afla despre.. / Diverse / Social

Fă un cadou în spiritul Sărbătorilor de Iarnă!

Vizite: 8897

        În prag de Crăciun, cu toţii ne dorim să fim mai buni, mai frumoşi, mai puri. Dorim să ştergem pentru o clipă ridurile de pe faţa noastră, şi să le înlocuim cu un zâmbet. Un zâmbet care să fie sincer şi senin. Un zâmbet adresat celor care au fost mai bătuţi de soartă decât noi, celor care nu au avut mereu o pâine pe masă sau sănătate în trup. Numai că, chiar şi în prag de sărbători, când vine vorba de cei care sunt mai „speciali” şi au mai multe nevoie decât noi, ne întoarcem privirea. Şi nu, nu o facem pentru că suntem insensibili, ci pentru că ne doare prea tare. Nu putem să îi privim pe cei care nu au parte de tot ce noi considerăm normal. Păcat. Ar trebui să ne facem curaj şi să ne îmbărbătăm. Ar trebui să-i privim în ochi pe cei în suferinţă, să lăsăm lacrimile să curgă libere pe obraji şi să simţim acea senzaţie de a fugi. Ar trebui. Ar trebui, pentru că atunci când noi ne simţim inconfortabil, ceva se întâmplă. O schimbare. Şi noi oamenii chiar avem nevoie de schimbări.

    Mai mult decât atât, ar trebui să le facem gesturi frumoase, măcar acum, de sărbători. Sună clişeic, ştiu. Dar mai degrabă să avem acest clişeu, decât să nu mai avem nimic. Bine măcar că ajutăm, chiar dacă o facem numai de sărbători. Important e să o facem. Când mi-au spus cei de la Admen că vor să organizeze un astfel de târg, fără să stau pe gânduri le-am zis că mă alătur lor. Dorinţa lor cea mai mare a fost aceea de a combina toate lucrurile, astfel încât din acestea să rezulte un spirit al Crăciunului. Bineînţeles, pe lângă gama largă de decoraţiuni, cadouri inedite, şi tot ce înseamnă Crăciun, principalul scop ar fi acela de a aduna cât mai multe jucării, hăinuţe şi dulciuri pentru a le oferi copiilor cu dizabilităţi neuromotorii severe de la Grădiniţa Specială Malteză.

    Acest târg de care îţi scriu eu aici şi unde poţi merge ca să ajuţi aceşti copilaşi ca să faci un gest frumos de Sărbători, va avea loc în perioada 14-16 decembrie în Clădirea Casino din Parcul Central, Cluj-Napoca. Timp de 3 zile întregi, Spirit of Christmas Fair, va îmbina frumosul, concertele de colinde şi Bradul de Crăciun, cu faptul că poţi să ajuţi pe cineva, fără să mai ai scuza că nu ştii pe cine. Te aşteptăm acolo!

Citeste si:

Carti / Diverse

Vrei carte? Ai parte! (Recomandări de carte)

Omul care iubește cărțile este un om care are o minte frumoasă și antrenată. În plus, nimic nu se compară cu mirosul de carte ...

Diverse

Dacă fugim de ceea ce suntem, vom fugi de noi o viață întreagă.

Asta ești tu. Ăsta ești tu. Dacă înțelegem și acceptăm asta, ne putem accepta pe noi înșine. Însă dacă fugim de ceea ...

1 Comment

  • Fă un cadou în spiritul Sărbătorilor de Iarnă! « Presa Locala

    dec. 11, 2012

    Reply

    [...] ca să faci un gest frumos de Sărbători, va avea loc în perioada 14-16 decembrie în Clădirea Casino din Parcul Central, Cluj-Napoca. Timp de 3 zile întregi, Spirit of Christmas Fair, va îmbina [...]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.