La un moment dat în viaţă, pentru a merge mai departe, trebuie să închei anumite etape. Ca să mergi la liceu, trebuie să închei gimnaziul, iar pentru a ajunge la facultate, trebuie să termini liceul. Cu cât stai mai mult într-un loc, cu atât mai târziu vei ajunge  la celălalt. Poate că ţi-a plăcut mult la liceul, iar ideea de a părăsi băncile şcolii cu care te-ai familiarizat, te sperie. Dar dacă vrei să avansezi, ştii că trebuie să faci acest pas. Că trebuie să părăseşti zona de confort şi să mergi mai departe, într-un oraş necunoscut şi o facultate în care poate că nu cunoşti pe nimeni. Aceasta este legea avansării.  Din păcate, soseşte momentul când trebuie să închei şi o relaţie de prietenie sau de iubire, nu neapărat pentru că trebuie să începi alta, ci poate pentru că nu mai eşti în locul potrivit. E posibil să nu mai fie ceea ce trebuie, dar tu să ţii cu dinţii de ea pentru că altceva nu-ţi poţi imagina.

      Greşit. Când insişti să păstrezi un lucru stricat, e posibil să te strice şi pe tine sau să putrezească zona care ar trebui să fie proaspătă. Da ştiu, eşti tentat să zici că poate funcţionează, că poate poţi să repari sau că… Prea mulţi de poate. De prea multe ori insistăm să rămânem la un loc de muncă care nu ne mai mulţumeşte, să absolvim o facultate care nu ni se potriveşte sau să avem prieteni care de mult timp au încetat să ne mai fie aproape. Ba chiar alegem să rămânem într-o relaţie de iubire în care ironic, nu mai există iubirea, dar nu prea ai pleca pentru că aveţi o istorie şi deja te-ai obişnuit cu persoana de lângă tine. De ce? De ce să alegi să rămâi blocat într-un oraş în care te simţi prizonier? De ce să mai numeşti „prieteni” persoanele care de mult timp nu ţi-au mai vizitat inima? De ce să mergi la un loc de muncă în care în fiecare zi simţi că mergi spre spânzurătoare? Ştii… de multe ori, când ţinem cu tot dinadinsul să nu părăsim aceste lucruri, ajung ca ele să ne părăsească şi într-un mod de zece ori mai dureros. Ştiu ce spun pentru că am crezut că dacă mă străduiesc într-o prietenie în care nu mai exista nici un motiv de a rămâne aproape, voi reuşi să salvez ceva. Am crezut că dacă permit unei anumite persoane să mă jignească şi să se folosească de mine, reuşesc totuşi să salvez ceva. Ghici ce? Nu am salvat nimic, nici măcar pe mine. Suferinţa şi dezamăgirea cea mai mare apar atunci când ţinem cu dinţii de lucrurile moarte. Apar atunci când ne încăpăţânăm să rămânem într-un joc în care deja scrie GAME OVER. Acceptă. Acceptă că acea etapă din viaţa ta s-a terminat, deşi a fost frumoasă, dar la timpul ei. Nu insista să mai trăieşti ca un copil, deşi copilăria ta de mult a trecut. Nu insista să mai fii un liceean, deşi ai absolvit de mult facultatea. Gata. S-a încheiat. Mergi mai departe. Avansează. Lasă deoparte relaţiile cu cei care strică bunul din tine, detaşează-te de ceva ce cândva te-a făcut fericit, dar acum zilnic te face să plângi. Priveşte înainte, deschide braţele şi dă drumul trecutului. Doar oamenii puternici reuşesc să meargă mai departe. Doar ei acceptă că un lucru a luat sfârşit că sunt pregătiţi să înceapă altul nou. Da, şi pe noi ne sperie necunoscutul. E înfricoşător să nu ştii ce te aşteaptă dincolo de tine. Dar dacă nu îndrăzneşti să dai drumul şi să păşeşti înainte, nu vei afla niciodată, nu?

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com