„Sunt singur. Mă uit în jurul meu şi tot ce aud sunt voci care îmi şoptesc că nu am nici o valoare. Care îmi şoptesc că viaţa mea nu are sens, că nu am nici un preţ. Că nu sunt în societate decât un nimic. Un nimic care nu face nici măcar doi bani. Am încercat să-mi acopăr urechile, să nu aud vocile…dar în zadar. Au început să răsune mai puternic şi tot mai puternic. Acum, tot ce auzeam erau ele. Nu mai auzeam nici măcar strigătul de ajutor al sufletului meu. Tot ce ştiam era că…urma să se sfârşească. Urma să se sfârşească viaţa mea. Oricum, cui i-ar fi păsat? Cui i-ar păsa că eu nu mai sunt? La şcoală nimeni nu mă observă, chiar mă ridicularizează. La biserică, ei bine…mă privesc de sus. Simt că sunt un grăunte mic pe lângă ei, că nu merit nici măcar să stau pe banca bisericii. Se uită judecător la mine şi tot ce aş vrea este un minut din atenţia lor. Un cuvânt plin de bunătate. O îmbrăţişare caldă. Aş dori să simt că valorez. Că viaţa mea este cu un scop. Că nu trăiesc doar ca să simt că totul trece pe lângă mine.
Sunt singur. Nu am prieteni. Nu am pe nimeni care să mă înţeleagă. Am încercat azi să-i spun unei persoane ce intenţionez să fac, dar s-a uitat prin mine şi a trecut mai departe. Acesta a fost ultimul meu strigăt de ajutor. Ultimul. Am renunţat să mai lupt. Nu mai vreau să simt acest gol, această durere. Nu mai vreau să simt că sunt un nimic. Acestea sunt ultimele cuvinte ale mele. În rest, se aud vocile. Vocile tot mai puternice. Acum râd. Au câştigat lupta aceasta. Ochii mi se înceţoşează. Încep să respir tot mai greu. Dumnezeule!! Simt cum cineva mă sugrumă. Nu e nimic. Oricum sunt un nimeni. Oricum sunt zero. Nu am pe nimeni. Nimeni…închid ochii. Da, vocile au câştigat. A fost prea uşoară lupta pentru ele. Tot ce a fost nevoie, a fost de singurătate şi de un pumn de pastile. Au câştigat. Am închis ochii. Asta a fost viaţa mea. Viaţa unui nimic.”
Acest fragment l-am scris deoarece am realizat cât de mulţi oameni sunt singuri. Cât de multe sinucideri au loc şi noi stăm şi privim pasiv. Niciodată nu ne-a interesat de ce o fac, de ce oamenii nu se simt împliniţi şi fericiţi. Niciodată nu ne-a interesat să ne apropiem de cineva care are nevoie de noi, de cineva care are nevoie de Dumnezeu. Oare câţi oameni din viaţa ta simt că nu au valoare, că sunt singuri…că nimănui nu-i pasă dacă trăiesc sau nu?
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
17 Comments
Marian
apr. 28, 2011
Alina Ilioi
apr. 28, 2011
RoKa
apr. 28, 2011
Claudy
apr. 28, 2011
Alina Ilioi
apr. 29, 2011
Cata
apr. 28, 2011
Alina Ilioi
apr. 29, 2011
Cristi Ariton
apr. 29, 2011
Alina Ilioi
apr. 29, 2011
Cristi Ariton
apr. 29, 2011
Alina Ilioi
apr. 29, 2011
Cristi Ariton
apr. 30, 2011
Phidas Marius
apr. 30, 2011
Alina Ilioi
mai 01, 2011
Cristi Pop
mai 05, 2011
Alina Ilioi
mai 05, 2011
Radu
mai 24, 2015