Astăzi am primit cea mai dulce îmbrăţişare de la o fetiţă pe care am cunoscut-o zilele trecute. A venit de mânuţă cu mama ei, care mi-a spus că „A insistat să venim la prezentatoarea aceea drăguţă pe care o iubeşte, ca să o salute”. Mi s-a părut cel mai simpatic gest cu putinţă, făcut din partea unei fetiţe de 5 ani, care nu a uitat că acum două zile i-am zâmbit şi i-am spus că e o scumpă. Pur şi simplu m-a îmbrăţişat strâns, apoi mi-a şoptit la ureche că dacă nu ne facem mai buni, vine cianura peste noi şi murim. Preţ de câteva clipe am fost şocată, asta pentru că cele două gesturi pe care le-a făcut ea se băteau cap în cap: un gest de copil combinat cu o realitate a unui adult.

      Ori să fie faptul că eu trec printr-o perioadă mai grea, sau poate că nu am văzut de mult un om sincer şi dezinteresat ca acest îngeraş de fetiţă, dar acea îmbrăţişare a ei mi s-a părut mai deosebită ca altădată. Am avut impresia că în acest an nu am fost niciodată îmbrăţişată atât de sincer, şi apoi, nimeni niciodată nu mi-a spus la ureche că trebuie să ne facem mai buni pentru că vine cianura şi vom muri. Poate că veţi spune că sunt un pic pesimistă. Din contră, dragi cititori, în această perioadă observaţi şi în articolele mele că pur şi simplu sunt copleşită de realitate, dar în acelaşi timp insist pe faptul că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment.

       Aşadar, astăzi am primit două lecţii: una că trebuie să ne facem timp pentru gesturi frumoase şi dezinteresate, iar alta că trebuie să ne facem mai buni.