Nu mai simt nevoia să îndeplinesc așteptările oamenilor. Și cred că atunci se petrece magia. Când încetezi să mai trăiești prin prisma celorlalți. Când ai curajul să ieși, timid, din cutia în care te-a așezat societatea și să spui: ”Nu, eu sunt AȘA!”. Și ce bine e să fii așa, unic!

Acum, afară din cutie, îndrăznesc:

– să fiu eu.

–  să zâmbesc cu gura până la urechi.

– să plâng când îmi vine s-o fac.

– să spun ce cred, fără să-mi fie teamă că voi fi singura cu acea credință.

– să spun ”te iubesc și mulțumesc că exiști”.

– să recunosc că am slăbiciuni.

– să fiu vulnerabilă.

– să merg pe drumul meu.

– să spun nu.

– să spun da.

– să pun punct.

– să o iau de la capăt.

Gata. În sfârșit am început să nu mă mai străduiesc să impresionez pe nimeni. Am început să ignor comentariile răutăcioase de pe marginea drumului vieții mele. Nu mai fug de mine, pentru că mi-a luat ani să mă ajung din urmă. Să mă recunosc și să mă îmbrățișez.

Acum sunt eu. Nu cine vreți voi să fiu.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com