Merg cu autobuzul, un tânăr înjură, un bătrân vociferează nepoliticos, cerându-şi locul care „i se cuvine de drept”. Privesc în jurul meu, spre acele feţe triste care de la un timp nu se mai deosebesc decât prin numărul ridurilor de pe faţă şi cam atât. Nu se mai deosebesc nici prin educaţie, nici prin numărul experienţelor acumulate în timp, de-a lungul anilor. Prin nimic, decât printr-o linie fină care anunţă trecerea anilor.
Obosită, urc în autobuzul supra aglomerat care mă va duce spre casă. Am avut o zi grea, în care am muncit ore întregi stând în picioare sau umblând. Deoarece acest traseu îl fac des, m-am abonat pe această linie. Fericită, zăresc un scaun liber. Mă îndrept nerăbdătoare spre el şi mă aşez. Nu stau nici două minute, că observ un bătrân. Mă ridic politicoasă şi îi cedez locul cu un zâmbet. În schimb primesc o privire suspectă şi încruntată. Bătrânul se aşează ca un paşă, oftând uşor şi uitând să mulţumească. Îl iert de această dată, e bătrân. Ce mai contează că i-am cedat locul meu plătit, în favoarea locului gratis pe care-l primeşte el?
O altă zi, asemenea situaţie. Trezită de la 6 dimineaţa, mă îndrept şi de această dată spre casă, în jurul orei 8 seara. În ciuda oboselii mele şi a picioarelor care mă dor, cedez din nou locul unei bătrâne, pentru că aşa am primit educaţie. Primesc o poşetă în stomac în timp ce se aşează şi cam atât. Nu tu mulţumesc, nu tu nimic. Fie, ridic din umeri şi îmi mut greutatea de pe un picior pe altul, fiind prea obosită pentru a-mi mai menţine echilibrul. Autobuzul opreşte într-o staţie, bătrâna coboară. Fericită îmi ocup locul şi zâmbesc ca un copil. Cu două scaune în faţa mea, doi adolescenţi pleacă spre casele lor, întorcându-se de la şcoala de arte. Îi aud cum povestesc despre orele lor interminabile şi fetele frumoase din clasa lor. Din greşeală, unul din ei îl atinge pe un bătrân cu ghiozdanul. Acesta, exasperat, se ridică şi îi două după cap băiatului strigând cu toată puterea: „Nesimţitule, huliganule”. Copilul derutat se uită stupefiat la omul cu păr alb din faţa lui şi nu ştie pentru ce s-a ales cu două palme gratuite. Îşi cere scuze grăbit şi coboară în staţia următoare. Pun şi acest incident pe seama bătrâneţii, pentru că am un respect considerabil pentru părul alb şi găsesc o scuză acestei scene. Câteva zile mai târziu, o prietenă se plânge de faptul că mereu autobuzul e plin de bătrâni care au pretenţia să stea mereu jos şi care merg şi-şi fac cumpărăturile din capătul celălalt de oraş doar pentru că au abonament gratis şi destul timp. Sau… pur şi simplu se plimbă cu autobuzul. Zâmbesc amuzată la această afirmaţie şi spun plină de simpatie: „Deh, sunt bătrâni săracii, altceva ce să facă ei?” şi îi povestesc cum o bătrânică a murit în tren pentru că se tot plimba cu trenul dintr-un capăt al ţării în celălalt, numai pentru că avea gratis.
Povestea continuă zile întregi, cedând locul meu oamenilor în vârstă şi neprimind altceva în schimb
decât o privire de „oricum mi se cuvenea”. Punctul culminant a sosit, în altă zi când autobuzul era din nou mult prea plin. De această dată stăteam la fereastră, deci nu mai aveam cum ceda locul meu nimănui. Două femei în vârstă au urcat, şi-au plimbat privirile prin autobuz şi s-au oprit asupra tânărului de lângă mine şi a mea. Am avut intenţia de a mă ridica şi de a ceda locul meu uneia dintre ele, dar asta ar fi însemnat să deranjez pe puţin cinci oameni, ele fiind la o distanţă considerabilă faţă de mine şi între noi aflându-se mai multe persoane. Deodată, aud pe una din ele spunând plină de ură: „Tineri nemernici, nu mai ştiu ce e educaţia din ziua de azi. Stau toată ziua degeaba, pe scaune şi lasă bătrânii să stea în picioare. Să le fie ruşine!”. În ciuda faptului că eu am fost muncit toată ziua şi ea probabil venea de la piaţă, deci nu ştiu care stă toată ziua degeaba, mă chinui, deranjez vreo cinci oameni din autobuz, mă apropii de ea şi îi spun zâmbind: „Mergeţi şi staţi în locul meu vă rog”. Se uită la mine strâmb, o trimite pe bătrâna de lângă ea să stea acolo şi continuă cu „înjurăturile”. Un alt tânăr se ridică şi îi cedează ei locul, pe care nu-l acceptă pentru că „mi l-ai dat după ce ţi-am atras eu atenţie”. Prin urmare, locul rămâne gol, într-un autobuz plin de oameni care stau ca sardelele. Întâmplarea a făcut ca eu să mă aflu lângă ea în timp ce tot comenta. Am inspirat adânc şi am spus blând „Doamna mea, de ce încă ţipaţi în tot autobuzul dacă deja vi s-au acordat două locuri?”. „Pentru că sunteţi nesimţiţi, de aia. Nu aveţi educaţie. Nu ştiţi ce e acela respectul!”. I-am zâmbit frumos şi i-am spus tare: „Dacă doriţi respect, trebuie să acordaţi respect. M-aş fi aşteptat să ştiţi asta la anii pe care îi aveţi, nu?”. S-a înroşit toată, a dat din coate şi a privit ţâfnoasă pe geam, fără să-mi răspundă.
În schimb, zilele trecute trei tineri au urcat în autobuz, fiind gălăgioşi şi râgâind ca la ei acasă. Un alt tânăr vorbea la telefon zgomotos şi înjura grosolan. Toate acestea în timp ce un bătrân se certa cu un tânăr pentru un loc. Capul a început să mă doară şi să nu mai înţeleg nimic. De tineri, ştiam foarte bine că unora le lipseşte cei 7 ani de acasă. Asta nu e o enigmă. Ceea ce nu ştiam eu, este faptul că oamenii în vârstă pe care eu îi iubesc atât de mult şi mereu le-aş acorda locul meu chiar dacă aş avea picioarele pline de răni, cer ceva ce nici ei nu au măcar: respect. Dezamăgită de tot ce am văzut în această săptămână, mă ridic cu greu de pe scaun şi strig spre un vârstnic dezorientat: „Haideţi aici, staţi în locul meu”. Acesta, se uită în ochi mei, îmi zâmbeşte şi mă strânge de mână respectuos: „Mulţumesc draga mea, mulţumesc”. O lacrimă de fericire a apărut în ochii mei trişti care deplângeau situaţia societăţii actuale. Un tânăr din celălalt capăt, vede scena şi zâmbeşte şi el emoţionat. Mai e speranţă, da, încă mai avem speranţă.
Imagini preluate de pe: www.deviantart.com
31 Comments
Emm
nov. 09, 2011
Alina Ilioi
nov. 09, 2011
Brichisala Cristina
nov. 09, 2011
Alina Ilioi
nov. 09, 2011
Puski
nov. 09, 2011
Alina Ilioi
nov. 09, 2011
bogdan
nov. 10, 2011
eldur
nov. 10, 2011
ioana
nov. 10, 2011
Alina Ilioi
nov. 10, 2011
Lotus
nov. 10, 2011
Andres
nov. 10, 2011
Alex
nov. 10, 2011
Lenuta si Mihai
nov. 11, 2011
Annie
nov. 10, 2011
Cata
nov. 10, 2011
OvidiusMD
nov. 10, 2011
mihai
nov. 11, 2011
Dli
nov. 10, 2011
Alex
nov. 10, 2011
yoneko
nov. 11, 2011
Marius
nov. 12, 2011
Alina Ilioi
nov. 16, 2011
Vasi
nov. 14, 2011
Alina Ilioi
nov. 16, 2011
serafim
nov. 18, 2011
Pizza cuptor cu lemne
dec. 09, 2011
Alina Ilioi
dec. 12, 2011
G.C.M.
ian. 11, 2012
Alina Ilioi
ian. 11, 2012
Sanyi
oct. 13, 2012