Diverse / special pentru voi

Experiența primei nașteri

Vizite: 32544

 

Acesta este primul articol pe care îl scriu în calitate de mămică. De fapt, acesta este primul articol pe care îl scriu după mult timp. În stânga mea stă Richard, fiul nostru, în pătuțul lui și doarme adânc. Iată momentul oportun să încep să aștern iar pe hârtie.

Am primit multe întrebări după naștere, atât despre sănătatea mea, cât și despre modalitatea în care a decurs. De asemenea, am primit multe mesaje și de la mămici sau viitoare mămici care mi-au împărtășit experiența lor. Nu mă așteptam să fie atât de multe mame care mă citesc, iar acum vă văd cu alți ochi, vă asigur!

Întorcându-ne la momentul nașterii, la ora 2 jumătate noaptea eram la ușa spitalului. Venise momentul. Când am realizat și eu asta, primul instict a fost să mă panichez și să încep să tremur toată. Însă puțin câte puțin mi-am spus că nu voi schimba nimic dacă mă voi panica, ci doar voi înrăutăți. Așadar, pășeam pe ușa spitalului cu o întrebare pe buze la care încă nu mi-am răspuns: cu epidural sau fără? Indecizie. Momente mai târziu, ședeam pe patul de spital, cu dureri și sfatul moașei: ”încearcă să dormi măcar o oră, printre contracții, pentru că te așteaptă o zi lungă…” N-am înțeles atunci exact ce a vrut să spună. Cert era că mă așteptam ca în vreo 2-3 ore să nasc. Și uite așa, stăteam cu ochii pe ceas, și vedeam cum trec orele. 6 dimineața, 7, 8, 9, 10… dureri erau, ore treceau și totuși încă nimic. Pe la 11 a venit moașa și medicul în salon și a spus ceva ce nu-mi doream să aud: ”dacă nu te dilați cât trebuie până pe la 2 după-amiaza, îți băgăm medicamentul care să provoace contracțiile false”. Dureri care ar fi fost duble față de o naștere normală. Am început să mă rog în gând, să cânt și să apelez la ajutorul lui Dumnezeu. Totul păstrându-mi calmul și amintindu-mi sfatul moașei: ”respiră. Când te doare, respiră. Când ai un gând negru, respiră”. Așa că am început să respir calm printre dureri. Orele au trecut, și m-a prins 4 după-amiaza, adică 14 ore de travaliu. Iar la 4 a început chinul și mai mare, nașterea propriu-zisă. Femeile care citesc acest articol știu ce înseamnă asta, și cât efort ai nevoie să depui. Ei bine, eu deja mă simțeam obosită, însă n-am spus nimănui nimic. Am încredințat totul în mâna lui Dumnezeu. Timp de o oră jumătate a fost un ”joc”: eu împingeam, ceva simțeam că-l trage înapoi. Eu împingeam, ceva simțeam că trage înapoi. În zadar ceream acum epidural, era prea târziu. Trebuia să fac totul natural. Un gând de ”e interminabil, nu vezi că nu se întâmplă nimic? Renunță. Tu împingi și tot degeaba…” nu îmi dădea pace și mă măcina. Însă un alt gând, mai puternic, era acolo: ”Dumnezeu e cu tine. El știe cât poți. O să fie bine. E cu tine”. Așadar, cu soțul de mână și încurajându-mă, mi-am adunat ultimele puteri și… micuțul Ricard a apărut pe lume la 17:35. Epuizată, am mulțumit Domnului în gând. Era un miracol, cel puțin pentru mine. Două zile mai târziu, moașa mi-a mărturisit că a fost totul așa de greu pentru că micuțul avea cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului, iar eu când împingeam, cordonul îl trăgea înapoi. Însă iată că lucrurile s-au terminat cu bine.

De ce vă scriu toate acestea? Nu doar pentru că am primit multe întrebări legate de subiect, ci și pentru că vreau să arăt modul frumos în care se implică Dumnezeu. Pentru că da, în controlul tuturor lucrurilor este cineva mai mare decât noi. Credință să avem. Poate sună demodat să aduc aminte de credință într-o societate în care se promovează cu totul altceva și pe zi ce trece devine tot mai pervertită. Însă asta este realitatea.

Nu am credință cât să mut munții din loc, dar Dumnezeu mi-a dat credință cât să aduc pe lume un copilaș dulce care să ne schimbe viețile atât mie, cât și soțului meu!

 

Imagine preluată de pe: https://www.deviantart.com/art/A-Newborn-s-Touch-28586336

Citeste si:

ascuns in suflet / Diverse

Puterea iubirii

Se vorbește despre puterea iubirii ca despre o forță specială, supranaturală, peste înțelegerea omenească, care ar trebui ...

special pentru voi

După depresie se pune virgulă, nu punct!

Ieri mi-am rugat pe Instagram cititorii să îmi propună un subiect pentru articol. Printre mesajele primite, am citit unul scurt:...

No comments

Leave a Reply