Diverse

Omul neîncercat e pregătit să judece, cel încercat e pregătit să înțeleagă

Vizite: 29660

 

Omul neîncercat e pregătit să judece, omul încercat e pregătit să înțeleagă. Însă nu e neapărat mereu o regulă. Dar, de cele mai multe ori, se aplică. Cineva spunea că atunci când unei mame îi moare copilul, nu vrea să audă că o să fie bine sau că trebuie să fie puternică de la cineva care are copilul sănătos și acasă. Ea mai degrabă ar accepta aceste încurajări de la cineva care a trecut prin aceeași situație, sau una chiar mai rea. Vrem ca oameni să ne identificăm cu ceva. Cu cineva. Vrem să auzim că nu suntem singurii care am trecut pe acolo și că există o cale de ieșire. Vrem înțelegere și simpatie, dar nu le vrem oricum, ci de la oamenii potriviți.

Pe o femeie de cele mai multe ori tot o femeie o poate înțelege cel mai bine. Pe un bărbat cam tot un bărbat îl poate înțelege mai ușor în domeniile în care se luptă. Un bolnav de cancer e cel mai bine înțeles de un alt bolnav de cancer. Poate că de aceea căutăm de multe ori măcar o persoană care a trecut pe acolo. Poate că de aceea suntem flămânzi după compasiune.

Partea tristă e că am avea multe de învățat de la oamenii încercați dacă s-ar ridica și ar vorbi. Însă tare des stau pe scenă cei care vin cu o listă culeasă de prin cărți sau din auzite, pe care o citesc cu patos, ca mai apoi să-ți dea sfaturi personale. Deschid gura ca să strige tocmai acei oameni care nu și-au înghițit niciodată cuvintele în sughițuri de plâns.

Ca oameni, mulți suntem defecți. Peticiți. Cârpiți. Avem răni care încă sângerează. Avem cicatrici care se vindecă. Avem cusături care se prind. Avem plasturi puși peste puroi. Avem zâmbete așezate peste lacrimi. Avem curaj amestecat cu frică. Dar măcar avem. Toate luptele sunt ale noastre și ni le asumăm. Le luăm, le procesăm și apoi le folosim în creșterea noastră spirituală. Însă există un soi de oameni care nu numai că nu sunt dispuși să își asume nici un fel de creștere, însă nici pe cei din jur nu vor să îi privească drept ca pe niște oameni cu slăbiciuni.

Ți-ai pus vreodată întrebarea de ce tocmai ție și de ce acum? Cred că da. Eu m-am întrebat. Răspunsul a fost că am un rol de îndeplinit în viitor pentru care sunt pregătită acum. Adică nu aș vrea să mă aflu printre acei oameni care se ridică și vorbesc despre ceva ce nu au experimentat deloc. Când aș deschide gura, aș vrea să transmit esență. Înțelegere. Compasiune. Și neapărat o soluție. De aceea trebuie să ne privim uneori încercările ca pe niște teste, ca pe niște rampe de lansare în marea inimilor flămânde care au nevoie de un ”te înțeleg, și eu am trecut pe acolo.”

Dacă atunci când te uiți în jurul tău ești tentat să tot deschizi gura și să judeci, s-ar putea ca tu să nu fi trecut niciodată prin foc. Sau poate că ai trecut, dar ai fost încăpățânat ca om și nu te-ai lăsat deloc modelat. Nu ar fi păcat de toate testele pe care le-ai dat și din care nu ai învățat nimic? Data viitoare nu te grăbi să judeci. Grăbește-te să înțelegi.

 

Imagine preluată de pe: https://www.deviantart.com/art/People-7-35106023

 

Citeste si:

Diverse / special pentru voi

Părinții mei sărbătoresc 50 de ani de căsnicie

Anul acesta părinții mei au făcut 50 de ani de căsnicie. Da, o viață de om. Mama mea avea abia 17 ani când s-a căsătorit, ...

Diverse

Sunt mulțumitoare pentru familie (#7ziledemulțumire)

  Bună dimineața! O mână mică peste fața mea și un picioruș în burtă mă făcu să știu că e timpul să mă tre...

No comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.