Stăteam faţă în faţă şi ne uitam una la alta. Eu, cu privirea curioasă şi tenul mai bronzat. Ea, veşnic cu o culoare arămie şi cu părul lung, pe care curgeau frunze galbene şi roşcate. Am zâmbit jucăuş şi am întrebat-o:
-Aşa deci, ai venit?
A luat o şuviţă între degete şi o învârtea. Avea ochii aurii şi în ei ardea mocnit o lumină.
-Am venit. Spuse ea simplu.
M-am uitat din nou la ea. Căutam cu privirea ceva. Nici eu nu ştiu ce. Numai că simţeam că pe măsură ce continui să o privesc, din ochi începe să-mi picure o lacrimă.
Am oftat, şi am mai spus o dată, încet:
-Ai venit.
Ştiam că trebuie să vină şi totuşi parcă aş fi vrut să mai aştepte un moment. O secundă. O clipă. Aş fi vrut să-mi dea un telefon înainte, să-mi reamintească. Să-mi spună că va veni, că a sosit clipa. Că s-a terminat timpul în care ea era plecată. A venit şi sunt convinsă că a adus cu ea şi toate acele. Acele…ştiţi voi…ce le aduce ea când vine tot timpul.
-Hm…te întrebi dacă am adus cu mine ceva? Te întrebi dacă şi de această dată am adus visele? Dacă am adus melancolia, căldura şi în acelaşi timp răceala? Tristeţea şi totuşi bucuria?
Brusc, am început să mă plimb de pe un picior pe altul, nerăbdătoare, ca un copil care aşteaptă o surpriză. Am alergat la ea şi i-am şoptit la ureche:
-Şi inspiraţia? Pe ea ai adus-o?
S-a tras în spate de lângă mine, o fetiţă neastâmpărată, şi m-a privit fix. M-a privit în ochi, în suflet şi în inimă. A luat mâna ei, albă ca spuma laptelui şi rece ca plumbul, mi-a atins faţa cu vârfurile degetelor şi am tresărit. Am tremurat şi am simţit ca şi cum mâna ei a ajuns până la inimă.
-Eu am adus toate acele sentimente pe care voi, oamenii, le învinovăţiţi şi nu le doriţi. Am adus melancolia, fără de care, nu puteţi visa. Am adus tristeţea, care vă face ochii mai frumoşi. Lacrimile, care vă purifică privirea. Răceala, care vă doreşte să vă încălziţi. Tot eu v-am pregătit cel mai potrivit decor pentru a vă îndrăgosti, pentru a dori să ai pe cineva, să iubeşti. V-am pregătit decorul şi v-am pus muzica perfectă pentru a visa. Şi tu…mă întrebi dacă am adus inspiraţia? Fată mică, tu nu ştii că ea se află în tine? În inima ta? În sufletul tău? Eu ţi-am adus doar hârtia pe care să aşterni inspiraţia…
În ochii mei a apărut o lacrimă. Caldă. Am dus mâna spre obraz, am pus degetul pe lacrimă şi m-am uitat fix la ea. Apoi, am ridicat privirea spre EA şi i-am spus din nou:
-Toamnă, dar de ce mereu când vii, aduci şi lacrimile cu tine?
– Ca să ştii că există.
19 Comments
Adriana.cnm
sept. 01, 2011
Andrei
sept. 01, 2011
nelutu m.
sept. 02, 2011
becka
sept. 03, 2011
lala
sept. 07, 2011
Alina Ilioi
sept. 11, 2011
lala
sept. 12, 2011
Alina Ilioi
sept. 12, 2011
lala
sept. 13, 2011
Alina Ilioi
sept. 13, 2011
lala
sept. 13, 2011
Alina Ilioi
sept. 13, 2011
lala
sept. 14, 2011
Alina Ilioi
sept. 14, 2011
lala
sept. 14, 2011
dan
sept. 08, 2011
Alina Ilioi
sept. 11, 2011
radiowecker funkuhr
oct. 05, 2011
Alina Ilioi
oct. 05, 2011