Social

Pe curând, Bârlad!

Vizite: 7212

eu si copiii

Am plecat din Băcani. Ne-am luat „la revedere”  cu lacrimi în ochi şi am strâns copiii la piept, cu putere. Am îmbrăţişat tinerii pe care mi i-am făcut prieteni în doar câteva zile.

E nevoie de iubire aici. Poate pentru că aici nu sunt aşa de multe lucruri materiale care să suplinească nevoia de a iubi, cum sunt în oraşele noastre mari şi populate. De asta, aici e nevoie de iubire reală, nu de aceea pe care o poţi cumpăra cu o pungă de pufuleţi şi o ciocolată.

Această experienţă mi-a schimbat viaţa. M-a făcut să apreciez de 2 ori mai mult ceea ce am, dar şi să-mi doresc să ajut cât pot de mult. Aceşti oameni de prin satele din Bârlad, mi-au oferit în fiecare zi câte o lecţie, iar cea mai importantă este cea a dărniciei. Din puţinul lor, insistau să ne dea şi nouă. Din 2 căni cu lapte, una jumătate ne-o oferea. O fetiţă, din două bomboane, a insistat să mănânc eu una. Ei stau în case de chirpici, dar au inimi de aur. Noi stăm în case cu aur, dar avem inimi de chirpici…

Mă uit la cei cu care am fost aici mai mult de 10 zile. Parcă îi cunosc de-o viaţă… Sunt peste 20 de oameni care şi-au sacrificat timpul liber şi resursele materiale pentru a aduce zâmbete în această zonă. Adevărul este că… în timp ce scriu aceste rânduri, mai îmi scapă câte o lacrimă. O să-mi fie dor. Dor de trezitul la 7 dimineaţa, în sacii noştri de dormit, pe saltele, şi cu alarmele noastre ţiuind. Dor de spălatul pe dinţi la fântână, în timp ce unul scoate apa, celălalt toarnă, şi un al treilea se spală. Dor  să vă chinui pe fiecare în parte până când am văzut că deschideţi ochii, să vă treziţi. Dor de „bătaia” pe care o făceam ca să mergem să facem duş (o dată la câteva zile, dar rămâne secretul nostru).

grupul

Să mă iertaţi că v-am certat că aţi mâncat „harbuzul”, dar ştiţi că era pentru o cauză bună. Sau că v-am speriat pe toţi cu şoricelul care chiţăia la urechile mele, şi următoarea noapte nu aţi închis un ochi, aşteptând şoricelul. Ha, ha… cum nu voiaţi să stingeţi lumina pentru că vă era frică!

Ionuţ, faci treabă bună. Am trecut pe lângă camera ta, şi te-am auzit rugându-te. Nu am tras cu urechea, dar plângeai. Plângeai pentru copiii din Băcani. Dani şi Lidia, mai ştiţi când plângeam sau râdeam, nici noi nu ne dădeam seama, de oboseală? Tibi, cum întrebai tu de fiecare dată dacă vreau ceva legat de poze… :)) Andrei M., în momentul în care am văzut devotamentul tău, mi-am schimbat părerea despre tine. Te admir! Romeo, eşti un om matur, ai un viitor strălucit în faţă! Emi, te iert că mi-ai zis în fiecare dimineaţă „sărut mâna”, pentru că eşti dulce în felul tău. Dana, eşti o binecuvântare!

Am scris doar despre câţiva, dar ei sunt mult mai mulţi. Luci, Oana, Andrei, Alex, Emima, Andrada, Ovidiu, Naum, Ruben şi încă alte nume la fel de importante. Toţi v-aţi dedicat trup şi suflet pentru oamenii din Băcani. A fost o onoare să fac echipă cu voi!

barlad

Din Bucureşti (dar cu inima încă în Bârlad),

             vă iubesc!

Fotograf: Tibi Zr

Citeste si:

Social / special pentru voi

Unde este dragostea?

În săptămâna care a trecut, i-am întrebat pe invitații mei din emisiunea pe care o prezint, ce consideră ei că le lipsesc ...

Diverse / Social

Povestea unei femei uitate…

Afară ningea strașnic și era un frig de îmi intra în oase. Am coborât din mașină în fața spitalului de boli neuropsihiat...

1 Comment

  • avatar image

    ID

    sept. 09, 2014

    Reply

    lovely

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.