Diverse

ANDREEA MARIN: Uneori suntem nevoite să fim mai puternice decât o cere definiția feminității

ANDREEA MARIN: Uneori suntem nevoite să fim mai puternice decât o cere definiția feminității.

Alina Ilioi Mureșan: Așa este. Și tocmai de aceea, de multe ori stăteam și mă întrebam dacă oare ne naștem cu această feminitate în interiorul nostru sau ea ține mai mult de cum arătăm la exterior, cum ne comportăm, ce gesturi alegem să facem.

Andreea Marin: Înainte de toate, cred că e o chestiune de atitudine. Și nu știu. Cu siguranță ne naștem cu ea dacă suntem fete. Dar pe de altă parte, sunt și băieți sensibili care au acel dram de feminitate în interiorul lor. Stii, și e bine sa fie așa. E bine să ai, pe de o parte, acel calm, acea liniște, acel echilibru și drăgălășenia, până la urmă grația unei femei. E bine totodată să fii puternică atunci când viața ți-o cere. Bărbații, de asemenea, ar trebui să fie croiți undeva cu această balanță ținută aproape de echilibru. Știi? Pentru că avem nevoie. Noi, femeile, simțim de multe ori nevoia de a avea lângă noi oameni sensibili la dorințele noastre, la nevoile noastre, la bucuriile noastre, tristețile noastre, căci toate fac parte din viață. Și atunci un om nu poate fi doar dur ca să pară bărbat, ci poate fi sensibil. Totodată, poate să-i curgă și o lacrimă într un moment greu. De ce nu? Asta nu înseamnă că ești mai puțin bărbat.

Alina Ilioi: Nu i așa? Cred totuși că ține mult și de modelele cu care creștem în viață, fie că suntem femei, fie că suntem bărbați. De multe ori ne uităm în primul rând la cei aproape nouă în familia noastră și ne luăm un model. Știm bine că de cele mai multe ori fetele își iau un model drept mama. Nu vreau să trezesc acum, poate sentimente puțin mai mult triste, însă știm că de la vârsta de nouă ani tu nu ai mai avut-o pe mama ta alături de tine. Și totuși, iată că ești o femeie în adevăratul sens al cuvântului. Transmiți mai departe feminitate. Ești feminină, ești o femeie care ești la rândul tău, un model pentru foarte multe femei. Cum ai reușit să faci acest lucru, deși nu ai avut o alături de tine pe mama ta?

Andreea Marin: În primul rând, mi-a lăsat o moștenire pe care o prețuiesc. Ea mi-a fost alături doar până la vârsta de 9 ani. Cum spuneam, s-a stins în brațele mele până la spital, în urma unui accident pe care l-am avut cu toții. Nu a fost deloc un moment ușor și durerea lui nu s-a terminat într-o clipă, ci a durat ani de zile ca să mă pot reconstrui. E ceva ce lipsește acolo, în interiorul meu, o viață întreagă și nu e o rană care se va vindeca de tot vreodată. Dar, în același timp, această întâmplare nefericită m-a făcut mai puternică, mi-a arătat calea de urmat pentru mine, mi-a spus că trebuie să îi sprijin pe cei dragi, dar în același timp trebuie să țin fruntea sus, spinarea dreaptă, drumul înainte să nu privesc atât de mult înapoi încât să devină o povară și o neputință de a continua să construiesc pe viitor. Toate lucrurile astea însumate au dus la ceea ce sunt eu astăzi. Apoi, pentru că tocmai pentru că mama mi-a lipsit, multe dintre proiectele pe care le-am construit, frumoase, bune și pentru alți oameni, nu doar pentru mine, au fost cu gândul la ea, dedicate ei. Unul dintre aceste proiecte care a îmbrățișat întreaga țară a fost Școala mamelor, care a crescut dintr-un proiect dedicat mamelor, la un proiect dedicat familiei întregi. Pentru că a crescut chiar fără voia mea. Probabil că atunci când pui suflet, când ți se rupe de undeva din inimă o idee și ea devine realitate. Lucrurile se construiesc altfel, se clădesc într un mod mult mai firesc, mult mai natural, mult mai. Capabil să atingă succesul. Succesul, până la urmă, ține și de autenticitatea a ceea ce facem.

Alina Ilioi: Mă gândesc că ai avut sau ai modele în viață după care te ghidezi.

Andreea Marin: Da, tatăl meu este un model, un exemplu. Avea 38 de ani pe atunci. Și tată, și mamă, pentru două fete mici. Surioara mea avea patru ani și jumătate, eu aveam nouă. Nu i-a fost ușor și s-a căznit să fie și mamă și tată pentru noi. Nu s-a ridicat din genunchi, la propriu. Seara, după ce se ruga și eu vedeam că-i curg lacrimile și venea să ne spună povești și să încerce să îndrepte pentru noi ceea ce asta e, viața stricase, cel puțin în acel moment. Tata a fost stâlp pentru mine, model de corectitudine și de perseverență. Vorbele acestea ”nu există nu se poate”, sunt moștenire de la el. Le-am auzit de nenumărate ori. Mi-au intrat în sânge și m-au făcut să fiu o luptătoare. Pentru că pentru mine nu există nu se poate. Trebuie să pot într-un fel sau altul, trebuie să găsesc o soluție. Poate nu e prima soluție sau cea facilă ce mi-ar veni în minte atunci când mă lovesc de o barieră. Dar trebuie sa găsesc o soluție. Trebuie să fiu creativă astfel încât să ajung într un punct bun acolo unde îmi doresc. Și-mi doresc asta nu doar pentru mine, ci și pentru cei din jurul meu.

Pentru cei care caută oameni asemenea, oameni care simt că pentru ei nu există nu se poate, că întocmai atunci când e greu, când cerul e înnorat, când vremurile sunt dificile, găsesc în ei forța, imaginația de a se inventa într-un fel neașteptat și pentru ei și pentru cei din jur, astfel încât drumul lor sa fie doar înainte.

Alina Ilioi: Mă gândeam acum că ești și tu, mamă la rândul tău. Ai o fiică minunată. Și dacă de când ai intrat în acest nou rol de mamă, te gândești mai des, poate, la relația fiică-mamă, cea de care nu ai avut parte?

Andreea Marin: Mă gândesc, în măsura în care îi povestesc ei despre bunica ei. Noi suntem toate trei violete. Mama mea se numea Violeta. Am moștenit al doilea nume de la ea și l-am dăruit mai departe fiicei mele. Suntem legate nu doar prin nume, ci si prin felul nostru de a fi. Semănăm una cu cealaltă, avem aceeași energie, aceeași forță de a trece prin anumite experiențe. Văd asta chiar și la fiica mea, uneori mă descopăr în ea închipuit. Viitor. Nici nu-ți dai seama cât de mult, de la o generație la alta se moștenesc anumite lucruri. Și asta, pe de o parte, mă trezește la realitate, acolo unde poate că eu nu am realizat la o anumită vârstă anumite lucruri și le realizez acum prin ochii ei și prin experiența ei. Pe de altă parte, primesc lecții în fiecare zi, fără să vreau, fără sa le cer, dar ele vin și e minunat. Fiicei mele i-am povestit despre bunica ei. E ca un înger păzitor pentru noi. Și da, cred că e necesar să-și cunoască rădăcinile.

Alina Ilioi: Ce fel de femeie, dacă tot vorbim de feminitate, îți dorești să devină Violeta, pentru că, deocamdată, iată, este în creștere. Va deveni o femeie într o bună zi.

Andreea Marin: Sensibilă și capabilă să se lupte pentru drepturile ei totodată și să le apere și pe ale celor care poate nu au această forță. Eu nu-mi doresc să am un copil excepțional, perfect și așa mai departe. Mă bucur că e bună la școală, dar nu acesta este scopul meu în viață. Am ajuns acum într-un moment la care realizez că e atât de important să trăim fericirea, chiar dacă ea e trăită așa, doar pe frânturi în viața noastră. Asta îmi doresc pentru copilul meu sa fie echilibrat si fericit.

Alina Ilioi: Stim noi, femeile, sa trăim o fericire în adevăratul sens al cuvântului?

Andreea: Nu prea știm. Ne cam luptăm cu noi înșine, pe de o parte, și cu ceilalți, și cu valurile vieții și ajungem să o cunoaștem, poate prea tarziu. Eu am ajuns să mă simt bine in pielea mea cu adevărat, după 40 de ani, atunci când am realizat cât de important este acest echilibru. Când am înțeles că e important să trăiesc și pentru mine, nu doar pentru cei dragi. Facem această greșeală mai ales noi, româncele. Trăim pentru ceilalți. Este firesc să dăruiești mult copilului tău, partenerului de viață, familiei tale, dar este la fel de important să te prețuiești și pe tine, să înveți să te împaci și cu tine, să nu mai ascunzi sub pat sau sub preș sau într-un sertar care rămâne uitat, închis, visele tale. Poate că ai dorințe care nu pot fi amânate o veșnicie, pentru că ele te definesc, ele te fac sa fii cine esti. Si atunci, da, trebuie sa acorzi un timp si acestor lucruri importante pentru tine. Altfel vei ajunge in ziua in care te vei întreba. Și în toată această zbatere, eu cine mai sunt?

Alina Ilioi: Poate pentru că noi nu doar dăruim după cum ai spus, ci și ne dăruim în totalitate și ne dăm cu totul.

Andreea Marin: E frumos să faci asta, e frumos să simți că dăruiești, dar uneori nu există și o recunoștință pentru asta. Desigur, putem spune că a iubi cu adevărat înseamnă a iubi necondiționat, indiferent de răspunsul celuilalt. In practica nu e chiar așa. Am toată admirația pentru Maica Tereza, dar eu am o vorbă: eu nu sunt Maica Tereza, deși mi-aș dori să fi avut un suflet atât de mare. Eu sunt un om normal, cu plusuri, cu minusuri, cu dorințe, cu nevoi. Până la urmă, da. Și deși dăruiesc atât de mult, la un moment dat se creează un dezechilibru care mă seacă de energie și mă poate face să ajung în depresie, într-o stare de anxietate, în incapacitatea de a mai dărui, deci de-a face însuși gestul acesta care mă face fericita. Și atunci nu e nimic inteligent în toate astea. Inteligent e să fii echilibrat, un om echilibrat, inteligent și benefic atât pentru tine, cât și pentru cei dragi ție. Să luăm copilul. Da. Ești mamă, Sunt mamă. Copilul nostru este fericit dacă noi zâmbim. El nu poate fi fericit doar pentru că are niște bunuri materiale pentru care ne zbatem și ne dorim să îi fie acolo, alături. El e fericit dacă citește această fericire în ochii mamei sale. Da. Ori dacă mama e mereu împovărată, o vede cu lacrimi în ochi, o vede obosită și niciodată în putere să se mai joace, să-i mai zâmbească copilului el nu are cum să fie bine. La fel se întamplă și cu partenerul de viață, cu părinții noștri care ne simt atât de bine si care știu că dacă nu suntem fericiti, degeaba tragem. Uneori e vorba ce atragi la jug. Știi, în viață muncești mult, vrei sa împlinesti ceva, să zicem de ordin material. Nu asta e totul. Nu ne împlinește credința din noi și ne împlinește, pe de altă parte, și grija pe care o avem față de noi, fără ca asta să ducă la egoism sau să ducă la o disproporționată iubire de sine. Da, ci duce pur si simplu la respect pentru noi înșine.

Alina Ilioi: Sunt convinsă că mulți oameni se regăsesc în ceea ce spui, mai ales femeile. Pentru că da, noi avem darul acesta de a oferi uneori totul, chiar și pe noi înșine. Și ai mai menționat mai devreme că până la 40 de ani nu ai trăit cu adevărat fericirea. Ce a lipsit? Ce nu ai avut? Privindu-te, am fi zis că iată, le-ai avut pe toate.

Andreea Marin: Am avut fericirea pe bucăți, am avut mari împliniri în profesie, mari bucurii văzând că aduc fericirea atâtor oameni în jurul meu. Dar, în plan personal mereu îmi lipsea ceva. Și acum înțeleg, vorbind cu niște oameni mai înțelepți decât mine si bine pregătiți. De exemplu, în domeniul psihoterapiei am cunoscut astfel de oameni care m-au făcut să înțeleg că lipsa pe care am am resimțit-o de la o vârstă fragedă nu a însemnat un gol ce nu a mai fost umplut. Nu îl puteam umple nici cu reușitele în profesie, nici cu note bune. La școală, când eram mai mică, nimic nu putea umple acel gol, nici chiar cu relații. Bineînțeles că nu, pentru că relația cu mama e o chestiune foarte puternică, Nu, nu pot să o suplinesc printr-o relație cu un partener de viață. Sunt două aspecte diferite. Da. Și atunci eu am reusit să ajung, prin dezvoltare personală, la un echilibru emoțional și la un echilibru din acest punct de vedere, abia după vârsta de 40 de ani. Și da, cred că inclusiv faptul că am trăit acest gol m-a făcut să pierd în anumite perioade ale vieții mele, poate chiar și în relațiile pe care le-am avut. Poate că dacă de la mama ceri totul și primești totul, poate că ceri prea mult de la cel de langa tine atunci cand tu incerci să umpli golul tău cu plinul abia venit în viața ta. Dar e un alt fel de plin care vine spre tine si nu poti să-l compari. Și atunci nu poti sa ceri atat de mult sa zic si de la un om care nu ți este mamă și tată.

Alina Ilioi: Iata de ce este important să știm ce roluri diferite căutăm să umplem.

Andreea Marin: De aceea nu merg anumite relații. Că ai tu niște goluri în copilărie. Pot fi, mă rog, niște aspecte care influențează lucrurile, dar acolo e vorba de altceva.

Fragment extras din emisiunea ”Alături de tine” de pe A7TV. Emisiunea poate fi vizionată integral aici.

Citeste si:

Diverse

Diana Gadola: ”Te obișnuiești cu boala și cu oboseala”

Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...

Diverse

Povestea pruncului uitat

Era iarnă. Afară ningea lin, iar luminițele caselor dădeau un farmec aparte locului. Într-o casă mare, frumoasă, era o petr...

No comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.