Diverse / special pentru voi

Lista mea pe 2012

         Artificii, bucurie, unii rugăciune, alţii petrecere, unii au ciocnit paharul, alţii au făcut promisiuni către cer. Iată că încă un an de îndurare a venit. Fericiţi şi prinşi de feeria momentului, ne-am apucat să facem planuri, liste, să îi îmbrăţişăm pe cei pe care nu-i agream, să ne facem fel şi fel de urări şi să dăm telefoane şi mesaje oamenilor pe care poate că nu i-am sunat decât o dată într-un an. Am fost cu ochii pe ceas pentru ca la 24:00 să fim „prinşi” făcând ceva frumos, ceva pozitiv pentru că se spune că aşa-ţi va merge tot anul ca la această oră. Şi uite aşa m-am lăsat şi eu purtată de val, am scos pixul şi foaia şi am început să notez: „planuri pentru 2012”. La planul al treilea m-am oprit. Mi-am amintit că mai am o listă, mai lungă ca aceasta, pe care scrie „planuri pentru 2011” şi pe care m-am uitat cred că maxim de două ori de când am scris-o. Am zâmbit aşa, mai cu tristeţe şi mi-am amintit de ce spune Sfânta Scriptură:  Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. Prin urmare, mi-am lăsat lista neterminată, pentru că ştiam sigur că din nou o voi lăsa într-un sertar unde praful o va acoperi. Şi de ce să scriu? Doar pentru că aşa e tradiţia sau pentru că toţi specialiştii spun că ar fi indicat să o fac? Nu spun că nu e bine să ai planuri, Doamne fereşte! Spun doar că trebuie să avem mare grijă ce şi când ne facem planurile. Şi mai spun că trebuie să-I dăm lista lui Dumnezeu, nu oamenilor. Gândeşte-te bine, câte liste ai făcut tu până acum şi pe câte le-ai citit atent şi ai tăiat ceva de fiecare dată când ai realizat acel lucru? Poate că sunt eu mai dezordonată pentru că nu umblu mereu cu planurile după mine. Sau poate că-mi place să las ca viaţa să mă surprindă de această dată.

   Anul trecut, 2011, pentru mine cred că a fost cel mai binecuvântat an pe care l-am avut până acum. De ce spun aceasta? Pentru că mereu am fost surprinsă şi mereu am ieşit din aria planurilor mele. Pentru că am întâlnit oameni deosebiţi, oameni de la care am avut ce învăţa. Timpul trece, zilele tot şi perioada de relaxare s-a dus şi ea. Peste câteva zile trebuie să ne întoarcem din nou la muncă, la facultate, la şcoală şi să ne începem iar alergarea. Cu burţile ghiftuite sau nu, relaxaţi sau poate şi mai obosiţi de la atâtea petreceri, ne promitem, jurăm chiar, că anul acesta va fi unul şi mai bun. Că vom da ce avem mai bun din noi, că vom munci mai mult şi că vom iubi mai mult. Că ne vom face timp pentru, că vom face aia şi că vom duce asta. Frică îmi este că după câteva zile din anul 2012, vom uita toate aceste promisiuni. Vom uita ce ne-am propus, vom uita că am luat noi decizii şi vom repeta aceleaşi greşeli, poate altele şi mai mari anul acesta. Scoate lista dacă ai scris-o, despătureşte-o şi lipeşte-o undeva unde poţi să o vezi. Dar lângă lista ta, nu uita să laşi şi un stilou, ca dacă cumva Dumnezeu va vrea să modifice ceva, să nu fii prea surprins. Fă aşteptatul, dar nu te feri de neaşteptat! Un an nou cât mai fericit şi plin de lumină şi zâmbete. Îndrăzneşte să fii transparent!

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Diana Gadola: ”Te obișnuiești cu boala și cu oboseala”

Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...

Diverse

ANDREEA MARIN: Uneori suntem nevoite să fim mai puternice decât o cere definiția feminității

ANDREEA MARIN: Uneori suntem nevoite să fim mai puternice decât o cere definiția feminității. Alina Ilioi Mureșan: Așa...

9 Comments

  • avatar image

    nelutu

    ian. 01, 2012

    Reply

    Foarte bine punctat. Dumnezeu ne va rescrie cu siguranta planurile facute, dar nu ma ingrijorez deloc; doar El este Expertul.:) An nou binecuvantat Alina! Ps.: check my last blog post. Am scris printre altele ca am invatat sa fiu transparent... si trebuie sa iti multumesc tie pentru asta. Multumeeesc!

  • avatar image

    iNathann

    ian. 01, 2012

    Reply

    minunat!!:)

  • avatar image

    Marius

    ian. 01, 2012

    Reply

    Cuprinde-L pe Dumnezeu tot mai mult in in tot ceea ce faci,iubeste pe Dumnezeu cu tot ce esti , iubestes-ti aproapele ... plecand de aici vei avea un an cum nu ai visat -pentu ca nu se va mai invarti totul in jurul tau. Incurajez transparenta pentru ca de cand o practic sunt eu. :) (vb pentru toti aici) Iar ca un motto pt 2012 "Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu,as sa va iubiti si voi unii pe altii." Ioan 13:34

  • avatar image

    and1

    ian. 02, 2012

    Reply

    http://patratosu.wordpress.com/2007/12/30/am-gasit-agenda-lui-isus/

    • avatar image

      Alina Ilioi

      ian. 06, 2012

      Reply

      Frumos articol

  • avatar image

    Alexandru

    ian. 04, 2012

    Reply

    3. Smile Frumos. Sa nu uitam sa zambim si daca este necesar sa ne trecem intr-o lista acest lucru, atunci asa sa facem.

  • avatar image

    Adrian S.

    ian. 06, 2012

    Reply

    Am impresia ca uneori unii oameni se ascund in fata replicii de genul "sa-i dam lista lui Dumnezeu"! Si mai cunosc si "are Dumnezeu grija de mine, nu ma urc in barca de salvare, ca vine El si ma salveaza." Dumnezeu ne-a lasat pe toti liberi sa facem ceea ce ne dorim sa facem, ne-a dat libertatea de a fi slujitori, muncitori, ingineri, sefi, regi sau vedete TV. Tu ai libertatea asta draga autoare a acestui post si voi toti aveti. E bine si nemaipomenit sa iti pui increderea in Dumnezeu, dar eu cred ca Dumnezeu vrea oameni puternici care sa aibe incredere in ei si sa fie soldati puternici; de oameni care sa isi urmareasca telurile cu forta! Si daca viata nu e facuta pentru a fi traita din belsug (nu si din desfranare, atentie!!), atunci pentru ce sunt toate la dispozitia noastra. Doar ca sa vada care cedeaza ispitei?! Ma accept, ma iubesc, respect pe cei din jur, iubesc pe unii din jurul meu, incerc traiesc viata echilibrat si din plin, secunda de secunda. Cat despre planurile pe care le-ai lasat balta, probabil ca nu erai pregatita pentru ele, sau poate doar nu sunt pentru tine. Va doresc sanatate si sa visati la ceea ce doriti, cat mai mult. Judecati ceea ce aveti nevoie in viata voastra, si nu ceea ce va doriti. Fiti voi! Iubiti-va!! Faceti pace cu voi!

    • avatar image

      Alina Ilioi

      ian. 06, 2012

      Reply

      Ai înţeles greşit Adi. Nu am abandonat tot şi stau cu mâinile încrucişate şi aştept lucruri ca să se întâmple. Am vrut să transmit faptul că la începutul anului toţi facem liste şi promisiuni, nici nu ne rugăm pentru ele, mai apoi le uităm undeva într-un colţ. Apoi, la sfârşitul anului suntem dezamăgiţi că cică nu a fost aşa cum trebuia să fie. Cu siguranţă Dumnezeu vrea soldaţi, oameni puternici şi consider că un creştin adevărat, este şi un om puternic:)

  • avatar image

    colle

    ian. 15, 2012

    Reply

    dar, dupa cum spune Scriptura..."dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari" adi...noi suntem tari doar prin EL, fara EL nu suntem nimic...iar ceea ce a spus Alina cred ca foarte multi au facut asa cu planurile...ma regasesc si eu in planuri facute an de an si dupa trecerea anului realizez ca poate am si uitat de lista sau poate nici nu imi mai amintesc pe unde am pus acea lista...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.