Interviuri

Mihai Constantinescu: “Dumnezeu nu e ceva spre care întinzi mâna şi-L primeşti. Pe Dumnezeu îl avem sau nu-L avem”

Vizite: 6584

     MIA fost una din cele mai antrenante discuţii. A fost unul din cei mai plăcuţi oameni. Am avut senzaţia că în faţa mea se află un bărbat bine crescut, care ştie ce înseamnă “valoare” şi care are principii atipice acestei societăţi. O oră la o limonadă rece cu Mihai Constantinescu, discutând despre societate şi Dumnezeu, a făcut mai mult decât zece ore în prezenţa oricărei alte “vedete”. La plecare, ca orice domn bine-crescut, mi-a sărutat mâna şi a lăsat în urmă un iz de parfum de o aşa bună educaţie, încât cei din jur erau prea neobişnuiţi cu mirosul.

Alina Ilioi: Cine sunteţi dumneavoastră atunci când coborâţi de pe scenă? Uneori, un artist când urcă pe scenă este diferit, dar atunci când este în spatele scenei, este el însuşi. 

Mihai Constantinescu: Eu sunt acelaşi om. Omul din viaţă e şi omul de pe scenă. Poate că atunci când urc pe scenă sunt puţin mai diferit, pentru simplul motiv că stau mai sus. Atâta tot. În rest, nici o diferenţă, niciodată nu am fost altfel. Am fost acelaşi om normal şi firesc din viaţa de toate zilele. Nu ştiu să fiu altfel, îmi pare rău. Nu am învăţat niciodată să fiu vedetă, să răspund la numele de “vedetă”. Nu, eu sunt omul normal şi firesc, şi aşa mi se pare logic să fiu. Poate, poate că e o deficienţă a timpului în care trăim, dar eu nu pot să fiu altfel, şi atunci…

A.I. : Dacă tot aţi amintit de vedete, consideraţi că acest apelativ li se adresează persoanelor potrivite în ziua de astăzi?

M.I. : Categoric nu. În principiu, este un cuvânt care din punctul meu de vedere are o încărcătură mult mai mare. Ca să te poţi numi “vedetă” trebuie să ai nişte ani în spate. Ani de muncă, de experienţă, de apariţii, de REALIZĂRI şi abia apoi poţi spune că eşti vedetă. Până atunci, dacă ai o apariţie şi dintr-o dată eşti vedetă, înseamnă că e o treabă nerealistă.

A.I. :  Oare puteţi nominaliza pe cineva din România care ar putea deţine titlul de “vedetă”? mihai constantinescu

M.I. : Nu cred că sunt în poziţia să fac asta, dar ceea ce pot să-ţi spun eu este că analizând personajele, mergând pe ici, pe colo, trăind în lumea artistică, îmi dau seama că părerea mea, faţă de părerea lor, este atât de diferită, că e mult mai bine să nu o spun niciodată pe a mea!

A.I. : În ce măsură este implicat Dumnezeu în lumea aceasta, a show bizului, a persoanelor publice? De fapt, mai corect ar fi să întreb: “este implicat?” 

M.I. : Deja mergem prea departe. Dumnezeu este spirit, este duh, este energie, dacă vrem, dar Dumnezeu nu se implică în problemele astea. Ah, că foloseşte cuvântul “are har”. A avea har, înseamnă după părerea mea, a avea o calitate în plus, sau calităţi în plus pe care nu le vezi niciodată. Oamenii care au har nu învaţă niciodată, la nici o şcoală, ce înseamnă aia har. Cu har te naşti. Sigur, unii oameni spun că “e de la Dumnezeu”. Dacă ei doresc să folosească această expresie, bine. E de la Dumnezeu. Nici eu nu m-am gândit vreodată că voi fi compozitor, că am să fac ceva atât de mult, şi dacă astăzi mă gândesc şi dau timpul înapoi, ajung la concluzia că e cu siguranţă de la Dumnezeu.

A.I. De ce credeţi că Dumnezeu a ales anumite persoane să fie mai diferite, într-un anumit mod?

M.I. : Şi aici e foarte greu de răspuns. Dacă ai cunoaşte mai îndeaproape oamenii, omul artistic, ai ajunge la concluzia că nu tot ce se vede de la distanţă, sau în spatele micului ecran, sau pe scenă, sau sunt anumiţi artişti care îţi plac pe marele ecran, în momentul în care i-ai cunoaşte în particular, ţi-ai dat seama că părerea ta înainte de a-i cunoaşte, este total diferită. Vreau să spun ceva. Se uită un lucru foarte important. Artiştii sunt oameni, iar dacă există ideea asta că îl ai pe Dumnezeu, sau că Dumnezeu e cu tine, Dumnezeu se naşte cu tine. Dumnezeu nu e ceva spre care întinzi mâna şi-L primeşti. Pe Dumnezeu îl avem sau nu-L avem, şi atunci putem spune într-adevăr că avem sau nu avem ce trebuie.

MI2

A.I.: Povesteam mai devreme despre normalitate. Cum aţi defini acest aspect?

M.I.: Eu cred că normalitatea nu există. Normalitatea este ceea ce fiecare crede. Sigur că există norme în ceea ce priveşte societatea, în ceea ce priveşte o lege, etc. Dar să spunem că sunt chestiuni pe care ştii că trebuie să le respecţi. Dar normalitate, nu cred că putem vorbi despre asta. E tare greu.

A.I. : Ce îi lipseşte societăţii din ziua de azi?

M.I.: Normalitatea! :))

 

Citeste si:

Interviuri / Social

Magda Coman: “Despărţirile sunt grele şi dureroase, însă cred în Dumnezeu, şi voi trece peste această periodă, iar într-o zi voi zâmbi din nou.”

Vă amintiţi de Magda Coman. Anul trecut am realizat un interviu cu ea, pe care îl puteţi reciti aici, despre viaţa ei şi despre...

Interviuri

Interviu cu Florentin Dumitru, Nana Falemi şi Iulian Miu

  Nu de puţine ori am auzit bărbaţi referindu-se la cei trei: Florentin Dumitru, Nana Falemi şi Iulian Miu ca la "idolii ...

1 Comment

  • avatar image

    for real

    Jul 13, 2013

    Reply

    Chiar ieri seara discutam cu o amica si puneam intrebarea "care e greseala pe care o fac vedetele", tot eu raspunzand "aceea ca tot ceea ce fac e pentru slava personala". A afirmat corect artistul, Dumnezeu nu se implica in show-ul international si sunt de parere ca altcineva sta in spatele tuturor creatiilor, spectacolelor, succeselor si aici e lupta nevazuta: oamenii in loc sa auda despre adevaratul Dumnezeu, despre calea Lui spre viata si fericire, raman captivi si fascinati de niste oameni pe care ajung sa ii idolatrizeze si din a caror versuri, cantece, experiente de viata, sa se hranesca. "Dumnezeu nu e ceva spre care întinzi mâna şi-L primeşti. Pe Dumnezeu îl avem sau nu-L avem", aici e foarte gresit, chiar asta trebuie sa facem, pentru ca ne nastem departe de El, dar avem sansa sa intindem mana, mainile in rugaciune, catre El si El se va lasa gasit de orice inima sincera.

Leave a Reply