73 nu e o cifră așa mare, nu? Pentru un copil care-și pierde un părinte, pare chiar mică.

Pentru un copil căruia i s-a luat tatăl, 73 e infim. Ar mai fi putut fi atâția ani…

Pentru fiica ce dorește cu ardoare prezența tatălui, pentru nepotul ce se gândește la bunic, pentru vorbele și binecuvântările rostite de fiecare dată…

Ar fi fost ziua ta, tată. An de an, de oriunde eram, veneam acasă ca să o sărbătorim împreună. Mereu îmi spuneai că e prea mare deranjul pentru mine și că mă consum prea mult ca să organizez. Dar îmi plăcea să te văd zâmbind…

Astăzi ți-aș fi luat un tort cu cafea. Ce ți-ar mai fi plăcut! Și am fi stat pe băncuță, pe terasă, vorbind despre viață. Ce rău îmi pare că nu te-am înregistrat… că nu ți-am salvat vocea. Ieri, mi-a apărut pe telefon că sună ”tata”. Mi-a tresărit inima, până când mi-am amintit că mama folosește acum telefonul tău…

73 nu e o cifră așa mare, nu? Și totuși… mai aveai doar 2 săptămâni până la ea.

La mulți ani…