Am intrat pe o uşă.
Am intrat atunci
când nimeni nu m-a vrut,
când nimeni nu m-a văzut,
când nimeni nu m-a simţit.
Am intrat…
Dar… acum,
Acum nu mai pot să ies.
Am intrat în necunoscut
Fără nimeni lângă mine,
Fără nimeni care să mă ajute.
Acolo, dincolo de uşă
Am găsit ceea ce aveam nevoie.
Şi eu, mai mult ca oricând
Aveam nevoie de uitare.
Aveam nevoie să uit.
Să uit că nimeni nu mă vrea,
Că nimeni nu mă vede,
Că nimeni nu mă simte.
Asta am găsit dincolo
de uşa care mi s-a deschis.
Am uitat tot, chiar şi de mine.
Da… am uitat de mine.
Şi încă cum am uitat de mine!
Tot.
Tot a fost şters din memoria mea.
Prietenii, duşmanii, întreaga lume,
Toţi s-au evaporat.
S-au pierdut în necunoaştere în faţa mea.
Acum am durere, suferinţă, uitare…
Am uitare, am obţinut ce mi-am dorit…
Sufletul mă doare,
Inima mi-e amorţită,
Trupul meu mă-nfioară.
Parcă nu mai exist.
Am devenit o stafie
ce se plimbă-n necunoaştere.
Vreau să ies de-aici!!!
Vreau să ies!!!
Mă întorc spre uşă…
Pot să văd uşa.
E acolo, o văd, o simt…
Încerc să o deschid…
Mă chinui, mă doare…
Nu pot s-o mai deschid.
A fost închisă cu o cheie.
Cineva m-a închis aici.
Cineva sau ceva.
Pot să-i aud dincolo de uşă.
Toţi mă strigă,
Toţi mă cheamă înapoi.
Ce rost mai are?!?
Nu vreau să ies pentru ei,
Vreau să ies pentru mine.
Acum, aici, doar eu contez.
Vreau să ies…
Nu pot, nu mai am putere…
Sunt sleită…
Şi ei… ei mă tot cheamă…
Ce prostie!…
Pentru ce mă cheamă acum?
Pentru ce mă vor înapoi?
Ei, ei m-au băgat aici!
Ei, cei de după uşă,
Cei care acum plâng după mine,
cei care nu m-au vrut,
cei care nu m-au văzut,
cei care nu m-au simţit.
Ei mă cheamă înapoi.
Nu vreau să mă întorc la ei.
Vreau să mă întorc la mine.
La mine.
Vreau să-mi amintesc de mine.
Să mă vreau din nou.
Să mă văd din nou.
Să mă simt din nou.
Mă vreau pe mine.
Mă vreau pe mine,
Şi nimeni nu mă poate ajuta,
Nici măcar eu.
imagine preluată de pe: www.deviantart.com
4 Comments
adrian barbat
dec. 22, 2009
yonne
dec. 23, 2009
Geanina Codita
dec. 23, 2009
Cristina
mai 22, 2010