Privesc în puşculiţa inimii mele şi realizez cât de puţin aur am adunat şi cât de mult fier. Mă uit la banii rotunzi şi strălucitori care semnifică iubirea mea pentru oameni şi… sunt atât de puţini şi de mici! În schimb, în puşculiţă stau aruncaţi unul peste altul, nişte bani grei, mari şi numeroşi. Şi, oh, cât sunt de mulţi! Şi cât de mulţi au fost aruncaţi şi de alţii în puşculiţa firavă a inimii mele! Din când în când, mult prea rar, am mai primit şi câte un bănuţ de aur. Cât l-am mai preţuit…
Încetul cu încetul, puşculiţa a început să capete fisuri. Se arunca în ea cu pietre. Poc, poc, câte una se lovea de marginea casantă a sufletului meu. Poc, venea în viteză câte o piatră aruncată de oamenii cărora le-am dat să ţină scutul mare şi greu. Pietre de tot felul: ură, invidie, minciuni, bârfă zburau în jurul cioburilor sparte ce cândva erau o puşculiţă. Opriţi-vă! Spargeţi inimi! Opriţi-vă! Ucideţi suflete! Dacă trebuie să aruncaţi, aruncaţi cu bani de aur. Dacă trebuie neapărat să daţi ceva, daţi iubire. Dacă trebuie să vorbiţi, mângâiaţi. Dacă trebuie… dacă trebuie să jertfiţi pe cineva, jertfiţi-vă pe voi înşivă. Nu mai împărţiţi bani grei şi murdari, nu se poate cumpăra de pe ei decât amărăciune şi durere. Oferiţi pentru puşculiţa inimii mele aurul. Cu acest fel de bani de aur se poate cumpăra fericirea şi iubirea. E un paradox. Nu spargeţi puşculiţa inimii mele în drumul vostru. Păşiţi uşor, e fragil.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
3 Comments
Alexandru
feb. 21, 2012
Ionuț
feb. 21, 2012
Horatiu
feb. 22, 2012