ascuns in suflet

Ziua cinci

Vizite: 6819

     Alina Il Majoritatea lucrurilor pe care le facem, le facem din dorinţa de a fi observaţi sau de a rămâne în amintirile celorlalţi. „Nu vreau să fiu uitat. Mi-e frică să nu cumva să mă uite oamenii”. De câte ori aţi auzit acest lucru? Din gura unui copil speriat că părintele nu se mai întoarce acasă, de pe buzele iubitei sau iubitului care trăieşte îngrijorat că s-ar putea ca partenerul să nu-i mai iubească, de la o mamă gânditoare că „micuţul” ei a plecat în alt oraş la facultate, de la muribund speriat că viaţa o să-i acopere urmele. Da, adevărul este că ne e frică să nu cumva să fim îngropaţi în anonimat.

      Acesta este gândul cu care m-am trezit azi dimineaţă. Am realizat că până nu devenim toţi conştienţi de acest adevăr, vom continua să facem lucruri şi să luăm decizii pe care nu le vom înţelege. Nu a fost nevoie decât să mă ridic din pat ca să observ că am o febră musculară de toată frumuseţea, aşadar am renunţat la ideea de a merge la sală, am băut o cafea (nu multă mamă, stai liniştită, am ascultat sfatul tău) şi m-am pus pe treabă. Ploua, şi acest lucru m-a bucurat, pentru că atunci când plouă, eu am chef să scriu, iar astăzi am avut mult de scris, la cartea de care vă povesteam. Am reuşit să scriu peste 30 de pagini, să trimit emailuri şi chiar să mă gândesc la câteva planuri de viitor. Prin jurul orei 14:00 visam la o cafea de la Starbucks şi o prăjitură de a lor cu morcov, dar mi-am spus că nu mă ridic de pe scaun decât atunci când am scris atâtea pagini cât să fiu mulţumită. Mai târziu am primit un mesaj de genul „Felicitări, ai luat decizia potrivită în legătură cu munca, aştept să te văd la alt post Tv, ştii tu care”, mesaj care m-a făcut să zâmbesc şi să mă întreb de ce în ultima săptămână în fiecare zi mi se spune când voi apărea acolo. E drept, l-aş considera apogeul meu în cariera din România, dar dacă ar fi să iau în considerare telefonul de ieri pe care l-am primit şi începea cu „Să nu cumva să te muţi în Bucureşti Alina”, atunci chiar aş putea să zic că… sunt foarte pe gânduri dragi prieteni. Spre seară, pe la 20:00 m-am gândit că merit să iau o pauză din scris şi m-am uitat la un film împreună cu încă două amice.

     În orice caz, deja agenda mea e aproape plină pe săptămâna viitoare, iar miercuri şi joi voi fi la cel mai mare eveniment de Business din România, în Oradea. Oare în mine se ascunde un mic antreprenor? E posibil, zilnic îmi vin idei noi de afaceri. În timpul zilei am mai primit câteva mailuri de la voi în care îmi povesteaţi ce faceţi şi cum plănuiţi să vă petreceţi ziua. Sunteţi minunaţi. E deja noapte, imediat ar trebui să ne punem în paturile noastre, dar vreau să vă spun un mic secret: niciodată nu o să fiţi uitaţi, pentru că cel puţin măcar o persoană îşi va aminti de voi. Aşadar, încetaţi să mai faceţi lucruri care nu vă reprezintă doar pentru că aşa consideraţi că aţi ieşi mai bine în evidenţă. Vă spun vouă, şi îmi spun şi mie. Sinceră să fiu, îmi place mult această înţelegere pe care am făcut-o, de a scrie ziua noastră, păcat că ţine doar 7 zile şi… proiectul e cam pe terminate.

    Pentru catolici Paşte Fericit, pentru restul, pe mâine o duminică plăcută şi trăită frumos.

Citeste si:

ascuns in suflet

Unde este Dumnezeu?

„Unde este Dumnezeu în toate acestea?”, ”De ce mi-a făcut asta?”, ”De ce nu a oprit tragedia să se întâmple?”, ...

ascuns in suflet

Nu mai ține linia ocupată…

”Alo, România? Sunt bătută și violată.” Lasă-ne. N-avem timp. Trebuie să facem legi pentru protejarea noastră. ...

No comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.