Diverse

Orice s-ar întâmpla, sunt aici pentru tine

Vizite: 11407

      4 Sunt unii oameni care se mulţumesc să ştie că e cineva acolo pentru ei. Ajunge acest gând reconfortant că dacă s-ar întâmpla ceva, o persoană e acolo, pentru că aşa li s-a zis: „Orice s-ar întâmpla, sunt aici pentru tine”.

     Eu nu mă mulţumesc doar să ştiu că e cineva acolo pentru mine. Nu mă mulţumesc, pentru că de cele mai multe ori, sunt vorbe şi doar atât. Nu mă linişteşte gândul că dacă mi s-ar întâmpla ceva rău, cineva ar fi acolo pentru mine. De ce? Pentru că văd în viaţa de zi cu zi cum stau lucrurile. Poate că am parte de o zi mai proastă, poate că am probleme sau am nevoie să vorbesc cu cineva. Sau poate că nu m-am simţit tare bine în acea zi, o problemă minoră de sănătate, dar totuşi o problemă. Şi când treci prin aceste lucruri minuscule, dar totuşi hotărâtoare în viaţă, te aştepţi să fie cineva lângă tine care să te ajute să  depăşeşti acea etapă. Te aştepţi, dar rămâi doar cu atât, pentru că descoperi că eşti pe cont propriu.

    Tu trebuie să-ţi rezolvi problemele. Tu trebuie să confrunţi lucrurile deranjante, să te gândeşti la viitor şi să te descurci cu sănătatea ta. Şi tot tu trebuie să le gândeşti singur şi în acelaşi timp să-ţi dai şi un răspuns singur. Tu trebuie să faci asta, pentru că persoanele care ţi-au promis că sunt acolo când e nevoie de ele, nu sunt. De ce? Pentru că probabil aşteaptă să se întâmple o calamitate ca să fie acolo.

    Pentru că e prea minoră pentru persoanele astea care-ţi promit sprijin moral, o problemă nesemnificativă. E prea minoră o durere de cap sau de burtă, ei au nevoie ca tu să fii internat în spital ca să-şi arate suportul. Pentru a-şi putea ei îndeplini promisiunea, aceea că „orice s-ar întâmpla, sunt aici pentru tine”, ei bine, acel „orice” trebuie să fie o problemă catastrofală. Altfel, această promisiune nu este valabilă.

  Prin urmare, dacă nu te târâi într-un picior, nu ţi-a murit cineva drag şi nu ai rămas fără nici un ban în buzunar, acest „orice s-ar întâmpla” nu există. Şi e ciudat, e tare ciudat să te aştepţi ca cineva să fie alături de tine atunci când eşti cu un picior în groapă, dacă nu a fost atunci când ai săpat groapa.

Citeste si:

Diverse

El nu este aici!

”El nu este aici!”. Acesta este exemplul cel mai potrivit în care ni se arată că îl poți căuta pe Hristos și să nu-L g...

Diverse

Diavolul urlă, Dumnezeu șoptește

Diavolul urlă ca să se facă auzit, Dumnezeu șoptește ca să se facă iubit. Când diavolul îți urlă în urechi că eșt...

3 Comments

  • avatar image

    Alex

    sept. 03, 2013

    Reply

    Eu cand am unele zile mai proaste pot sa fie persoane langa mine. Degeaba, pentru ca aproape nimeni nu poate intelege.

  • avatar image

    tikka

    sept. 03, 2013

    Reply

    In general, din experienta pot spune ca nici macar cand le ceri ajutorul, disperat si neputincios, il primesti greu, tarziu si cand deja nu mai ai nevoie. E bine sa fii prevazator, sa ai un back-ap propriu. E greu, daca nu imposibil, dar asta e adevarul. Asta cu prietenii e f relativa, sunt acolo cand e de distractie, fotbal chermeza... Cand e de munca si de suferit, ... mai greu. E bine sa mai dai refresh unde se mai poate sau unfriend :). Nu mai vorbim de schimbarea statutului social, apuca la bani, relatii, afaceri... s-a dus si dus ramane.

  • avatar image

    Gindaretul

    sept. 10, 2013

    Reply

    Chiar daca suna aiurea, din cind in cind testeaza-ti prieteniile. Pretinde ca ai o problema majora, credibila. Nu cere ajutor, dar da de stire prietenilor ! Prietenii adevarati iti vor bate la usa ! P.S. Chiar daca vor afla ca a fost doar o testare, cel ce te paraseste, si asa nu ti-a fost un prieten adevarat. NU ai cerut ajutor, le-ai asteptat doar reactia.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.