Ciudat, atunci când ştii că urmează să-ţi analizezi ziua, faci tot posibilul să nu pierzi timpul ca nu cumva când vine seara şi te uiţi în urmă, să te simţi prost. Astăzi m-am trezit la 08:00, dar am mai lenevit încă puţin în pat şi m-am gândit, sinceră să fiu, la Dumnezeu. Mi-am imaginat cum ar fi să trăim într-o lume bună, în care răutatea nu ar mai fi, şi toţi ne-am aminti să zâmbim. Idealist, ştiu. După ce am citit câteva pagini dintr-o carte, am luat un mic dejun nu foarte sănătos: o prăjitură, şi apoi m-am apucat să scriu un articol. Pe urmă m-am pornit către sală, şi de această dată astăzi am ales să merg la o clasă de yoga, ca să văd şi eu cu ce se mănâncă. Nu făceau incantaţii aşa ca în filme, şi nici nu scoteau fel şi fel de sunete. În schimb, te punea să-ţi duci piciorul pe după mână, mâna pe după cap şi toate în timp ce stai pe vârfuri. Toţi erau serioşi şi se străduiau să urmeze instrucţiunile, eu chicoteam amuzată în timp ce eram mustrată de antrenoare. Deja îmi imaginam titlul următorului meu articol: „În viaţă e ca şi la yoga, totul întortocheat şi întors pe dos într-un mod caraghios”.
Spuneam ieri că azi vreau să scriu 30-40 de pagini. Iată că nu am reuşit să scriu decât vreo 15, asta nu pentru că nu mi-am dorit, ci pentru că a fost din nou una din acele zile, în care te întâlneşti cu toţi şi stai cel puţin 30 de minute de poveşti. Zău că am vrut, dar prea interesanţi erau oamenii care intrau în Starbucks şi se perindau pe lângă masa mea, ca să pot sta concentrată pe foile din faţa mea. Ba unul chiar m-a întrebat dacă am să scriu despre el, şi probabil că acum când citeşte asta, o să zâmbească surprins. Foarte bine, avem nevoie de zâmbete în această lume! Spre seară am descoperit că atunci când crezi că oamenii nu pot să te mai surprindă, pot. Mai ales acei în care alegi să nu arunci cu noroi, deşi ar merita scufundaţi în mocirlă, descoperi că ei deja au căutat să te murdărească din cap până în picioare. Au uitat că şi pe mâinile lor vor rămâne o considerabilă canitate de nămol.
În altă ordine de idei, eu încă nu am ajuns acasă, deşi e 22:00. Nu-mi pasă pentru că nu de mult am citit mesajele trimise de voi în care-mi povesteaţi ziua voastră şi mi-am dat seama că m-aţi făcut să zâmbesc. Mult. Îmi place să citesc ce îmi trimiteţi voi, pentru că asta îmi aminteşte că mă consideraţi deja una de-a voastră. Vreo trei-patru persoane noi mi-au spus astăzi că mă vor citi, aşa că îi salut. Dacă s-au ţinut de cuvânt, mă vor saluta probabil înapoi. Dacă nu, ei bine, asta e.
Îmi propun să merg acasă şi să citesc. E frumos să adormi cu o carte în braţe, în timp ce-ţi imaginezi că tu eşti unul din personaje….
La voi cum a fost această zi?
4 Comments
Daniel
mart. 28, 2013
tonko
mart. 28, 2013
Nelia
mart. 29, 2013
Aurora Tonea
mart. 30, 2013