Nu ştiu dacă vouă vi se întâmplă, dar eu uneori obosesc. Nu, nu obosesc doar fizic, ci şi sufleteşte. Iar atunci când oboseşti sufleteşte, spre deosebire de oboseala fizică, te termină încetul cu încetul. Nu mai ai chef de nimic, nu ai chef să stai de vorbă cu oamenii, nu mai ai puterea să lupţi pentru ce vrei, nu te mai interesează ce altă dată te interesa şi devii apatic.

   Motivele pentru care tu sau eu am obosit, sunt numeroase. Principalul ar fi că poate oferim şi nu mai primim nimic înapoi. Dăm oamenilor din timpul nostru, le dăm din banii noştri, din inima noastră şi din planurile noastre. Ascultăm, dăruim, iubim… şi nu pentru că aşteptăm să primim ceva înapoi, ci pentru că asta simţim. Numai că… la un moment dat se întâmplă să simţi nevoia să te îndepărtezi pentru o perioadă. Să realizezi că ai rămas cu sacul gol şi că… da, sacul are fund. Nu e ceva de condamnat. Toţi ajungem la un moment dat în acel punct. Cu toţii simţim uneori că vrem să plecăm cât mai departe, undeva unde nu sunt oameni şi unde putem să ne relaxăm. Să stăm şi atât. Fără minciuni, fără priviri urâte, fără trădări şi fără falsitate. Fără nimic din toate astea. Doar noi şi sufletul.

Un alt motiv pentru care am obosit este acela că avem aşteptări. Aşteptăm ca el, ea să se comporte într-un anume fel, să spună unele lucruri sau să acţioneze aşa cum ne gândim. Aşteptăm ca vânzătorul din supermarket să fie drăguţ cu noi, ca şefului să-i pese de problemele noastre, colegii de muncă să fie bine-intenţionaţi, prietenii să ne sune des doar ca să verifice ce facem şi persoana pe care o iubim să ne spună că ne iubeşte. Toate acestea sunt aşteptări, aşteptări pe care dacă nu le primim aşa cum ni le imaginăm, ne obosesc. Ne epuizează. Ne storc de puteri.

Am obosit pentru că vrem să facem prea multe, deodată. Ne propunem să învăţăm o limbă străină, să începem un nou proiect, să terminăm de scris o carte şi să fim cel mai bun de la locul de muncă. Ne dăm peste cap şi facem tot posibilul ca să devină realitate. Uităm că suntem oameni şi că avem o limită.

Te regăseşti? Ai obosit? Poate că a sosit momentul să iei o pauză. Câteva zile doar. Stai tu cu tine, încearcă să nu mai ai aşteptări, în mod special de la oameni şi nu mai fă atât de multe deodată. Ia-le pe rând. Stabileşte-ţi priorităţile. Iar atunci când oferi câte o părticică din tine, ofer-o cu înţelepciune.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com