. Cel care poartă de grijă sufletului meu. Cel care vrea să îmi încurajeze visele. Cel care se luptă în fiecare zi pentru a deveni tot mai mult un om al lui Dumnezeu și un exemplu. Iar eu cred în el. Cred în viziunea lui. Cred în luptele lui. Cred în ceea ce este, pentru că îl iubesc și Dumnezeu mi l-a dăruit mie.

Screenshot_2016-10-14-22-47-26-1_resized

Suntem conștienți că relația noastră fără Dumnezeu în ea ar fi un nimic. El ne-a adus împreună, El ne ține împreună. Pentru că dragostea vine din Dumnezeu, iar dacă nu îl cunoști pe Dumnezeu, cum ai putea spune că trăiești o dragoste curată și sinceră, reală? Dragostea din Dumnezeu transformă, schimbă, modelează, șlefuiește, spijină, mustră când e nevoie, încurajează, rabdă, suferă, visează, crede. Așa o recunoști. Așa știi că e ea. Așa ne-am recunoscut și noi doi.

Îl iubesc. Îl respect. Îl apreciez. Știu că greșesc de multe ori, știu că am multe de corectat, dar mai știu ceva sigur: că va fi mereu alături de mine pe toată durata procesului și după. Că vom crește împreună. Că ne vom maturiza împreună. Că vom visa împreună și vom construi.

Îi mulțumesc. Că a apărut în viața mea. Că mă iubește. Că mă sprijină. Că mă înțelege. Că e acolo.

Că el e dragostea din Dumnezeu pentru mine!

Citeste si:

Diverse

Nu pune capăt vieții, ci capătă viață!

  Cu doar câteva luni în urmă striga că viața nu mai are rost. Că gata, s-a terminat. Îmi aduc aminte de fiecare mom...

ascuns in suflet / Diverse

Restart.

  Când un computer e dezorientat sau supra încălzit/încărcat, e bine să îi dai un restart. O iei de la capăt, dar m...

No comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.