Diverse

La mulţi ani „Gânduri ascunse”!

Vizite: 13809

   

  Săptămâna aceasta se împlinesc doi ani. Doi ani de când mi-am făcut curaj şi am pus bazele acestui blog. Nu am avut mari pretenţii şi nici nu m-am aşteptat să am succes cu el. De fapt, nici nu eram sigură de ceea ce fac. Mai mult am fost împinsă de la spate de către oamenii potriviţi. Mai mult am fost încurajată prin mailuri de către cei care deja îmi citeau gândurile. Mai mult… au fost câţiva acei care mi-au pus peniţa în mână şi mi-au spus că acolo e locul meu. Aşa. Cu o pagină albă pe care eu să o umplu. Nu am să neg. La fel de uşor cum am primit încurajări, am primit şi critici. Unele răutăcioase, altele constructive. Unele care mi-au dat aripi, altele care aproape că mi le-au smuls…

   Şi acum, când scriu aceste rânduri, nu-mi vine să cred că sunt citită zilnic de sute de oameni, uneori chiar la rândul miilor. Este aşa… ca şi cum mi-a fost trasat un drum şi eu păşesc pe el. Mai cu curaj uneori, alteori tremurând. Dar păşesc. Păşesc pentru că ceea ce fac mă împlineşte. Mă împlineşte mai mult decât televiziunea, decât fotografia sau decât orice alt job al meu. Când scriu… pot să fiu eu şi doar eu. Eu şi sufletul meu… pentru că numai cu sufletul scriu. Nu pot să-l las deoparte. Păşesc… pas cu pas. Iau „gândurile ascunse” în braţe şi merg tot mai departe… şi vă citesc mailurile, şi plâng, şi râd… sunt o ciudată.

    Doi ani. Au trecut ca dintr-un foc. Şi să ştiţi că nu am nimic special sau în plus faţă de voi. Doar mi-am găsit ţelul, talantul… şi am vrut să-l folosesc. Nu l-am îngropat. Totul începe de aici. Totul. De aceea te încurajez: te încurajez să îţi urmezi visul, să calci pe cărarea potrivită şi să dai tot ce ai mai bun din tine. Nu te gândi la judecăţi. Oamenii oricum vor judeca, indiferent ce vei face. Gândeşte-te la luminiţa din sufletul tău, cea care poate că trebuie să călăuzească pe alţii. Îndrăzneşte!

  Până atunci, am să mă gândesc la o surpriză frumoasă ca să sărbătorim. Să simţim că au trecut doi ani. Vreau să mă bucur cu voi, pentru că voi faceţi parte din visul meu. Un vis frumos… un gând frumos.

Citeste si:

Diverse

Dacă fugim de ceea ce suntem, vom fugi de noi o viață întreagă.

Asta ești tu. Ăsta ești tu. Dacă înțelegem și acceptăm asta, ne putem accepta pe noi înșine. Însă dacă fugim de ceea ...

Diverse

El nu este aici!

”El nu este aici!”. Acesta este exemplul cel mai potrivit în care ni se arată că îl poți căuta pe Hristos și să nu-L g...

14 Comments

  • avatar image

    Sanyi

    ian. 27, 2013

    Reply

    La multi ani "ganduri ascunse"! La multi ani sa-ti dea Domnul si tie draga Alina, ca sa poti lucra pe calea crucii, ca prin ceea ce scri sa vindeci si sa inviorezi multe inimi zbuciumate si zdrobite. Dumnezeu sa te binecuvinteze cu viata vesnica.

  • avatar image

    Dan

    ian. 27, 2013

    Reply

    Sa fii sanatoasa si sa continui sa ne faci sa ne gandim la ceea ce conteaza cu adevarat, multi ani de acum incolo! La multi ani!

  • avatar image

    Diana

    ian. 27, 2013

    Reply

    Felicitari, Alina Iti multumesc pentru toate aceste minunate "ganduri ascunse" pe care ni le impartasesti cu atat de multa naturalete si subtilitate. Fiecare articol este sublim si denota foarte mult talent si sensibilitate. La multi ani! Cu adanca recunostinta si apreciere sincera, am onoarea sa admir aceste "ascunse ganduri":)

  • avatar image

    Clara

    ian. 27, 2013

    Reply

    Felicitari Alina! Bafta in continuare si fa ceea ce iti place si ceea ce te reprezinta! Si....nu in cele din urma...LA MULTI ANI "GANDURI ASCUNSE" :*

  • avatar image

    :)

    ian. 27, 2013

    Reply

    Felicitari La multi ani si la cat mai multe postari! GBU

  • avatar image

    mirela

    ian. 27, 2013

    Reply

    La multi ani si la cat mai multe scrieri frumoase pentru ca sa avem hrana sufleteasca!

  • avatar image

    Nelia

    ian. 28, 2013

    Reply

    La multi ani!!! E o bucurie sa citesc fiecare articol! Multumim pentru gandurile frumoase, pentru incurajarea de a ne urma visul si de a lupta pentru el! Cu drag!

  • avatar image

    Alexandru

    ian. 28, 2013

    Reply

    Felicitari si mult succes in continuare.Sa poti posta cat mai multe articole frumoase si pline de gandurile tale frumoase.

    • avatar image

      Alina

      feb. 13, 2013

      Reply

      Mulţumesc mult

  • avatar image

    Catalin

    ian. 28, 2013

    Reply

    Hai.. La multi ani! ..sa fi sanatoasa ...si sa te mariti auzi?!

    • avatar image

      Alina

      feb. 13, 2013

      Reply

      :)) Încerc:d

  • avatar image

    Florin Moldovan

    ian. 29, 2013

    Reply

    La multi ani! http://voceaclujului.ro/la-multi-ani-alina-ilioi-la-multi-ani-ganduri-ascunse/

  • avatar image

    fj13

    ian. 29, 2013

    Reply

    Sa fii sanatoasa! Cat mai multe randuri, "ganduri ascunse" si numai bine. :)

    • avatar image

      Alina

      feb. 13, 2013

      Reply

      Mulţumesc

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.