Diverse

O lumina si…atat

Vizite: 3865

100_952750,60…. Viteza urca, ATV-ul mergea din ce in ce mai repede. Apasam acceleratia cu putere. Toti de pe strada se uitau dupa fata cu parul in vant. Pletele zburau nestingherite pe sus. Apas si mai tare acceleratia. Simt cum vantul imi taie calea, simt cum incetul cu incetul inghet. Dar nu-mi pasa!

60,70….lacrimile incep sa-mi curga. Oare de la vant sau de la ce e in sufletul meu? Dar ele curg si repede sunt luate de vant si altele isi fac locul repejor. Vad prin fata ochilor ultimul meu an. Ultimul an care parca a fost cat zece la un loc. Chipuri de oameni trec si dispar ca prin ceata. Imi amintesc de el, l-am iubit. Imi amintesc de ea, prietena mea, a fost ce am avut mai scump. Imi amintesc de el…care a murit datorita vitezei excesive. Si da, imi amintesc de sufletul meu facut bucatele. Apas mai tare acceleratia. 80, 90…simt déjà ca nu mai am control asupra masinariei. Nu-mi pasa. Abia acum simt cum, cu fiecare kilometru lasat in spate, las si cate o grija de a mea. Imi las problemele. Imi las supararile.

Las vantul sa imi mangaie fata, parul. Inchid ochii pentru un moment si nu mai simt nimic. Decat viteza. Si simt cum viata se scurge, cum trece…cum noi suntem doar un abur. Suntem efemeri. Si ce daca? Maresc viteza si lacrimile iar imi impaianjenesc ochii. Nu mai vad nimic. Doar simt. Si vad. Vad…o lumina. Se apropie. Oare acolo sa fie calea catre cer? Se apropie din ce in ce mai mult…se aude ceva. Ca un bazait. Se apropie, se apropie… lumina imi intra in ochi. Pentru moment am mintea goala. In sfarsit, am mintea goala. In ultima fractiune de minut, apas frana si trag cat mai spre dreapta. Inchid ochii si, astept…lumina trece pe langa mine cu un vajait intens. Ma opresc si…incep sa plang intr-un hohot uscat. Deci asta sa fie viata? Asta era. Asta au simtit toti cei care au plecat de langa noi in accidente? Tremur. Dar imi adun puterile si ma indrept spre casa. Urc in viteza scarile si intru direct sub dus. Apa fierbinte imi calmeaza corpul putin. Dar el, tot rece ramane. Rece ca gheata. Ma ghemuiesc sub dus si retraiesc ultimele ore. Ultimele ore care puteau fi ultimele clipe. Aburii se inmultesc si apa curge tot mai fierbinte. Dar eu nu simt nimic. Deschid ochii si vad ceata, ceata si….o lumina. Dar de data aceasta e lumina sperantei!

-In memoria celor plecati de pe acest pamant prin accidente_

Citeste si:

Diverse

Nu mai suntem de-ai casei

Străin printre oameni. Străin cu mine, străin cu lumea... Senzația că nu aparții acestei lumi, că ești doar un călător c...

Diverse / special pentru voi

Nu ar fi momentul să ne trezim?

Cred că dacă în trecut oamenii se luptau cu greutățile fizice ale vieții, precum prea puțină mâncare, muncă grea, trai m...

3 Comments

  • avatar image

    Zuzyk

    aug. 10, 2009

    Reply

    Pai...nu se prea merita. Viteza nu-i o solutie pentru nimic. Anyway, RIP toti cei care au murit...prosteste. :|

  • avatar image

    artistu05

    aug. 10, 2009

    Reply

    tu frumoaso nu ne fa bucurii de-astea! drive more safety! - fain cum ai expus.. chiar fain, parca-i desprins dintr-un film :)

  • avatar image

    Alexandru

    aug. 10, 2009

    Reply

    Poti sa stii. Dupa calatoria de azi 50 km cu bicicleta...dusul mi-a potolit corpul. Nu stiam ca asta e explicatia:). Frumoasa tara avem...dar tot in Cer e inima mea. Te salut

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.