ascuns in suflet

Vreau să știi cine sunt

Vizite: 44613

deep_blue_by_jojobatanesi-d34ecro

Nu sunt femeia ideală. Visez mult, vorbesc la fel de mult. Mă îndrăgostesc rar, iar atunci când o fac, e intens. Atât de intens, încât câteodată mă doare propria-mi îndrăgosteală. De mințit, de mult nu mai știu să o fac încât să sune credibil. Deh, nici pe mine nu mai știu să mă mint. În unele momente sunt femeie, în altele mă transform într-un copil credibil și naiv.

Îmi place să-mi beau cafeaua dulce și cu mult lapte. Pe lângă o prăjitură la fel de dulce. Când citesc, sunt în lumea mea. Mă pun în pat târziu, când toată lumea doarme. Asta pentru că-mi place liniștea nopții. Aud mai bine gândurile ascunse. Dimineața mereu mai stau jumătate de oră în pat, după ce sună alarma.

Iubesc copiii. Atât de mult, încât uneori mă pierd printre ei. Niciodată nu mă pot abține să nu le zâmbesc. Uite, chiar acum, în timp ce scriu la masa mea de la Starbucks, a venit unul la mine. Coincidență? Nu există coincidențe.

Mă supăr destul de repede, dar niciodată nu pot să țin supărarea pentru mult timp. Plâng pentru oameni. Din cauza oamenilor. Trăiesc într-o lume în care cred că oamenii sunt buni, în esență. Când am emoții, îmi mușc buzele. Mă înroșesc câteodată. Pun suflet în tot ce fac. Mă atașez repede.

Sunt de părere că o căsătorie e pe viață. Lupt pentru cei pe care îi iubesc. Lupt până când pot. Visez că o să fac tot ce pot ca bărbatul meu să fie printre cei mai fericiți de pe pământ. Sunt o încăpățânată. Am așteptări mari de la alții și de la mine. Dumnezeu e cel mai important pentru mine.

Asta sunt eu.

Am părți bune, și părți mai puțin bune.

Mai am multe de învățat.

De schimbat.
Asta sunt eu, și vreau să știi că nu sunt femeia ideală.

Vreau să știi cine sunt. Să știi pe cine alegi.

Citeste si:

ascuns in suflet

O femeie adevărată nu e de vânzare!

Am un kilogram de lacrimi, 300 de grame de durere, 3 kile de fericire și cam tot atâtea zâmbete. Mai am zeci de grimase, tone d...

ascuns in suflet

Unde este Dumnezeu?

„Unde este Dumnezeu în toate acestea?”, ”De ce mi-a făcut asta?”, ”De ce nu a oprit tragedia să se întâmple?”, ...

28 Comments

  • avatar image

    Marius

    mart. 29, 2014

    Reply

    Tot timpul persoanele capabile sa se autocaracterizeze mi-au adus zambetul pe buze. Felicitari pentru text! :)

    • avatar image

      Alina

      mart. 30, 2014

      Reply

      Îţi mulţumesc frumos, Marius :)

  • avatar image

    Alex

    mart. 29, 2014

    Reply

    Stii cartea "Toti oamenii sunt normali pana ajungi sa-i cunosti"? N-am citit-o, dar eu cred opusul: toti oamenii par anormali/diferiti pana ajungi sa-i cunosti si devin normali. Oamenii sunt buni in esenta, trebuie doar sa le asculti povestea si sa le oferi zambetul de care au nevoie pentru a se simti acceptati. Apoi poti face minuni cu ei. :)

    • avatar image

      Alina

      mart. 30, 2014

      Reply

      Chiar dacă le asculţi povestea şi le oferi zâmbetul, uneori nu e îndeajuns pentru ei. Pentru unii, nu e nimic îndeajuns :)

    • avatar image

      Alex

      mart. 30, 2014

      Reply

      Cand nu le e indeajuns, simplificand un pic ideea, inseamna ca nu esti persoana potrivita pentru ei. :)

  • avatar image

    Barsan Ciprian

    mart. 29, 2014

    Reply

    Încă un articol superb. Felicitări...

    • avatar image

      Alina

      mart. 30, 2014

      Reply

      Vă mulţumesc!

  • avatar image

    avc

    mart. 29, 2014

    Reply

    :) esti sincera....dar maine cine vei fi?

    • avatar image

      Alina

      mart. 30, 2014

      Reply

      Mâine voi fi suma alegerilor pe care le fac azi.

  • avatar image

    Anca

    mart. 29, 2014

    Reply

    ce mult ma regasesc in cuvintele tale :) :*fii binecuvantata >:D<

    • avatar image

      Alina

      mart. 30, 2014

      Reply

      Asemenea :*

  • avatar image

    Andreea Boghian

    mart. 30, 2014

    Reply

    foarte frumos!

  • avatar image

    Marian G

    mart. 30, 2014

    Reply

    Cel mai bun mod de a-i cuceri pe cei din jur,pe oameni in general este sinceritatea.Mă refer aici la a te face plăcut,a te împrieteni,sau chiar a iubi pe cel de lângă tine.Foarte frumos ce ai scris despre tine!

  • avatar image

    Raluca

    mart. 30, 2014

    Reply

    Frumos! :) Simplitate, dar profunzime...ma regasesc mult in cuvintele scrise

  • avatar image

    Tony

    mart. 30, 2014

    Reply

    Traim intr-o lume plina de rautate...viata imi demonstreaza lucrul asta zi de zi...nu stiu, poate e din cauza anturajului si a oamenilor de care ma inconjor insa cand citesc articolele tale mereu schitez un zambet...Multumesc

  • avatar image

    Bianca Lapuste

    mart. 31, 2014

    Reply

    O clipa m-am desprins si aveam impresia ca e vorba chiar despre mine. Cu detalii. De la cafeaua dulce cu mult lapte, prajitura, lectura, pana la buze muscate, roseata si Dumnezeu. Ce sentiment !

  • avatar image

    Mihai Corciu

    mart. 31, 2014

    Reply

    Foarte frumos!

  • avatar image

    avc

    mart. 31, 2014

    Reply

    acum te cunosc... u are a woonder... ma bucur de cunostinta

  • avatar image

    georgialefter

    apr. 02, 2014

    Reply

    Frumos, adanc, intens, trait din suflet..... Acum stim cine esti.....eu abia acum ........, dupa ce am dat share la "Acum vei sti ca l-ai intalnit pe EL" (by the way.....cea mai frumoasa scrisoare pe care ai putea sa o trimiti Lui)! Ma bucur ca te-am descoperit! Ne regasim probabil multi in cuvintele tale......dar putin stiu, pot, au curaj sa puna pe hartie......si atat de frumos.... Nice to meet u.....

  • avatar image

    narcisa73

    apr. 05, 2014

    Reply

    Parca m-ai descris pe mine... cu exceptia cafelei :)) Si mie imi place cafeaua, dar ma feresc de ea pentru ca nu imi face bine.

  • avatar image

    Sori

    apr. 23, 2014

    Reply

    Parcă citeam în mare parte caracterizarea mea! Superb :*

  • avatar image

    Cristina

    iul. 13, 2014

    Reply

    Parca citeam un CV, sorry

  • avatar image

    Aneta Dagau

    dec. 06, 2014

    Reply

    m-am regasit si eu in cuvintele tale... doar cu o singura exceptie: nu am fost niciodata la Starbucks :))

  • avatar image

    mony

    ian. 01, 2015

    Reply

    Am vazut aceeasi descriere intr o pagina a unei carti . poti sa imi spui cum se numeste cartea ? multumesc anticipat

    • avatar image

      Alina

      ian. 31, 2015

      Reply

      Este cartea scrisă de mine: "Aşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL"

  • avatar image

    Anda

    iun. 13, 2015

    Reply

    Parca m-ai descrie pe mine :|

  • avatar image

    Ioana

    iul. 06, 2015

    Reply

    Felicitari,Alina draga!:-) De mult ma gandesc ce frumos ar fi sa ma apuc si eu de scris...si de cate ori citesc scrierile tale,imi spun:" Asa as fi scris/descris si eu!Superb!"E uimitor sa vezi cum nu esti singur...ca si altii trec prin stari ca si tine....frumos ca ai curaj sa descrii o parte din tine!:-) Mi-ar placea sa mergem împreuna la Starbucks odata....ii tin eu ocupati pe copii pana termini tu un articol! ^.^ Domnul Dumnezeu sa te poarte pe brațul Lui!;-):-*

    • avatar image

      Alina

      iul. 10, 2015

      Reply

      Mulţumesc mult de tot! Păi... hai să mergem la Starbucks, dacă asta îţi doreşti! :p

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.