25.000 de mesaje, 230 de zile, 920 de ore şi 2 inimi. De atât e nevoie să creezi o legătură, una puternică. O lume a lor, în care timpul nu mai măsoară nimic, distanţa e contopită de mult prea apropiatele suflete, iar zâmbetele senine sunt poduri peste barierele create de două lumi diferite.

O lume în care nu a putut intra nici un om care să calce în picioarele lui murdare, curăţia şi inocenţa celor două inimi. Nu a avut nimeni acces, doar cei doi oameni. Şi Dumnezeu. El era mereu invitat.

În lumea lor au redescoperit fericirea simplităţii, a sincerităţii absolute şi a chipurilor curate, fără mască. Au descoperit ce înseamnă să râzi cu lacrimi şi să plângi cu zâmbetul pe buze. Nimic nu era imposibil, căci universul complota pentru ei. Era ca şi cum s-ar fi străduit să aducă două piese rupte, împreună, pentru a le face un întreg. Orice soluţie, problemă, întrebare sau răspuns îi conducea unul către celălalt.

În lumea asta a lor era interzisă minciuna, răutatea sau ura. La intrare au pus un semn pe care scria: „aici intri doar tu” şi stăteau ore în şir şi povesteau, şi tot nu li se părea îndeajuns. Aveau un acord tacit să-şi spună orice, indiferent de împrejurare. Erau doi necunoscuţi care se cunoşteau mai bine decât oricine altcineva.

Într-o zi, din cele 25.000 de mesaje au realizat că unul urmează să fie ultimul. Din cele 920 de ore, una a trecut mult prea repede. Era ultima. Au înţeles că nu e îndeajuns să-şi creeze lumea lor. Aşa că au plecat. Brusc, se simţeau străini de tot şi de toate. Era prea gol, dar câteodată nu sunt soluţii. Trebuie să faci ce e corect, nu ce vrei.

 S-au uitat unul la altul cu ochii sufletului. Erau conştienţi că de acum înainte, vor avea o fantomă în viaţa lor. „Cum ar fi fost dacă” îi va urmări peste tot, ba chiar uneori îi va purta pentru câteva clipe înapoi, în lumea lor. O lume pură.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com