Pe zi, vorbesc în jur de 20.000 de cuvinte. Asta într-o zi obişnuită. În altele vorbesc mai mult, în altele mai puţin. Pot să vorbesc despre orice şi aproape mereu am câte un răspuns la toate. Sunt femeie, se înţelege. În general nu mă deranjează să vorbesc despre ce fac, ce lucrez, ce îmi place sau care sunt sentimentele mele. Le spun pentru că sunt o persoană deschisă. Când îmi sună telefonul, stau şi vorbesc atât cât e nevoie. Sunt o vorbitoare. Mă exprim prin cuvinte.
Azi, pentru prima oară, am rămas fără cuvinte. Nu le-am epuizat pe toate, doar că… nu ştiu, nu pot să spun nimic. Mi-a sunat telefonul, am răspuns, am stat 30 de secunde pe ceas şi am închis. Pur şi simplu… e tăcere. Mă chinui de o oră să scriu ce simt, dar nu iese nimic. O pagină albă, goală. Am descoperit ce înseamnă să nu ştii ce să spui. Să vrei, dar să nu ştii. Să fii conştientă că dacă nu spui ceva, ai de pierdut. Să tragi de tine să rosteşti câteva cuvinte, dar nu ştii cu ce să începi. Îmi doresc, mai mult ca oricând, să ştiu ce să spun. Vreau să spun că va fi bine, sau că va fi rău. Vreau să promit, sau să dezmint. Aş vrea să propun o soluţie, sau să spun că e o problemă. Doresc să ştiu ce să spun, să am, ca de obicei, cuvintele la mine. Dar asta e ironic… când am nevoie mult de ele, am rămas fără cuvinte. Astăzi nu sunt la mine, sper să le găsesc.
8 Comments
Alex
oct. 30, 2013
Alina
oct. 30, 2013
Florin Coman
oct. 30, 2013
Alina
oct. 30, 2013
fetita junglei13
oct. 30, 2013
Alina
oct. 31, 2013
L Alex
oct. 31, 2013
Alina
oct. 31, 2013