Diverse

Frica de schimbare

Vizite: 8502

      De atâtea ori spunem că de mâine lucrurile vor fi diferite, că vom „repara” ce este stricat în viaţa noastră şi că ne vom schimba! Dar, tot de atâtea ori, rămânem doar cu vorbele.

   Ne-am obişnuit cu vieţile noastre în acest mod, prin urmare, tot ce vine ca să schimbe zona noastră de confort, nu este acceptat. Chiar dacă în unele cazuri avem nevoie de schimbare, chiar dacă lucrurile nu mai merg aşa cum ar trebui să meargă, preferăm să continuăm în acest mod decât să avem în faţă necunoscutul. Iată de ce unii oameni acceptă să continue relaţiile care deja miroase a putregai. Nu pentru că se simt bine în ele, nu pentru că le aduc fericirea, ci pentru că le este frică de schimbare. Le este frică de acel sentiment în care nu ştie ce se va întâmpla mai departe sau cum se va întâmpla. Iată de ce preferăm să stăm după un birou vechi şi să ne facem meseria, fără să ne gândim că putem mai mult. Fără să îndrăznim să vrem mai mult.

    Frica de schimbare este „vinovată” pentru multe alte lucruri. Ea a oprit oameni din a se muta în alte oraşe, pentru că acestora le-a fost frică din nou de necunoscut, chiar de inadaptabilitate. A oprit oameni din a face ce le place, ce îi pasionează. Le este frică să renunţe la jobul lor actual pentru pasiunea de-o viaţă. Le este frică să se despartă de cineva, pentru că nu ar arunca la coş cei 3-4 ani petrecuţi împreună. De fapt, adevărata frică este că nu cred că vor mai găsi pe altcineva care să-i accepte aşa cum sunt. Nu vrem să ne asumăm riscuri. Nu vrem să ieşim din zona noastră de confort şi să schimbăm ceva ce ne aduce cât de cât linişte. Vreau să-ţi spun ceva: este în regulă ca uneori să laşi cioara din mână pentru pasărea de pe gard. Da, este un risc mare şi poate chiar şi o schimbare majoră. Dar… dacă pasărea va fi a ta?

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse / special pentru voi

Nu ar fi momentul să ne trezim?

Cred că dacă în trecut oamenii se luptau cu greutățile fizice ale vieții, precum prea puțină mâncare, muncă grea, trai m...

Diverse

O altă perspectivă.

Cu trecerea timpului, dacă îi permiți vieții, aceasta te maturizează zi de zi. Ajungi ca dintr-un copil naiv și credul să f...

6 Comments

  • avatar image

    remi

    mai 17, 2012

    Reply

    Dar daca pasarea de pe gard se va transforma brusc intr-un liliac, pasarea noptii, exact atunci cand lumea ti-e mai draga ?...N-ai de unde sa stii, dar poti intui...Si poti intui ca drumul tau e altul. ...Poate fi vorba de intuitie, nu de faptul ca nu-ti asumi riscuri : "If it feels wrong, it probably is." Ne construim destinul prin alegerile proprii.

    • avatar image

      Alina

      mai 22, 2012

      Reply

      Hm.. depinde de context şi împrejurare. De asta avem discernământ...:)

  • avatar image

    anonim

    mai 17, 2012

    Reply

    Oare,de ce viata e azi atat de dura?De ce oamenii sunt atat de indiferenti si lupta doar pentru sine in marea asta de egoism care, nu intamplator se numeste viata? Fiecare,preocupat de popria persoana raneste, “ucide’ cu indiferenta, uita sa iubeasca ,refuza sa spere sau sa viseze ,isi interzice sa zambeasca sincer si sa-i faca fericiti pe cei din jur…Toate acestea ne fac oare mai speciali ori mai intelepti? Categoric NU! Atunci, de ce nu incercam sa schimbam nimic ,de ce oare continuam sa traim sub aceste aspecte?Suntem oare prea orgoliosi sa acceptam ca avem nevoie de o schimbare?

    • avatar image

      Semper Fi

      mai 19, 2012

      Reply

      Viata e dura, viata e nedreapta, etc... Ne plangem, dar nu facem o schimbare... ...Viata are diferite etape...si fiecare comentariu apartine uneia dintre ele. Schimbarea nu o facem doar de dragul schimbarii sau pentru ca ceva nu merge bine: ea trebuie facuta daca simtim ca trebuie s-o facem. Cum se spune ? "Fericit cel sarac cu duhul, ca a lui va fi imparatia cerului..." Frica de schimbare, Eu, femeia ? "Noi oamenii pacatosi nu suntem saraci cu duhul,adica suntem patimasi.Fiecare pacat este un duh necurat iar omul pacatos si patimas este un salas de duhuri,adica de patimi si pacate.Adica duhul maniei,duhul curviei,duhul pizmei,duhul betiei,duhul mandriei,duhul trandaviei,duhul slavei desarte,etc" "Spre cine voi cauta, decat spre cel bland si linistit, care tremura de cuvintele Mele?". (Sfantul Ioan Gura de Aur) Oricand vom cauta o disputa, o vom avea, oricand vom cauta o schimbare, o vom face, caci ea va veni spre noi, dar de noi depinde: vom face acea schimbare spre folosinta sufletului sau a trupului? Toate sunt trecatoare, numai sufletul pentru care luptam ne este dat de Dumnezeu si bine ar fi sa luptam pentru ce este drept si curat, pentru buna schimbare. Suntem, oare, pre orgoliosi sa acceptam ca avem nevoie de o reala confruntare cu adevarul?

  • avatar image

    Adrian

    mai 17, 2012

    Reply

    Frumos - când am citit titlul postării, rula o piesă la radio - "O schimbare" :). Dacă nu eşti salvat, citeşte articolul, ascultă melodia şi acţionează . . . ca să fii mântuit.

  • avatar image

    Turist

    mai 19, 2012

    Reply

    Maine va fi la fel, daca vrem sa fie la fel, dupa asta ma ghidez eu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.