V-am promis de ceva timp că am să vă spun o poveste de dragoste care inspiră.  Iată că a sosit momentul să o povestesc, pentru că oamenii au nevoia cea mai mare să audă de un final fericit și o iubire inspirațională atunci când cred cel mai puțin. Și eu am nevoie să-mi reamintesc că iubirea reală are putere. Că există.

I-am întâlnit într-o casă de bătrâni. Mai întâi pe ea, bătrânica, care e cazată acolo. Mary Anne e numele ei, și are în comportament o anume noblețe care m-a dus cu gândul la societatea când bunul simț era la ordinea zilei. Mai apoi l-am întâlnit pe el, soțul, care a venit să o viziteze. El? Un real bărbat care la 80 și ceva de ani încă mai conduce mașina pe străzile aglomerate ale Americii. E lucid și plin de viață. Intră mai mult fluierând pe ușă și o caută din priviri pe Mary Anne. Ea, când îl vede, zâmbește cald. El se îndreaptă spre ea și… o pupă pe buze.

Sunt un spectator de pe margine care ar trebui să rămână tăcut, însă nu pot să nu zâmbesc și să nu le pun măcar câteva întrebări. Îmi promit amândoi că îmi vor sta la dispoziție după ce își fac siesta. Mai exact, plimbarea împreună. El se apleacă la picioarele ei și o încalță. Ei îi pică o lacrimă în poale. Nu știu dacă e din cauză că ochii îi lăcrimează sau are motivele ei. Se iau de mână și pleacă spre camera ei, într-o plimbare agale.

Se întorc după jumătate de oră. Îmi zâmbesc cald și se așează pe canapea. Îmi vine să îi îmbrățișez cât pot eu de strâns. În schimb, îi întreb dacă îi pot fotografia. Aprobă cu bucurie și… se iau iar de mână, spunându-mi că așa vor toate amintirile lor să fie: de mână. Au 67 de ani de căsnicie. O viață de om… în care au reușit să facă 3 copii și să viziteze peste 30 de țări împreună, majoritatea cu mașina. El îmi povestește de parcă a fost ieri, cu seninătate și dor pe chip. Ea, mai adaugă din când în când câte un detaliu, așa cum poate, pentru că are o deficiență de vorbire. Îmi povestesc cum au colindat toată Europa într-o mașină și cu băiatul lor cel mai mic, ca să ”îi arătăm și lui cum e viața, să-l educăm frumos că a început să o ia pe căi străine, și am știut că prin călătorie putem cel mai bine să-l redresăm”. I-am întrebat dacă nu a fost obositor sau dacă nu s-au plictisit unul de celălalt să stea mereu împreună. Au început să râdă. Ar mai sta încă pe atâta împreună și tot atâtea călătorii ar face!

Ea se uită la el cu privirea copilului care-și vede cadoul sub bradul de Crăciun. Îl alintă spunându-i ”honey”. El emană o asemenea dorință de protecție pentru ea, încât m-a făcut să-mi doresc și eu un bărbat care să mă iubească atât de mult și să nu-mi dea drumul niciodată la mână.

Au luptat. Au stat pe loc și și-au rezolvat certurile. S-au susținut unul pe celălalt și nu și-au dat drumul la mână. Au 67 de ani de căsnicie, amândoi peste 80 de ani de viață, însă când te uiți la ei, ai senzația că în fața ta sunt doi tineri în floarea vârstei, îndrăgostiți până peste cap. Ce-i drept, îi cam dau de gol mersul lui un pic aplecat și tremurul ei abia sesizabil.