Diverse

Faţă-n faţă cu nepăsarea

Vizite: 7677

Avem puţin pentru că nu merităm mai mult. Nu merităm mai mult pentru că nu luptăm. Ne-am obişnuit aşa. E mai simplu să spunem că nu putem, decât să ne străduim să facem ceva. Oameni precum Nadia Comăneci, Mihai Eminescu, Blaga şi alţii care au reuşit să-şi lase amprenta asupra istoriei, sunt tot mai puţini. Şi nu sunt tot mai puţini pentru că nu mai pot. Sunt tot mai puţini pentru că nu mai vreau. Pentru că totul s-a simplificat acum.

Au dispărut acele vremuri când strămoşii noştri munceau de dimineaţa până seara pentru pâinea cea de toate zilele. Şi parcă nici nu ne mai pasă. Nu ne mai pasă când auzim de o tragedie, pentru că ne-am obişnuit deja cu tragediile. Nu ni se mai pare lucru mare că cineva a reuşit să scrie o carte. Nu ni se mai pare ceva ieşit din comun când auzim de oameni care au renunţat la tot pentru a-şi urma visul. Un omor ni se pare la ordinea zilei, iar un viol e ceva perfect normal. Butonăm telecomanda televizorului, dăm pagina de ziar şi ridicăm din umeri. Nimic nu ni se mai pare nou. E ceva ce ştim deja. Poate doar o clipă, un moment de omenie în noi, de empatie, răsare aşa ca o scânteie, dar dispare la fel de repede. Sorbim cafeaua uneori prea dulce, mai citim de câte un dezastru în Haiti sau un război cine-ştie-unde, mai dăm o pagină, mai ridicăm un umăr, o sprânceană. Terminăm de băut ceaşca de cafea, împăturim ziarul, închidem internetul şi ne vedem mai departe de viaţă.

Nu prea ne mai încântă nimic. Rare sunt momentele când zărim acea strălucire de încântare în ochii unui om. Şi parcă nici nu vrem să ne mai încânte ceva. Pentru ce? Doar am văzut destule. Am văzut destule atunci când am ieşit pe uşa unui apartament prea demodat deja pentru noi, şi ne-am trezit în strada prăfuită, plină de drogaţi pe marginea trotuarului şi de panouri deşucheate cât mai mari. Nici măcar nu mai întoarcem capul după o paparudă care se decide să iasă pe faleză într-o pereche de pantaloni mai scurţi decât lenjeria ei intimă şi cu tocuri mai mari decât ţi-ai putea imagina.

Şi cine ne-ar putea învinovăţi? Cine ar putea spune că greşim? Am trecut de mult de vremea când verdictul de „VINOVAT” ne făcea să lăsăm privirea în jos şi să roşim. Am văzut prea multe, am auzit  destule şi ştim tot mai puţine. Şi nu putem da vina pe nimeni. Nici măcar pe noi. Acesta este mersul lumii. Ciclul vieţii. Ne-am obişnuit aşa. Ne-am obişnuit să ne uităm cu toţii la un bec ars şi să ne plângem că nu-l schimbă nimeni.

 

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Nu mai suntem de-ai casei

Străin printre oameni. Străin cu mine, străin cu lumea... Senzația că nu aparții acestei lumi, că ești doar un călător c...

Diverse / special pentru voi

Nu ar fi momentul să ne trezim?

Cred că dacă în trecut oamenii se luptau cu greutățile fizice ale vieții, precum prea puțină mâncare, muncă grea, trai m...

7 Comments

  • avatar image

    Claudiu

    sept. 22, 2011

    Reply

    Alina,sunt mandru de tine.Nu stiu cat de important e pentru tine,dar,trebuie sa stii ca faci o munca care trebuie sa primeasca"aplauze".Stiu ca datorezi asta Lui,dar ma incurajezi sa imi urmez visul si asta e cel mai important pentru mine.Multumesc!CONTINUA SA SCRII!Fi binecuvantata de Tata,cu toate resursele de care ai nevoie sa iti duci munca mai departe!

    • avatar image

      Alina Ilioi

      sept. 22, 2011

      Reply

      Îţi mulţumesc Claudiu. Cuvintele tale îmi dau un nou motiv de a continua:)

  • avatar image

    yoneko

    sept. 22, 2011

    Reply

    ce fain si adevarat:) doar ca nu ne-ai dat o solutie sa iesim de unde suntem. multumim, oricum.

  • avatar image

    Mimi

    sept. 23, 2011

    Reply

    aaa un lucru este cert, dacă se întâmplă vreo problemă gravă...toată lumea să sară în jurul nostru şi să rezolve problema imediat: doar nu vede la ce mare ananghie este? dar să facă altul, nu el...vrem soluţii instant la orice problemă, inclusiv vrem şi de la Dumnezeu răspunsuri instant...numai că am cam uitat: tot ce este instant nu este natural,şi dăunează...şi Dumnezeu nu ne dă răspunsuri instant, ci ne învaţă răbdarea, echilibrul, compasiunea, mai mult perseverenţa în a-ţi urma visul...aaa să nu mai spun că unii mai zic că ţara noastră are prea mulţi visători...atât le rămâne unora visarea cu ochii deschişi, pentru că nu are cine să îi încurajeze în a-şi urma visul....cine ştie, dacă lasă o urmă pozitivă în istoria naţiei noastre? sau o altfel de încurajare: tocmai tu ţi-ai găsit să faci asta şi să spui asta? hmmm, sunt alţii muuult mai competenţi...să nu ne mirăm de ce mai avem visători cu ochii deschişi, puţini şi ei la număr....şi întreb şi totuşi întreb şi eu : unde ne sunt visătorii? dar cei care susţin şi încurajează?....hheeeeyyy e cineva pe aici?

  • avatar image

    Angela Insula Ekklesia

    sept. 28, 2011

    Reply

    Foarte adevarat...Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc!”…Pv.24:33 GBY

  • avatar image

    Catalin Livadaru

    dec. 28, 2011

    Reply

    Foarte adevarat, cu mentiunea ca noi, si doar noi, suntem vinovati de tot ce auzim, de tot ce vedem, de tot ce se intampla oricand, oriunde, oricum. Nu ne obliga nimeni sa... sa orice. Si asta pentru ca noi am avut, avem, si vom avea intotdeauna puterea de a alege.

    • avatar image

      iNathann

      ian. 01, 2012

      Reply

      corect!!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.