Atunci când eşti obosit şi te-ai trezit cu noaptea în cap, lucrurile încep să se schimbe. Nu mai ai puterea, energia şi timpul să menajezi oamenii. Nu mai poţi să te gândeşti „cum să îi spun ca să nu se simtă jignit?”. Pur şi simplu îi spui şi gata. Nu cu duritate, ci scurt şi la obiect. Direct, fără ocolişuri şi gâdilat pe după ureche. Nu înseamnă că eşti nepoliticos sau brutal, ci că în momentul de faţă alegi să spui lucrurilor pe nume. Nu te mai gândeşti de zece ori înainte să-i spui celui din faţa ta că este absurd. Deschizi gura şi îi spui pur şi simplu: „Omule, eşti absurd!”. Nu mai ai timp, nu mai ai energie să îmbraci cuvintele într-o spoială frumoasă şi strălucitoare. Te rezumi la original. La autencititate. Iar zâmbetul tău, zâmbetul tău este în sfârşit natural. Dacă simţi nevoia, o faci. Dacă nu, nu eşti fals.
Când eşti obosit nu mai ai răbdarea necesară de a asculta toate prostiile din jur. Te axezi pe un subiect care să aibă un anume scop şi nu te laşi decât atunci când ţi-ai atins obiectivul. Laşi deoparte pisica, maşina vecinului şi activitatea soacrei, laşi deoparte bârfele despre ce a mai făcut nu ştiu cine pe nu ştiu unde. Realizezi cât de superficiale sunt ele şi că îţi consumă din energie, pentru că da, atunci când eşti obosit ai mai mare grijă cum îţi cheltui energia. Nu îţi mai permiţi să arunci din scânteiele tale şi din orele pe care le ai. Abia atunci când cheltui şi cumperi scump energia, realizezi că nu e deloc benefic să investeşti în conversaţii superficiale, cu oameni care au mult prea mult timp liber. Nu te opreşti să te plângi la fiecare pas. Ţinteşti, mergi, cucereşti.
Atunci când te trezeşti de dimineaţă şi ştii ce ai de făcut în ziua respectivă, nu te abaţi din cale. Porneşti motorul şi mergi cu viteză, neoprindu-te decât la destinaţie. Nu mai poposeşti în staţiile arhipline în care timpul se pierde mai repede decât orice altceva. Nu mai zăboveşti în faţa vitrinelor ticsite cu noutăţi, poftind la ce are aproapele. Realizezi că te mulţumeşti cu perechea de pantofi pe care o ai în picioare, îţi dai seama că-ţi ajunge haina de pe tine şi că te satisface ce ai. Pur şi simplu. Oare de ce trebuie să fie aşa? Faptul că ne trezim dimineaţa, că avem un obiectiv bine stabilit şi că uneori suntem obosiţi, să scoată ce e mai bun din noi? Oare faptul că energia pe care o mai avem la dispoziţie este într-o cantitate măsurabilă, să ne facă să ne gândim de două-trei ori înainte să o cheltuim?
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
7 Comments
Alex
nov. 14, 2012
Andreea
nov. 14, 2012
River
nov. 15, 2012
Cezar
nov. 16, 2012
Alina
nov. 16, 2012
Cezar
nov. 17, 2012
Alina
nov. 18, 2012