ascuns in suflet

Să iubești în fiecare zi

Vizite: 34039

Goodbye_by_sabriye

În fiecare dimineață, după ce deschidem ochii, avem de luat o decizie: azi iubim sau nu iubim. Azi suntem plini de Dumnezeu sau goliți de păcat. Azi privim prin credință sau prin prisma fricii.

Iubirea este o alegere  zilnică pentru că vor fi momente în care te vei gândi că poate nu faci bine. Vor fi momente în care ea nu o să fie așa cum vrei. Vor fi clipe în care el e diferit. Viața este plină de suișuri și coborâșuri. De imprevizibil, de negândit, de altfeluri.

Însă ce trebuie noi să știm e că alegem să iubim și la bine, și la rău. Și în boală, și în sănătate. Alegem să iubim fiecare bucățică a celui de lângă noi, și părțile frumoase, și cele mai puțin frumose. Asta dacă vrem să iubim cu o iubire din Dumnezeu.

Iubirea nu știe ce înseamnă ”eu”. Nu are în vocabular un asemenea cuvânt. În schimb, iubirea îl cunoaște foarte bine pe ”noi”. Da, acesta este un cuvânt care-i place mult!

Însă limbajul iubirii îl poți învăța doar după ce ai renunțat la mândrie, așteptări și zona de confort. Care și astea, la rândul lor,  sunt tot alegeri…

Citeste si:

ascuns in suflet / special pentru voi

Pentru fata de la cafea

Am observat. Îmi pare rău. Ba nu, nu îmi pare... Când ne-ai adus cafelele, nu am putut să nu văd. Însă înainte de asta s...

ascuns in suflet

Risipim totul ca să avem nimic…

Suntem o generație mult prea ocupată cu nimic. Cu strângerea comorilor. Cu ridicatul caselor. Cu construirea imaginii. Cu simul...

No comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.