Diverse

Echilibrul între putere şi sensibilitate, o artă

Vizite: 9487

     dancing_on_the_skyline_by_jbfort-d5g8k2m Cel mai greu în viaţă este să reuşeşti să găseşti un echilibru, asta pentru că mereu balanţa tinde să se încline într-o parte sau în alta. Ce e prea mult strică, ce e prea puţin, nu ajută. Ironic este că fără să realizăm ne trezim dintr-o dată în mijlocul situaţiei, cu o problemă creată că am fost prea implicaţi, sau impasibili.

     Eu consider că cel mai greu poţi să păstrezi echilibru între putere şi sensiblitate. E dificil să fii puternic, dar în acelaşi timp sensibil, asta pentru că acea doză de putere care îţi invadează viaţa, tinde să te acapareze cu tot cu inimă. Şi totuşi, dacă am pătrunde mai adânc în esenţă, am realiza că de obicei oamenii puternici cu adevărat, ajung acolo prin suferinţă, iar suferinţa are de obicei două efecte: ori te sensibilizează, ori te împietreşte. Atunci când te sensibilizează, eşti binecuvântat. Când din contră, alegi calea împietririi, e un blestem cu efecte secundare.

    De câte ori nu ne-am şters lacrimile, determinaţi ca aceasta să fie ultima oară când le lăsăm să curgă, făcând promisiunea că „nu am să mai las să mă afecteze acest lucru”? Dacă ne-am ţinut de promisiune, putem să spunem că am scăpat de naivitate, dar am căzut în plasa fără fund a riscului de a deveni insensibili. Dacă nu am reuşit să îndeplinim profeţia pe care ne-am făcut-o cu câteva zile, luni, ani în urmă, atunci cu siguranţă au mai curs lacrimi pe obrajii tăi.

    Şi totuşi, poţi să fii concomitent puternic şi sensibil, sau pentru a fi puternic trebuie să renunţi la trăsăturile care te „înmoaie”? Nu. Poţi. Poţi, dar e o artă. Necesită muncă,  grijă şi conştientizare. Trebuie să învăţăm şi să realizăm că în viaţă cel mai important este să stăm în picioare când alţii ne lovesc, dar să cădem în genunchi fără ezitare atunci când trebuie să ajutăm un suflet. Trebuie să privim fix în ochi omul care ne jigneşte, dar să plecăm privirea plină de smerenie atunci când suntem lăudaţi. Să fim fermi când vine vorba de adevăr, dar să ne tremure glasul la spunerea unei minciuni. E o artă să ai inima ca piatra împotriva păcatului, dar de carne înaintea lui Dumnezeu. Să poţi să mori faţă de tine, şi să trăieşti faţă de alţii. Să fii puternic în faţa urii, dar slab în cea a iubirii. Nu oricine care a fost bătut şi scuipat sufleteşte de cei din jurul lui poate iubi în continuare oamenii. Nu e uşor.

  Poţi alege. Fie încerci şi te străduieşti să fii unul din acei oameni frumoşi, care prin caracterul lui emană putere, iar prin inima lui, sensibilitate, fie… devii ca majoritatea. Nu uita că palma ta trebuie să fie îndeajuns de puternică pentru a munci, dar suficient de sensibilă pentru a mângâia. Priveşte drept, dar cu ochii sensibili.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

de la o fata catre alta / Diverse

Omagiu adus femeii

  Pe măsură ce trece timpul din viața mea, devin tot mai conștientă de tot ceea ce înseamnă femeie. Dacă înainte e...

Diverse

Singura datorie pe care o ai e față de tine!

În viață nu suntem datori nimănui cu nimic. Doar nouă înșine. Nouă ne suntem datori pe deplin. Suntem datori față de noi ...

2 Comments

  • avatar image

    Alexandru

    Mar 05, 2013

    Reply

    Alina , e extraordinar ceea ce ai scris aici.In timp ce citeam articolul tau , parca citeam ceea ce era in sufletul meu.Am vazut anumite lucruri pe care nu le vedeam sau care cred ca imi era teama sa le vad.Dar daca continuam cu acest optimism , continuam sa fim noi cei "inimosi" si vom ajunge mereu la aceleasi lacrimi de dezamagire,de tristete? Multe poti invata de la acele lacrimi care cad , dar poti fii indeajuns de puternic sa le sustii mereu?Pentru ca am invatat si vazut unele lucruri prin acele lacrimi , dar usor simt ca acea sensibilitate se pierde usor si nu fiindca vreau eu ci pur si simplu simt ca se scurge din suflet ceea ce am iubit si am pastrat atat de mult.

    • avatar image

      Alina

      Mar 09, 2013

      Reply

      Aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. E ca un cerc vicios fără capăt...

Lasă un răspuns