M-am trezit iubind viaţa. Lupta cu ea am dus-o aseară, pe genunchi, când plină de întrebări, am strigat către Cer că nu mai înţeleg nimic. Apoi, în timp ce dormeam, Dumnezeu a trimis peste mine şi mai multă iubire. „Ia iubire, căci din iubire vine şi înţelegerea!”. Şi-a turnat Dumnezeu în mine, atâta iubire, că dimineaţă i-am simţit mirosul. Semăna cu cel de iertare, dar cu arome de zâmbete.
Şi-am început să iubesc fiecare rană a inimii mele, trecându-mi degetele peste cicatrici, cu o fineţe a artistului care-şi mângâie arta. Şi-am mulţumit fiecăreia în parte, că există şi că m-au transformat în persoana de astăzi. Primul gând nu mi-a mai zburat spre nimeni altcineva, decât spre verticală. Iar verticala e linia pe care mă ridic la Dumnezeu.
Apoi, când am alergat la oglindă, am fost mirată. Mi-am văzut ochii. Şi dacă e să vă spun ceva de ochii mei, e că sunt schimbători. Când plâng, sunt albaştri ca cerul. Când sunt nervoasă sau supărată, se fac verzi ca iarba. Şi mai au o combinaţie între cele două, pentru alte stări sufleteşti. Dar, în această dimineaţă, aveau o culoare diferită, pe care nu am mai văzut-o. Un fel de turcoaz, care te ducea cu gândul la fundul oceanului când se îmbină cu nisipul. Da, un albastru cu verde, prin care se află particule mici de nisip. Cu siguranţă e o nouă stare, pentru că ochii-mi sunt un ocean.
Da, am adormit suspinând de prea multă iubire, şi m-am trezit iubind şi mai mult, cu ochii ca oceanul. Sunt liberă în iubire!
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
3 Comments
Alex
iun. 10, 2014
Roxana Ileana
iun. 10, 2014
Maria
iun. 11, 2014