ascuns in suflet

Eu fără Dumnezeu? Nimic.

Vizite: 9492

Mă țin strâns. Nu de-o funie, că s-ar rupe. Nu de-un om, că ar pleca. Nu de un vis, că se poate frânge. Nu de-un plan, acesta se poate anula. Mă țin strâns de Dumnezeu.

În perioada în care diavolul caută să mă dărâme cu orice preț, Dumnezeu mă ridică fără nici un preț. Pentru că mă iubește.

Nici vorbele nedrepte, nici oamenii răi, nici duhurile care urlă și răcnesc ca un leu, nici lipsurile, nici nedreptățile, nimic nu mă mai poate clinti. Nu pentru că sunt eu tare, ci pentru că prin El am primit putere.

Nu am cerut eu acest drum. Nu m-am rugat pentru asemenea traseu. Din contră. M-am luptat mult până când să accept că trebuie să trec pe aici. M-am luptat cu mine, apoi cu Dumnezeu (nedrept, știu), pe urmă cu oamenii, ca într-un final să mă găsesc obosită, istovită, fără nici o vlagă. Pentru că dacă lupți în vânt, dai până pici, dar tot nu nimerești nimic.

Dacă un om trece prin anumite încercări sau tragedii, nu sunt pedepse (de cele mai multe ori). Sunt treceri la un alt nivel. O altă etapă. Iosif din Biblie (cel care visa frumos) a fost special și totuși a fost vândut de frații lui. Crud. Fără milă. Apoi a fost închis. Însă când a ajuns în locul unde L-a așezat Dumnezeu, alături de Faraon, a înțeles că pe acolo a trebuit să treacă pentru a ajunge unde e astăzi. Așa că nu a păstrat resentimente. Nu a rămas blocat în trecut sau în ce nedreptate i-a fost făcută. Din contră, a întors răul prin bine.

Iov. Iov a fost cerut de diavol din mâinile lui Dumnezeu. A pierdut tot: casă, masă, familie, demnitate, sănătate. TOT. Însă nu a pierdut ce avea cel mai de preț: pe El! A înțeles că poți să ai totul și să nu ai nimic sau să ai nimic și să ai TOTUL.

Nu sunt nici Iosif și nici Iov. Nu sunt decât un grăunte de nisip într-un deșert. O suflare de om. O femeie care când închide ochii se vede la picioarele lui Hristos și acolo se simte bine.

Nu mi-e rușine de credința mea. Nu mi-a fost nici când am stat printre oameni mari, nici când am fost luată peste picior și nici când am fost izolată. Cred într-un Dumnezeu de care sper să nu mă dezic niciodată, nu pentru că sunt eu bună, ci pentru că El este mare.

În vreme de necaz afli cel mai bine cine sunt oamenii. Și cine ești tu. Afli cine te caută cu interes. Afli cine te iubește. Afli cui îi pasă. Afli ce inimă are celălalt. Afli dacă ești singur sau nu. Descoperi deodată lucruri care erau evidente, dar erai prea orb sau prea ocupat ca să le vezi. Descoperi lângă tine oameni care se roagă și postesc cu tine. Dar descoperi și oameni care pun mâna ca să arunce cu piatra. Oricum ar fi, sunt câștigată.

Așadar, să știți că mă țin strâns. Nu am dat drumul. Luați-mi tot ce vreți, dar pe Dumnezeu să mi-L lăsați.

Citeste si:

ascuns in suflet

Dormiți bine noaptea?

Oamenii au mereu câte o părere despre tot, chiar și despre nimic. Ei știu de ce, când, pentru ce și cum. Știu despre tine m...

ascuns in suflet

Când treci prin viață

De ți se-ntinde-o mână atunci când cazi în gol, De ți se-oferă apă în timp ce te scalzi în nămol,  De ți se...

No comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.