Diverse

Timpul trece, amintirile rămân

Vizite: 12623

       Ieri am fost la nunta celei mai bune prietene şi privind-o în rochie de mireasă, nu îmi venea să cred. Parcă mai ieri ne jucam cu păpuşile sau mergeam la şcoală, în clasa a I a, cu ghiozdănelul în spate şi părul prins în două codiţe. Iar acum, iat-o în faţa mea, în toată splendoarea ei, în rochie de mireasă. S-a căsătorit. Ceea ce noi vorbeam în trecut, de prinţi şi prinţese, a devenit prezent. Parcă îmi venea să strig: „Timp, opreşte-te, nu am avut timp să te savurez”. În orice caz, nu cred că voi mai întâlni o persoană ca ea: am învăţat ce e altruismul, dărnicia şi bunătatea. După cum spuneam, în timp ce mă uitam la ea, mi-am dat seama că noi oamenii ne agăţăm atât de repede de orice fărâmă de fericire. Am vrea ca timpul să stea în loc, zâmbetul să ne fie întipărit pe faţă şi să nu mergem mai departe. Să rămânem în acelaşi loc, cu aceleaşi persoane, pentru că acolo ne simţim cel mai bine.

     De cele mai multe ori stoarcem lămâia din mâna noastră până la ultima picătură de zeamă, fiind prea ocupaţi cu ea, ca să observăm că exact lângă noi se află o altă lămâie, plină de zeamă şi proaspătă. Ne înfricoşăm când observăm cât de repede trece timpul şi când pierdem anumite persoane din viaţa noastră. Apoi, căutăm să regăsim acele momente trăite alături de cineva şi căutăm în persoanele din viaţa noastră, calităţile celor care ne-au atins inima. Poate şi voi, la fel ca şi mine, de multe ori v-aţi uitat la persoana din faţa voastră şi nu v-a venit să credeţi. Parcă v-a trezit la realitate şi v-a făcut să conştientizaţi că viaţa merge înainte, că niciodată nu se opreşte şi că mereu şi mereu vin alte clipe. Acesta e ciclul vieţii şi poate că acesta este farmecul.

    Deşi ieri lucrurile au stat puţin mai diferit decât mi-am imaginat eu şi prietena mea toată viaţa, deşi contextul era diferit faţă de cel pe care l-am plănuit încă de pe băncile şcolii, emoţiile au fost aceleaşi. Cândva, nu ştiu când, va veni şi rândul meu. Voi fi şi eu într-o rochie albă, cu inima bătând de emoţie şi cu ochii în lacrimi. Probabil pentru câteva momente voi primi în jurul meu şi mi-aş imagina că sunt din nou o copilă şi că mă joc de-a mama şi de-a tata sau că îmi imaginez că sunt o prinţesă într-o rochie de prinţese. Dar doar atunci, când voi scutura din cap şi voi observa că realitatea rămâne aceeaşi, când voi privi spre părinţii mei emoţionaţi, fericiţi şi trişti în acelaşi timp, că ultima lor fiică se desparte de ei, doar atunci voi şti că viaţa trece atât de repede încât îţi vine să strângi pumnul ca să nu-ţi zboare clipele.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

Diverse

Dacă fugim de ceea ce suntem, vom fugi de noi o viață întreagă.

Asta ești tu. Ăsta ești tu. Dacă înțelegem și acceptăm asta, ne putem accepta pe noi înșine. Însă dacă fugim de ceea ...

Diverse

El nu este aici!

”El nu este aici!”. Acesta este exemplul cel mai potrivit în care ni se arată că îl poți căuta pe Hristos și să nu-L g...

No comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.